La Tîrgu-Mureș se dorește crearea primului centru național de medicină regenerativă, un nucleu care să reunească sub aceeași cupolă toți specialiștii care ar putea să conlucreze pentru a explora potențialul medicinei regenerative de a remodela asistența medicală modernă, anunță ziarmedical.ro.
Potrivit sursei citate, ideea realizării unui astfel de centru îi aparține Profesorului Dr. Dan Simionescu, Profesor la Departamentul de Bioinginerie al Universităţii Clemson din Carolina de Sud, SUA, şi director al Laboratorului de Biocompatibilitate şi Regenerare de ţesuturi din cadrul aceleiaşi universităţi și Doctor Honoris Causa a Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu-Mureș, titlu conferit în anul 2017 în cadrul Zilelor UMF Tîrgu-Mureș. Profesor Dr. Dan Simionescu este coordonatorul proiectului „Inginerie tisulară şi refacere a valvelor cardiovasculare”, un proiect de cercetare exploratorie complexă, finanţat de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică în cadrul Programului de Cercetare Dezvoltare 2007-2013, implementat la UMF Tîrgu-Mureș și face parte dintr-un amplu proiect internațional.
”În ultimul an am lucrat cu domnul rector Azamfirei (n.red.-Prof. Dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMF Tîrgu-Mureș) să facem un concept, să vedem ce ar trebui, unde, spațiu, finanțe, oameni, echipament etc, ca să pornim nucleul conceput aici cu acest proiect (n.red. –proiectul de inginerie tisulară și refacerea valvelor cardiovasculare). Dânsul a fost extrem de benevol, am obținut suport 100%. Am identificat și o clădire. Ideea de bază este următoarea: proiecte de medicină regenerativă există în țară, dar nu există un nucleu care să adune toată specialitatea, partea de inginerie, partea de biomateriale, partea de celule, partea de medicină experimentală. Și asta am putea-o face aici (n.red.-la Tîrgu-Mureș). Planul ar fi să creăm aici primul centru național în medicină regenerativă, va implica pe oricine dorește, cadre medicale, mai ales studenți și căutăm surse de finanțare. (…) Sperăm cât mai repede să putem regenera mici bucățele de țesuturi, poate o arteră, o venă. Există rezultate bune pentru piele pentru arsuri de gradul 3. Conceptul general va fi foarte simplu, dezvoltăm ideea în acest centru, o testăm în cadrul unității de testări experimentale pe animale mari, care am pus-o la punct acum, și dacă totul merge bine pe animale mari vom începe teste foarte restrânse pe oameni, acesta este planul”, a declarat Profesor Dr. Dan Simionescu, potrivit sursei citate.
Sursa foto: ziarmedical.ro
Citește și:
Stațiunea Văliug deschide sezonul la pontoanele din jurul lacului
Adio, căldură! Bun venit, Văliug! Cluburile care și-au amenajat pontoane în jurul lacului au dat startul petrecerii, au…
21 iunie 2025
Marius Maier: „Vă felicit că transmiteți vestea bună de 15 ani!”
Sunt foarte multe companii care au grijă de angajații lor așa că jurnalista Nadina Câmpean l-a provocat pe…
21 iunie 2025
Cerasela Naie-Tatu: „66% dintre români sunt în Burnout!”
Sănătatea angajaților și a proprietarilor de afaceri este un subiect actual în business și a făcut subiectul celui…
21 iunie 2025
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
De 6 ani ROMGAZ investește în educație și în formarea viitoarei generații de specialiști
ROMGAZ, cel mai mare producător, principal furnizor de gaze naturale și cel mai mare operator de depozite de…
20 iunie 2025
Construiește-ți cariera alături de profesioniștii din industria auto: alege școala duală la Star Transmission & Star Assembly!
Vrei să înveți o meserie apreciată și căutată pe piața muncii? Pregătește-te pentru viitor încă din timpul școlii…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Investiții
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Simonis: „Centrul de Recuperare Lovrin, încă o promisiune pe care reușim să o onorăm”
Consiliul Județean Timiș, prin președinte, a semnat contractul de construcție al Centrului de Recuperare Medicală Ortopedie și Traumatologie…
20 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Despre digitalizarea instituțiilor publice și a IMM-urilor la Oradea Innovation Day
Parcul Științific și Tehnologic Bihor a găzduit miercuri, 18 iunie 2025, Oradea Innovation Day, un eveniment dedicat accelerării…
19 iunie 2025
SIGNAL IDUNA obține aprobarea ASF pentru achiziția pachetului majoritar al Garanta Asigurări
SIGNAL IDUNA ASIGURARE REASIGURARE anunță primirea aprobării finale din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru achiziționarea pachetului…
19 iunie 2025
Aparatură medicală de ultimă generație pentru spitalul din Arad prin fonduri RO-HU
Spitalele din județele Arad și Békés vor fi dotate cu aparatură medicală modernă, esențială pentru prevenția, diagnosticarea și…
18 iunie 2025
Conferința BE INSPIRED. MAKE IT HAPPEN! ajunge la Craiova în 19 iunie
Seria de conferințe regionale „Be Inspired. Make it Happen!”, organizată de Asociația B-Leader împreună cu Doingbusiness.ro și…
18 iunie 2025
Infrastructură
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Aparatură medicală de ultimă generație pentru spitalul din Arad prin fonduri RO-HU
Spitalele din județele Arad și Békés vor fi dotate cu aparatură medicală modernă, esențială pentru prevenția, diagnosticarea și…
18 iunie 2025
Se știu câștigătorii licitației pentru construirea a patru pasaje rutiere noi în Oradea
Asfamixt, Selina plus Drum Asfalt, și PORR Construct, vor construi cele patru pasaje rutiere la ieșirea din Oradea,…
18 iunie 2025
Încă un pas pentru construirea drumului spre Aquaparkul dintre Băile Felix și 1 Mai
Consiliul Județean Bihor a aprobat, joi, 12 iunie 2025, indicatorii tehnico-economici actualizați pentru Inelul Rutier Metropolitan. Prin această…
12 iunie 2025
Politehniștii clujeni au testat “Autostrada Erbașu”
Constructorii sectorului Suplacu de Barcău – Chiribiș al A3 le-au prezentat stadiul lucrărilor și le-au explicat provocările proiectului.…
12 iunie 2025
Robotul zidar, în acțiune la nZEB Expo 2025
nZEB Expo, cel mai mare eveniment din România dedicat construcțiilor eficiente energetic, își deschide porțile vinerea aceasta, pe…
11 iunie 2025
Marius Șoflete, co-organizator: nZEB Expo, un catalizator pentru construcții mai bune
Marius Șoflete este un pionier în domeniul proiectării și construcției de case pasive, iar remarcabil este că se…
10 iunie 2025
Turism
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Festivalul Medieval revine în perioada 4-6 iulie 2025, în Oradea
Noutățile Festivalului Medieval de la Oradea sunt bătăliile cu vikingi de pe Crișul Repede și demonstrațiile trupelor de…
20 iunie 2025
În weekend se deschide oficial sezonul de vară la Ghioroc – „Litoralul Vestului”
În cadrul unui peisaj estival, la doar câțiva kilometri de Arad, pe plaja de la Ghioroc, s-a deschis…
19 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Ionuț Popescu, Potcoava: “Noi depunem un dosar întreg pentru fonduri UE, ungurii, numai două coli”
Fondatorul centrului de echitație din Runcu și președintele Federației Române de Turism Ecvestru (FRTE) s-a arătat nemulțumit de…
17 iunie 2025
Eugen Tudosie, UNDA: “Avem un plan pe cinci ani, cu centru de evenimente și hotel-boutique”
Directorul general al complexului din București s-a referit, în cadrul Conferinței România 2030, atât la investiția în sine,…
17 iunie 2025
Avioane charter de la Cluj spre Insula Lesbos, în sezonul estival
AeroVacanțe, agenția organizatoare a grupului Aerotravel, a anunțat că din iunie, turiștii din Cluj se pot putea bucura…
17 iunie 2025
Educație
Un nou cămin, la standarde europene, în Campusul Universității din Oradea
Vineri, 20 iunie 2025, s-a pus piatra de temelie a unui nou cămin studențesc în Campusul Universității din…
20 iunie 2025
De 6 ani ROMGAZ investește în educație și în formarea viitoarei generații de specialiști
ROMGAZ, cel mai mare producător, principal furnizor de gaze naturale și cel mai mare operator de depozite de…
20 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Claudiu Mândru, Alfa Software, la Conferința România 2030 : “Lumea va fi digitală sau nu va fi deloc”
În prezent, marea majoritate a oamenilor nu își mai poate închipui viața în afara tehnologiei. Mai mult, încet-încet,…
19 iunie 2025
Despre digitalizarea instituțiilor publice și a IMM-urilor la Oradea Innovation Day
Parcul Științific și Tehnologic Bihor a găzduit miercuri, 18 iunie 2025, Oradea Innovation Day, un eveniment dedicat accelerării…
19 iunie 2025
Conferința BE INSPIRED. MAKE IT HAPPEN! ajunge la Craiova în 19 iunie
Seria de conferințe regionale „Be Inspired. Make it Happen!”, organizată de Asociația B-Leader împreună cu Doingbusiness.ro și…
18 iunie 2025
Alfred Simonis: „Sute de copii din Timiș nu mai au problema transportului la școală”
Investiție serioasă în mobilitatea educațională din Timiș: microbuze electrice pentru 29 de localități, prin PNRR, vor urma alte…
17 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
