Investiţia este cofinanțată cu aproximativ 10 milioane lei din Fondul European de Dezvoltare Regională (prin POIM 2014-2020, Axa Prioritară 6: Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon), precum şi cu aproximativ 1,8 milioane lei de la bugetul naţional, iar contribuţia companiei noastre este de peste 4 milioane lei.
În cadrul proiectului vor fi modernizate stațiile de transformare Hârlău, Pașcani și Gorban (110/20kV ) din judeţul Iaşi, vor fi efectuate lucrări de întărire a reţelei electrice şi vor fi integrate în SCADA circuitele primare și secundare din cele 3 stații. Lucrările se vor derula pe o perioadă de trei ani şi au ca obiectiv creșterea siguranței preluării energiei electrice produse din resurse regenerabile prin reducerea numărului de întreruperi, diminuarea cantității de energie electrică nelivrată și reducerea costurilor de mentenanță a rețelei de distribuţie.
Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de distribuţie a gazelor naturale şi energiei electrice sunt prioritare pentru compania noastră, începând cu 2012 fiind implementate trei proiecte cu finanţare europeană, iar al patrulea se află în derulare.
Astfel, prin intermediul a două proiecte cu o valoare de aproximativ 41,3 milioane de lei a fost modernizat sistemul de distribuţie a gazelor naturale din judeţele Iaşi şi Cluj. În municipiul Iaşi şi zona metropolitană a fost realizat un proiect cu o valoare totală de peste 6,2 milioane de lei care a vizat îmbunătăţirea tehnologică a reţelei de gaze naturale, presiune medie, precum şi modernizarea unor staţii de reglare, prin dotarea cu sistem SCADA. Totodată, în municipiul Cluj-Napoca a fost modernizată reţeaua de distribuţie gaze naturale (conducte şi branşamente) în cadrul unui proiect cu o valoare de aproximativ 35,1 milioane de lei, susţinut cu fonduri europene.
Investiţiile derulate de companie în sistemul de distribuţie a energiei electrice au fost susţinute prin intermediul unui alt proiect cu finanţare europeană, fiind modernizate şi integrate în sistem SCADA un număr de 26 de staţii de transformare a energiei din judeţele Iaşi, Botoşani, Bacău, Neamţ, Suceava şi Vaslui, cu o valoare totală de aproximativ 35 de milioane de lei.
De asemenea, în judeţul Bacău, Delgaz Grid derulează proiectul de cercetare cu finanţare europeană “Optimizarea costurilor la colectarea datelor de la contoarele inteligente şi metode de îmbunătăţire a profitului la transportul energiei electrice”, cu o valoare totală de aprox. 270.000 lei. Proiectul vizează măsurarea fluxurilor de energie în reţeaua de distribuție a energiei electrice, iar datele rezultate vor conduce la detectarea pierderilor din reţea şi prioritizarea investițiilor.
În ultimii 12 ani, Grupul E.ON a investit în România peste 1,5 miliarde de euro, preponderent pentru reabilitarea şi modernizarea sistemelor de distribuţie. Delgaz Grid (companie a Grupului E.ON) operează, în prezent, o reţea de distribuţie a gazelor naturale în lungime de peste 21.650 km, respectiv o reţea de distribuţie a energiei electrice de peste 81.500 de kilometri şi desfăşoară activităţi în 20 de judeţe situate în jumătatea de Nord a ţării, având circa 3,1 milioane de clienţi.
Citește și:
IT, energie și industrie: trinomul care duce Clujul în topul economiei naționale
Primele 20 de companii din Cluj, în funcție de cifra de afaceri pe 2024, au derulat afaceri cumulate…
18 iulie 2025
Universitatea din Oradea plantează semințele inovației: Începe era „Living Labs”
Universitatea din Oradea face un pas important spre viitorul educației și al colaborării internaționale, lansând inițiativa „Living Labs…
18 iulie 2025
Campionii economiei din Timiș: afaceri de miliarde, profituri uriașe, pierderi-surpriză
Primele 20 de companii din județul Timiș au derulat în 2024 afaceri în sumă de peste 38,62 miliarde…
17 iulie 2025
Veltol Energy lansează Veltol EMS – sistem inteligent de management al centralelor fotovoltaice și stocare, pentru rentabilitate maximă pe pilot automat
Veltol Energy își consolidează poziția de inovator în domeniul energiei verzi, lansând oficial Veltol EMS (Energy Management System)…
15 iulie 2025
Revoluție pe șine în Oradea: încă un tramvai nou produs de Astra Vagoane Călători SA
Al doilea tramvai nou a ajuns la Oradea: parte dintr-un lot de 9 vehicule moderne pentru transportul public.…
14 iulie 2025
Spitalele din România vor avea independență energetică
Miniștrii energiei și sănătății, Bogdan Ivan și Alexandru Rogobete, au lansat la Bistrița parteneriatul destinat acestui program pe…
13 iulie 2025
Top 25 de companii din Transilvania și Banat în funcție de cifra de afaceri
Primele 25 de companii din regiunile de dezvoltare Vest, Nord – Vest și Centru au o cifră de…
11 iulie 2025
Memorandum de Colaborare între Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad
Biroul de Afaceri Externe al Provinciei Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad au semnat, miercuri, 9 iulie 2025,…
9 iulie 2025
Investiții
Pompierii construiesc la Moldova Nouă
Clisura Dunării face un pas important spre consolidarea siguranței comunităților locale: astăzi a fost predat oficial amplasamentul pentru…
18 iulie 2025
Universitatea din Oradea plantează semințele inovației: Începe era „Living Labs”
Universitatea din Oradea face un pas important spre viitorul educației și al colaborării internaționale, lansând inițiativa „Living Labs…
18 iulie 2025
Campionii economiei din Timiș: afaceri de miliarde, profituri uriașe, pierderi-surpriză
Primele 20 de companii din județul Timiș au derulat în 2024 afaceri în sumă de peste 38,62 miliarde…
17 iulie 2025
Vizită de lucru în Csongrád: Aradul vrea să preia bunele practici din Ungaria
O delegație a Consiliului Județean Arad a efectuat o vizită oficială în județul Csongrád, Ungaria, pentru a analiza…
17 iulie 2025
Investiție de peste 21 milioane lei în modernizarea Parcului I.C. Brătianu din Oradea
Primăria Oradea demarează un nou proiect de infrastructură verde urbană, cu un buget de peste 21,7 milioane lei…
17 iulie 2025
Reconstrucție verde la Nădlac: cel mai ambițios proiect urban din istoria locală
Orașul Nădlac demarează cel mai amplu proiect european din istoria orașului: investiție de 24 milioane lei pentru regenerare…
16 iulie 2025
Oradea își redescoperă inima verde – începe transformarea Parcului 1 Decembrie
Începând cu, 15 iulie 2025, Primăria Oradea a emis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a Parcului…
16 iulie 2025
Care sunt județele cele mai dezvoltate din regiunile Vest, Nord Vest și Centru
O analiză care are la bază informații oferite de platforma SMARTreports powered by BRIDGE-to-INFORMATION, evidențiază faptul că cifra…
15 iulie 2025
Infrastructură
Clujul își primenește drumul spre Padiș. Doar până la Ic Ponor
Lucrările de îmbunătățire a infrastructurii rutiere sunt executate în principal pentru asigurarea accesului în zona turistică. Consiliul Județean…
17 iulie 2025
Vizită de lucru în Csongrád: Aradul vrea să preia bunele practici din Ungaria
O delegație a Consiliului Județean Arad a efectuat o vizită oficială în județul Csongrád, Ungaria, pentru a analiza…
17 iulie 2025
De ce pierd autostrăzile Ardealului finanțările europene
Nerespectarea de către autoritățile române a legislației UE și lentoarea derulării proiectelor lasă Autostrăzile Transilvania (A3) și Unirii…
16 iulie 2025
Jakub Kotala, noul CEO al Saint-Gobain România
Saint-Gobain România deschide un nou capitol în drumul său spre succes prin numirea lui Jakub Kotala în funcția…
16 iulie 2025
Martin Eriksson, fondatorul Mind the Product, ajunge la Timișoara
Martin Eriksson, fondator Mind the Product, vine la Prow 2025 – Conferința pentru Produsele digitale, Tehnologie și Inovație…
16 iulie 2025
Care sunt județele cele mai dezvoltate din regiunile Vest, Nord Vest și Centru
O analiză care are la bază informații oferite de platforma SMARTreports powered by BRIDGE-to-INFORMATION, evidențiază faptul că cifra…
15 iulie 2025
Autostrada dintre județele Cluj și Sălaj, exclusă din PNRR
Porțiunea dintre Nădășelu și Poarta Sălajului din A3 rămâne cu finanțare incertă, fiind eliminată de pe lista proiectelor…
15 iulie 2025
Revoluție pe șine în Oradea: încă un tramvai nou produs de Astra Vagoane Călători SA
Al doilea tramvai nou a ajuns la Oradea: parte dintr-un lot de 9 vehicule moderne pentru transportul public.…
14 iulie 2025
Turism
Clujul își primenește drumul spre Padiș. Doar până la Ic Ponor
Lucrările de îmbunătățire a infrastructurii rutiere sunt executate în principal pentru asigurarea accesului în zona turistică. Consiliul Județean…
17 iulie 2025
Vizită de lucru în Csongrád: Aradul vrea să preia bunele practici din Ungaria
O delegație a Consiliului Județean Arad a efectuat o vizită oficială în județul Csongrád, Ungaria, pentru a analiza…
17 iulie 2025
Târgul Meșterilor Populari din România, ediția XXXII, revine în weekend la Oradea
Între 18–20 iulie 2025, Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal organizează în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor,…
15 iulie 2025
Băile Cojocna, „resuscitate” în stațiune balneară
Baza de tratament subdimensionată necesită intervenții consistente, restaurantul este utilizat doar parțial, iar clădirea hotelului a funcționat foarte…
11 iulie 2025
7 lucruri care nu trebuie să lipsească din bagajul pentru plajă
Sosirea sezonului cald marchează momentul perfect pentru planuri la mare, zile relaxante sub soare și ieșiri pe nisip.…
11 iulie 2025
Atmosferă istorică la Timișoara: Festivalul Medieval al Castelului Huniade te poartă înapoi în timp, printre cavaleri și domnițe
Festivalul Medieval al Castelului Huniade are loc între 11–13 iulie și aduce în prim plan cavaleri, ateliere, muzică…
11 iulie 2025
Când va fi gata construcția celui mai mare aquapark din Nord – Vestul României
Cel mai mare aquapark din Nord – Vestul țării se va construi între stațiunile Băile Felix și Băile…
11 iulie 2025
Andreea Marinescu: „Hotelul modern trebuie să fie un spațiu viu, sustenabil și relevant pentru comunitate”
“Ne dorim să fim mai mult decât o destinație de cazare. Vrem să fim o alegere conștientă, un…
10 iulie 2025
Educație
Universitatea din Oradea plantează semințele inovației: Începe era „Living Labs”
Universitatea din Oradea face un pas important spre viitorul educației și al colaborării internaționale, lansând inițiativa „Living Labs…
18 iulie 2025
Vizită de lucru în Csongrád: Aradul vrea să preia bunele practici din Ungaria
O delegație a Consiliului Județean Arad a efectuat o vizită oficială în județul Csongrád, Ungaria, pentru a analiza…
17 iulie 2025
AQUACARAȘ premiază excelența în educație
Compania AQUACARAȘ premiază excelența în educație, acordând burse de 2.500 lei unui număr de 11 elevi din județul…
15 iulie 2025
Ziua Națională a Contabilului Român 2025: De la cifre la smart accounting
Digitalizarea aduce multe beneficii, dar și multe provocări pentru profesia de contabil și expert contabil. Ziua Națională a…
14 iulie 2025
Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj, magnet de studenți
Numărul candidaților la admiterea în instituția clujeană de învățământ superior a crescut, în 2025, cu 660 față de…
14 iulie 2025
Roboții orădeni Afrodita și Jon Bot Jovi au făcut furori la YOKOZUNA Robot Yūshō
Echipele TOR și DARK din cadrul Robotics Club Oradea al Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică – rezultate…
14 iulie 2025
Topul înscrierilor timpurii la UBB: 1. Psihologie, 2. Drept, 3. Economice
Numărul candidaților din prima zi a admiterii la facultățile universității din Cluj este aproape dublu față de anul…
11 iulie 2025
Universitatea Babeș-Bolyai va sprijini tinerii cercetători în DeepTech
Instituția clujeană de învățământ superior participă la un proiect finanțat prin programul Horizon Europe al Uniunii Europene (UE).…
8 iulie 2025
Zi de Zi știri economice:
