CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice premium din România și Europa Centrală și de Est, și DSV, companie aflată pe locul cinci la nivel mondial pe piața de transport și logistică, au încheiat un acord pentru închirierea a aproximativ 40.000 m² în CTPark Bucharest West. CTP a investit circa 12 milioane de euro în construirea noilor spații de depozitare, care au fost ocupate de compania daneză în primele zile ale lunii februarie.
Grupul danez DSV a semnat contractul de închiriere pentru spațiul din CTPark Bucharest West, în vara anului trecut, pentru o durată de zece ani și îl va utiliza pentru activități de depozitare. Spațiul este de tip Build-to-Suit și este realizat după standardele CTP în ceea ce privește construirea de spații logistice și industriale, care se plasează peste normele actuale ale pieței. Aceste standarde duc la reducerea costurilor operaționale prin implementarea celor mai performante tehnologii ecologice, care micșorează considerabil consumul de energie.
“Ne bucură foarte mult decizia celor de la DSV de a ne acorda din nou încrederea lor. Ei sunt chiriașii noștri începând din 2015, când am preluat CTPark Bucharest. Anul trecut au luat decizia de a-și extinde spațiile de depozitare în CTPark Bucharest West de la kilometrul 23, ceea ce e un semn că ne-am făcut bine treaba până acum. CTP își dorește să fie mai mult decât un proprietar pentru companiile chiriașe în parcurile noastre: vrem să punem, alături de chiriașii noștri, bazele unor parteneriate cât mai îndelungate. Noi creștem alături de clienții noștri și ne adaptăm nevoilor lor și cred că acesta este secretul unor relații fructuoase!”, a declarat Remon Vos, CEO CTP și
Country-Head al CTP Romania.
DSV este chiriaș al CTP încă din 2015, când dezvoltatorul a preluat parcul logistic aflat la kilometrul 13, pe autostrada A1, ulterior denumit CTPark Bucharest. Compania daneză de transport și logistică ocupă aici 55.000 m², folosiți pentru activități de depozitare. Noile spații de depozitare pe care DSV le ocupă în CTPark Bucharest West au fost construite de CTP în conformitate cu cele mai înalte standarde de calitate folosite în toate parcurile sale, printre care enumerăm: înălțimea utilă de 12 metri, iluminarea interioară și exterioară prin tehnologie LED și Smart LED, tehnici de construcție care asigură eficiența energetică a clădirii etc. Noul depozit este prima clădire construită integral de CTP, pentru compania daneză de transport și logistică.
“Colaborăm cu CTP de aproape trei ani și am fost extrem de mulțumiți de condițiile care ne-au fost create în CTPark Bucharest. Afacerea noastră este în creștere, avem clienți care se dezvoltă rapid, câteodată chiar mai repede decât anticipam, proiecte noi și contracte pe care trebuie să le onorăm în cele mai bune condiții. Așadar, extinderea a venit ca un pas firesc. Sunt convins că CTPark Bucharest West va deveni, în scurt timp, unul dintre cele mai importante hub-uri logistice din Europa Centrală și de Est. Nu excludem închirierea altor spații aici sau în alte parcuri ale CTP din țară, în funcție de ritmul de creștere al clienților noștri”, a explicat Sergiu Iordache, Director General al DSV Romania.
CTP este un dezvoltator și administrator full-service de proprietăți comerciale, specializat în livrarea și managementul parcurilor de business high-tech personalizate pentru companii internaționale și locale de prim rang, care fac investiții strategice noi sau își extind operațiunile în Europa Centrală si de Est. CTP deține CTPark Network, cel mai mare sistem integrat premium de parcuri de afaceri din Europa Centrală, cu 4,5 milioane de metri pătrați de spații de clasa A, în peste 80 de puncte strategice.
În România, CTP este cel mai mare dezvoltator și administrator de spații logistice și industriale de clasa A, cu peste 700.000 m² suprafață închiriabilă situată în zece orașe: Arad, București, Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Pitești, Salonta, Sibiu, Timișoara, Turda.
Citește și:
Inspire & Connect – Cum se rescrie viitorul muncii la Oradea
Fundația CREFOP și IMM Club lansează un nou spațiu de dialog despre competențele viitorului. Într-o lume în care…
18 octombrie 2025
Invitație Visit Timiș: concert în peșteră
Dacă în ultimele săptămâni v-am trimis pe la diferite târguri de gastronomie din Timiș, duminica aceasta luăm o…
17 octombrie 2025
Clujul a devenit capitala transformării digitale a României
500 de participanți a reunit Transilvania Digital Innovation Summit: lideri din tehnologie, antreprenori, autorități publice, experți și profesioniști…
17 octombrie 2025
Încă un pas spre construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”
Șase asocieri de firme au depus oferte pentru construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”, o investiție majoră de circa…
17 octombrie 2025
Salonul Pro Invent și-a desemnat premianții la Hub UTCN
Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii organizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) s-a încheiat cu…
17 octombrie 2025
Rețelele de apă-canal din Zona Metropolitană Cluj, modernizate cu 16 mil. €
Proiectul din fonduri europene derulat de Compania de Apă Someș (CASSA) a vizat comunele Apahida, Baciu, Feleacu și…
17 octombrie 2025
Modernizarea Bibliotecii Județene Arad, în linie dreaptă: proiectul PNRR – la 98%
Una dintre cele mai importante investiții culturale ale Consiliului Județean Arad, vizând modernizarea energetică și funcțională a sediului…
17 octombrie 2025
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
Investiții
Încă un pas spre construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”
Șase asocieri de firme au depus oferte pentru construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”, o investiție majoră de circa…
17 octombrie 2025
Modernizarea Bibliotecii Județene Arad, în linie dreaptă: proiectul PNRR – la 98%
Una dintre cele mai importante investiții culturale ale Consiliului Județean Arad, vizând modernizarea energetică și funcțională a sediului…
17 octombrie 2025
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
Antreprenorii din Oradea descoperă cum AI-ul devine partener de business
Antreprenorii orădeni au fost invitați miercuri, 15 octombrie 2025, la un eveniment menit să le aducă noi oportunități…
16 octombrie 2025
Forumul Inovării România–Japonia 2025 – Iași
Iașiul devine, la finalul lunii octombrie, punctul central al colaborării dintre România și Japonia! Printre companiile japoneze participante…
16 octombrie 2025
Oradea dă tonul în business networking: BNI Varadinum stabilește un nou record național
Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI…
16 octombrie 2025
STIHL accelerează tranziția verde cu o fabrică high-tech la Oradea
STIHL își consolidează rețeaua globală prin inaugurarea primei sale fabrici dedicate exclusiv producției de echipamente pe acumulatori, la…
15 octombrie 2025
Hard Rock Cafe își anunță expansiunea în Transilvania și Banat
Orașele desemnate pentru noile localuri de către Sphera Franchise Group (SFG) în cele două regiuni sunt Brașov, Timișoara…
15 octombrie 2025
Infrastructură
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
Șeful CNIR a luat pulsul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia din A3 – Transilvania
Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor…
10 octombrie 2025
Constructorii de la Aedificium deschid șantier după șantier
Proiectele în care este implicată compania clujeană de construcții sunt poziționate în județele Brașov, Hunedoara, Timiș, dar și…
9 octombrie 2025
Aeroportul Internațional Sibiu – primul aeroport din România pe care devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) la controlul de frontieră
Începând de duminică, 12 octombrie 2025, ora 10:30, la Aeroportul Internațional Sibiu devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES…
9 octombrie 2025
Sofia Alves – director DG Regio: „Oradea și Bihorul, modele europene de dezvoltare”
Sofia Alves, director în cadrul Direcției Generale Politică Regională și Urbană (DG REGIO) a Comisiei Europene, a vizitat…
8 octombrie 2025
PORR Construct avansează rapid pe drumul către viitorul aquapark Sânmartin
PORR Construct a ajuns la un stadiu de 55% cu lucrările la drumul ce va lega Inelul Rutier…
7 octombrie 2025
Minicentura Dejului devine funcțională
Consiliul Județean (CJ) Cluj a terminat asfaltarea drumului care leagă localitățile Câțcău și Vad, rută ce funcționează ca…
2 octombrie 2025
PORR Construct forează piloții pasajului rutier de pe Centura Oradea
De câteva zile au început lucrările de construcție a pasajului rutier suprateran pe Centura Oradea, la intersecția cu…
1 octombrie 2025
Turism
Invitație Visit Timiș: concert în peșteră
Dacă în ultimele săptămâni v-am trimis pe la diferite târguri de gastronomie din Timiș, duminica aceasta luăm o…
17 octombrie 2025
Încă un pas spre construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”
Șase asocieri de firme au depus oferte pentru construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”, o investiție majoră de circa…
17 octombrie 2025
Oradea a intrat în circuitul artei contemporane europene cu NOCA
Oradea marchează un moment definitoriu în evoluția sa culturală prin inaugurarea NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru…
16 octombrie 2025
Oradea dă tonul în business networking: BNI Varadinum stabilește un nou record național
Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI…
16 octombrie 2025
Simbolurile Brașovului: Telecabina Tâmpa și Restaurantul Panoramic se redeschid
Telecabina Tâmpa și restaurantul Panoramic, două simboluri arhitecturale și turistice ale Brașovului, își redeschid porțile în data de…
15 octombrie 2025
Spune Aeroportului Sibiu unde vrei să zbori
Aeroportul Internațional Sibiu anunță lansarea unui sondaj de opinie destinat pasagerilor și comunității locale, prin care se urmărește…
15 octombrie 2025
Hard Rock Cafe își anunță expansiunea în Transilvania și Banat
Orașele desemnate pentru noile localuri de către Sphera Franchise Group (SFG) în cele două regiuni sunt Brașov, Timișoara…
15 octombrie 2025
Vinurile premium ale Cramei Fort Silvan, introduse în Circuitul Anotimpurilor
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău a inițiat un tur al toamnei pe Văile Crasnei…
13 octombrie 2025
Educație
Inspire & Connect – Cum se rescrie viitorul muncii la Oradea
Fundația CREFOP și IMM Club lansează un nou spațiu de dialog despre competențele viitorului. Într-o lume în care…
18 octombrie 2025
Salonul Pro Invent și-a desemnat premianții la Hub UTCN
Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii organizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) s-a încheiat cu…
17 octombrie 2025
Modernizarea Bibliotecii Județene Arad, în linie dreaptă: proiectul PNRR – la 98%
Una dintre cele mai importante investiții culturale ale Consiliului Județean Arad, vizând modernizarea energetică și funcțională a sediului…
17 octombrie 2025
Oradea a intrat în circuitul artei contemporane europene cu NOCA
Oradea marchează un moment definitoriu în evoluția sa culturală prin inaugurarea NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru…
16 octombrie 2025
Bihorenii sunt invitați să facă nominalizări la Gala Comunității Bihorene
Fundația Comunitară Oradea invită bihorenii să nominalizeze faptele bune și oamenii din spatele acestora. Oamenii sunt invitați să…
16 octombrie 2025
Peste 7.000 de oportunități de carieră la Angajatori de TOP București
Angajatori de TOP București, cel mai mare eveniment de carieră din România, va avea loc vineri și sâmbătă,…
16 octombrie 2025
Vrei un Executive MBA la standarde internaționale, fără să părăsești România?
La Transilvania Executive Education (TEE), ai acces la un program 100% britanic, cu diplomă oferită de University of…
15 octombrie 2025
350 de invenții la expoziția internațională de la Hub UTCN
Pro Invent, Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii organizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), și-a…
15 octombrie 2025
Zi de Zi știri economice:
