Reprezentanţii celor mai mari companii de consultanță fiscală și contabilitate: EY, TaxWise, PwC România și auditorul financiar Adrian Bența au împărtăşit pe 15 februarie contabililor și consultanţilor fiscali din zona Transilvaniei aspectele principale de care trebuie să ţină cont pentru anul fiscal abia început.
Latura practică a evenimentului Fiscalitate24.7 a fost reprezentată de spețe, îmbinând informațiile teoretice cu dezbateri care au ajutat participanții să stabilească un dialog util cu privire la interpretarea textului de lege recent actualizat.
Primul speaker al evenimentului, Adrian Benta a prezentat “Locul prestării de servicii din punctual de vedere al TVA-ului”. Discuții despre locul prestării serviciilor, facturare cu sau fără TVA, situații concrete, reguli și excepții de la acestea, pentru o interpretare corectă a textului de lege au fost discutate în cadrul evenimentului.
„Locul de prestare a serviciilor către o persoană impozabilă care acționează ca atare este locul unde respectiva persoană care primește serviciile își are stabilit sediul activității sale economice. Dacă serviciile sunt furnizate către un sediu fix al persoanei impozabile, aflat în alt loc decât cel în care persoana își are sediul activității sale economice, locul de prestare a serviciilor este locul unde se află respectivul sediu fix al persoanei care primește serviciile. în absența unui astfel de loc sau sediu fix, locul de prestare a serviciilor este locul unde persoana impozabilă care primește aceste servicii își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită.”- adică la beneficiar.
Despre “ Tendințele fiscale la nivel internațional și local, schimbările majore și efectele acestora: directivă 107 Lux Leaks, rapoartele finale BEPS sau măsurile OCDE” a discutat Alexandra Rogojan, Tax Manager la PwC România.
Gabriel Sincu, Partener Asociat în cadrul departamentului de Asistență Fiscală EY România, a ținut să puncteze în tema sa „Impozitarea în domeniul criptomonedelor” că legislația fiscală necesită ajustări semnificative pentru a clarifica tratamentul fiscal al operațiunilor.
“Rezolvarea acestei situații nu ține doar de legiuitorul din România, este necesară o abordare globală. Înainte de găsirea unor soluții la probleme fiscale, ar trebui clarificate aspecte de natură juridică. Persoanele implicate în operațiuni cu criptomonede trebuie să recunoască riscurile la care se expun și să acționeze în consecință” – Gabriel Sincu
“Pentru mine bitcoin înseamnă un etalon, o moneda frumos aurită. Intrăm într-o zonă de servicii electronice. Atâta timp cât un cetățean acceptă să vândă niște marfă pentru bitcoin intră în zona de scutire de TVA.“- Adrian Benta
Preturile de transfer au facut subiectul partenerilor TaxWise, Iulia Butnaru și Lavinia Monoranu. Am aflat ce se mai întâmplă în controalele fiscale, am discutat spețe concrete și metode de prevenție. Prețurile de transfer reprezintă o arie din ce în ce mai investigată de autoritățile fiscal, iar înțelegerea afacerii unei societăți este esențială în întocmirea dosarului prețurilor de transfer.
“Pregătiți din timp dosarul prețurilor de transfer, nu lăsați autoritățile fiscale să realizeze propriul studiu de piață!” completează Lavinia Monoranu.
“In cadrul unei tranzacții, al unui grup de tranzacții între persoane afiliate, organele fiscale pot ajusta, în cazul în care principiul valorii de piață nu este respectat, sau pot estima, în cazul în care contribuabilul nu pune la dispoziția organului fiscal competent datele necesare pentru a stabili dacă prețurile de transfer practicate în situația analizată respectă principiul valorii de piață, suma venitului sau a cheltuielii aferente rezultatului fiscal oricăreia dintre părțile afiliate pe baza nivelului tendinței centrale a piețe”. -Iulia Butnaru
Moderatorul Septimiu Puț, avocat în Baroul Cluj, specializat în litigii fiscale, comerciale şi de contencios administrativ, a jucat un rol important aducând un plus de informaţii şi clarificări în rândul participanţilor.
Parteneri care au susținut conferința: Ey, TaxWise, PwC, Adrian Benta, Septimiu Put
Citește și:
Vinieta albastră scindează Bistrița. Șoferii din afara orașului, suprataxați
Municipalitatea bistrițeană propune din aprilie un nou sistem de parcare, care face deosebiri între rezidenți și nonrezidenți. Intenția…
14 martie 2025
Studenții orădeni s-au întrecut în idei la „Innovation Labs – Idea Jam”
Universitatea din Oradea a fost, vineri – 14 martie 2025, gazdă a unui eveniment „Innovation Labs – Idea…
14 martie 2025
Decizii în Maramureș: OMD se reorganizează, SDP rămâne la județ
Administrația județeană a decis să elibereze clădirea în care funcționează Organizației de Management al Destinației (OMD) în favoarea…
14 martie 2025
Universitatea Tehnică din Cluj intră în consorțiul Ro-HydroHub
Centrul de excelență dedicat cercetării și dezvoltării tehnologiilor pe bază de hidrogen va beneficia de un buget de…
14 martie 2025
10 companii recrutează la Finance Recruitment Day
Pe 15 martie are loc ediția cu numărul 14 Finance Recruitment Day eveniment de carieră dedicat celor care…
14 martie 2025
Sălajul pune deoparte 53 de milioane de euro pentru dezvoltare
Consilierii județeni au aprobat bugetul propriu al județului și al instituțiilor și serviciilor publice subordonate, pentru 2025. Bugetul…
14 martie 2025
Echipa Thermo Vault de la Universitatea Transilvania din Brașov a câștigat competiția E.ON Energy Challenge, ediția 2025
Cele șase echipe calificate în finala competiției studențești E.ON Energy Challenge, alături de mentorii lor, au avut parte…
14 martie 2025
Utilaje de ultimă generație din fonduri UE pentru întreținerea drumurilor bihorene
Bihorul vrea să depună spre finanțare din fonduri europene un proiect în valoare de 47,7 milioane de lei…
14 martie 2025
Investiții

Premieră județeană în chirurgia oncologică la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor
În data de 28 februarie 2025, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor (SCJUBH), a avut loc, în…
14 martie 2025
Construcții Erbașu va realiza Drumul Expres Oar – Satu Mare (10,38 km)
Constructorul Drumului Expres Oar – Satu Mare a fost desemnat Construcții Erbașu, potrivit directorului CNAIR, Cristian Pistol. Antreprenorul…
13 martie 2025
Selina Grup a ajuns la 75% cu lucrările la noul ambulatoriu din Oradea
Pe șantierul noului ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor din Oradea, Selina Grup este tot mai…
13 martie 2025
Proiecte deosebite în 2024, planuri mari pe 2025 la Universitatea din Oradea
Rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău, a prezentat miercuri, 12 martie 2025, în cadrul unei conferință de presă,…
12 martie 2025
Universitatea din Oradea partener în AGRI-SOCIAL, un nou proiect internațional
Universitatea din Oradea este partener al proiectului AGRI-SOCIAL: Advancing Growth and Resilience through the Integration of Socially Vulnerable…
11 martie 2025
Magistrala M300 Cluj-Oradea, foarte greu și practic imposibil de finalizat la termen
Cei 166,5 kilometri care trebuie electrificați și modernizați între Cluj-Napoca și granița cu Ungaria înaintează pe alocuri bine…
11 martie 2025
Regenerare urbană la Victoria, cu 4 milioane euro
Fostul oraș mono-industrial Victoria, consacrat pentru industria chimică regională, dorește să-și schimbe „fața”. Administrația publică locală reconfigurează mediul…
11 martie 2025
Infrastructură
Decizii în Maramureș: OMD se reorganizează, SDP rămâne la județ
Administrația județeană a decis să elibereze clădirea în care funcționează Organizației de Management al Destinației (OMD) în favoarea…
14 martie 2025
Utilaje de ultimă generație din fonduri UE pentru întreținerea drumurilor bihorene
Bihorul vrea să depună spre finanțare din fonduri europene un proiect în valoare de 47,7 milioane de lei…
14 martie 2025
Dimex 2000 modernizează rețeaua de apă-canal din Baia Mare
Municipalitatea băimăreană a consemnat începerea lucrărilor la proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată…
13 martie 2025
Construcții Erbașu va realiza Drumul Expres Oar – Satu Mare (10,38 km)
Constructorul Drumului Expres Oar – Satu Mare a fost desemnat Construcții Erbașu, potrivit directorului CNAIR, Cristian Pistol. Antreprenorul…
13 martie 2025
Selina Grup a ajuns la 75% cu lucrările la noul ambulatoriu din Oradea
Pe șantierul noului ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor din Oradea, Selina Grup este tot mai…
13 martie 2025
Bugetul anual al Clujului: 1 miliard €. “Ne trebuie de trei ori pe-atât”
4,9 miliarde de lei este propunerea de buget a municipalității clujene în 2025, dintre care 3,1 miliarde pentru…
11 martie 2025
Magistrala M300 Cluj-Oradea, foarte greu și practic imposibil de finalizat la termen
Cei 166,5 kilometri care trebuie electrificați și modernizați între Cluj-Napoca și granița cu Ungaria înaintează pe alocuri bine…
11 martie 2025
Operatorul feroviar german a plătit milioane euro pentru întârzieri și anulări. Aviz CFR Călători
Ce se întâmplă în Germania când trenurile întârzie ori sunt anulate? Deutsche Bahn, operatorul feroviar german, a plătit…
11 martie 2025
Turism
Decizii în Maramureș: OMD se reorganizează, SDP rămâne la județ
Administrația județeană a decis să elibereze clădirea în care funcționează Organizației de Management al Destinației (OMD) în favoarea…
14 martie 2025
Cloud-ul regional al Ardealului va costa 45 milioane €
Proiectul pe fonduri europene va fi pus în mișcare începând din această vară, beneficiare fiind șase județe din…
13 martie 2025
Domeniul Regal de la Săvârșin se pregătește pentru primirea turiștilor
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a consacrat ziua de miercuri, 12 martie, unor întâlniri cu colectivul Fundației Colecția…
13 martie 2025
Gustul autentic al Transilvaniei, pe pârtiile de la Șureanu
La Șureanu, turiștii nu doar schiază, ci și descoperă gusturile autentice ale Transilvaniei. Prin programul „Șureanu – Producători…
12 martie 2025
Magistrala M300 Cluj-Oradea, foarte greu și practic imposibil de finalizat la termen
Cei 166,5 kilometri care trebuie electrificați și modernizați între Cluj-Napoca și granița cu Ungaria înaintează pe alocuri bine…
11 martie 2025
Castelul Teleki, restaurat pe banii Europei
Acest proiect va reprezenta un pas important în conservarea patrimoniului cultural și în valorificarea potențialului turistic al județului…
10 martie 2025
“Vrem zborul Cluj – Nisa înapoi!”. Apel din patru țări
Dispariția cursei aeriene dintre cele două orașe reduce afacerile regionale și turismul, dar și traficul generat de studenți,…
10 martie 2025
Răzvan Pîrjol pleacă de la conducerea SC Turism Felix SA, începând cu 1 aprilie 2025
După mai puțin de un an de când a preluat această funcție (1 mai 2024), directorul general al…
9 martie 2025
Educație
Studenții orădeni s-au întrecut în idei la „Innovation Labs – Idea Jam”
Universitatea din Oradea a fost, vineri – 14 martie 2025, gazdă a unui eveniment „Innovation Labs – Idea…
14 martie 2025
Echipa Thermo Vault de la Universitatea Transilvania din Brașov a câștigat competiția E.ON Energy Challenge, ediția 2025
Cele șase echipe calificate în finala competiției studențești E.ON Energy Challenge, alături de mentorii lor, au avut parte…
14 martie 2025
Ministrul Educației, Daniel David, vine la Oradea STEAM Conference
Oradea STEAM Conference este un eveniment unde se dorește dezbatarea și găsirea de soluții pentru încurajarea inovației și…
13 martie 2025
Proiecte deosebite în 2024, planuri mari pe 2025 la Universitatea din Oradea
Rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău, a prezentat miercuri, 12 martie 2025, în cadrul unei conferință de presă,…
12 martie 2025
Gala Elitelor Arădene, ediția a IV-a, în 15 martie la Palatul Cultural din Arad
Având ca parteneri Primăria Municipiului Arad, Consiliul Județean Arad, Filarmonica Arad, Centrul Cultural Județean Arad precum și reprezentanți…
12 martie 2025
Universitatea din Oradea partener în AGRI-SOCIAL, un nou proiect internațional
Universitatea din Oradea este partener al proiectului AGRI-SOCIAL: Advancing Growth and Resilience through the Integration of Socially Vulnerable…
11 martie 2025
Ford a livrat 34 de microbuze electrice școlare la Cluj
Microbuzele au fost achiziționate în cadrul unui proiect finanțat cu 7 milioane de euro prin Planul Național de…
11 martie 2025
Brandul Helen Doron aniversează 40 de ani de excelență în educație
Grupul educațional Helen Doron, un reper global în domeniul predării limbii engleze ca limbă străină, celebrează 40 de…
11 martie 2025
Zi de Zi știri economice: