Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) a găzduit azi conferința de lansare a proiectului „Program integrat de stimulare a antreprenoriatului în mediul urban din Regiunea Nord-Vest – POCU/82/3.7/105758″.
„Agenția de Dezvoltare Locală Oradea sprijină toate demersurile care vin ca ajutor și sprijin în scopul micilor antreprenori, micilor afaceri”, a spus Alina Silaghi, directorul general al ADLO în deschiderea conferinței de presă.
Proiectul, demarat în data de 16 ianuarie 2018, de către Romactiv Business Consulting SRL, în calitate de Lider, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Maramureș și Agenția pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului Cluj-Napoca, a fost prezentat de Radu Onofrei, directorul general Romactiv Business Consulting SRL și managerul proiectului.
Proiectul este cofinanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 în cadrul apelului de proiecte nr. 82/3/7 „România Start Up Plus”, Axa prioritară 3 „Locuri de muncă pentru toți”, Obiectiv Specific 3.7 „Creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil nonagricol din zona urbană”, fiind implementat în Regiunea Nord-Vest, respectiv județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj și are o durată de 36 luni, începând cu data de 16.01.2018.
„Acest proiect se adresează unui număr de cel puțin 400 de persoane, care trebuie să se încadreze în două categorii mari: categoria șomeri sau persoane inactive (cum ar fi elevii, studenții, deci toți cei care încă nu sunt pe piața muncii) precum și cea a angajaților sau celor care își desfășoară activitatea pe cont propriu sub formă de persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau orice altă formă legală de organizare”, a precizat Radu Onofrei, managerul proiectului.
Proiectul are ca obiectiv general implementarea unui program integrat de informare, instruire, consiliere, asistență și alte servicii suport pentru promovarea și dezvoltarea culturii antreprenoriale și manageriale ale viitorilor întreprinzători, în scopul înființării de noi întreprinderi cu profil non-agricol în mediul urban, contribuind astfel la dezvoltarea economică și crearea de noi locuri de muncă în regiunea Nord-Vest.
„Pentru noi, Oradea va fi o zonă în care vom încerca să alocăm multe resurse și să aducem cât mai mult din acești bani și aceste finanțări pentru antreprenorii care vor să înființeze o afacere în Oradea”, a adăugat managerul proiectului.
Activitățile proiectului includ:
– Informarea publicului cu privire la programul de formare antreprenorială, la metodologia de selecție a grupului țintă, a planurilor de afaceri ce vor fi sprijinite în cadrul proiectului;
– Selectarea grupului țintă și derularea programului de formare antreprenorială;
– Selectarea planurilor de afaceri ce vor fi finanțate în cadrul proiectului;
– Efectuarea stagiilor de practică;
– Furnizarea serviciilor personalizate de consiliere/ consultanță/mentorat;
– Finanțarea cu maxim 40.000 euro a planurilor de afaceri selectate în cadrul proiectului;
– Monitorizarea funcționării și dezvoltării afacerilor finanțate;
– Realizarea unui studiu privind mediul antreprenorial la nivel regional.
Valoarea totală eligibilă a proiectului (fără TVA) este de 21.730.757,50 lei, din care 20.095.056,97 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.
În cei trei ani de derulare a proiectului vor exista trei etape principale: prima etapă cuprinde selecția beneficiarilor și formarea antreprenorială, a doua constă în finanțarea și implementarea planurilor de afaceri, iar a treia este monitorizarea și evaluarea impactului acestui program.
Managerul proiectului a subliniat că prin implementarea proiectului se vor obține următoarele rezultate:
– stimularea potențialului antreprenorial a minim 400 de persoane pentru demararea de mici afaceri cu profil non-agricol în zona urbană;
– înființarea și dezvoltarea a minim 91 de întreprinderi, generând pe termen lung creșterea veniturilor locale și regionale;
– creșterea nivelului de ocupare prin crearea de noi locuri de muncă (minim 182) și reducerea disparităților teritoriale.
„Pentru că mesajul nostru este „Începe o afacere și fii propriul tău șef”, consider că pentru cei care au idei, inițiativă și au și curajul să încerce să o pună în practică, StartActiv Nord-Vest reprezintă o oportunitate pentru a începe o afacere nouă, cu sprijin de specialitate din partea unei echipe de experți în zona de antreprenoriat și cu sprijinul financiar necesar asigurării resurselor pentru dezvoltarea unei afaceri de succes”, a spus Radu Onofrei la finalul conferinței.
„Cu siguranță cei trei ani vor reprezenta o experiență pozitivă și suntem convinși că vom duce cu bun succes la capăt”, a concluzionat Tus Florentin, care a fost prezent din partea Camerei de Comerț și Industrie Maramureș, în calitate de coordonator al activităților proiectului.
Citește și:
Încă un pas spre construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”
Șase asocieri de firme au depus oferte pentru construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”, o investiție majoră de circa…
17 octombrie 2025
Modernizarea Bibliotecii Județene Arad, în linie dreaptă: proiectul PNRR – la 98%
Una dintre cele mai importante investiții culturale ale Consiliului Județean Arad, vizând modernizarea energetică și funcțională a sediului…
17 octombrie 2025
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
Zarina Lengyel, antreprenorul care a pus arta în Zageart
Zarina Lengyel, antreprenorul care a pus arta în Zageart. De peste 15 ani lucrează cu oameni și idei…
17 octombrie 2025
„Greii” Clujului aruncă pe piață 850 de noi joburi
Multinaționalele De’Longhi, Eckerle, Stada, Emerson, Bosch, EXL, Allianz, La Lorraine, dar și autohtonele Banca Transilvania, DEER, Electrogrup, AROBS sau…
16 octombrie 2025
Antreprenorii din Oradea descoperă cum AI-ul devine partener de business
Antreprenorii orădeni au fost invitați miercuri, 15 octombrie 2025, la un eveniment menit să le aducă noi oportunități…
16 octombrie 2025
Endava transferă aplicațiile ministerelor și agențiilor în Cloud-ul Guvernamental
Filiala de la Cluj va fi implicată în migrarea a zeci de aplicații critice într-un mediu cloud consolidat,…
16 octombrie 2025
Oradea a intrat în circuitul artei contemporane europene cu NOCA
Oradea marchează un moment definitoriu în evoluția sa culturală prin inaugurarea NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru…
16 octombrie 2025
Investiții
Încă un pas spre construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”
Șase asocieri de firme au depus oferte pentru construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”, o investiție majoră de circa…
17 octombrie 2025
Modernizarea Bibliotecii Județene Arad, în linie dreaptă: proiectul PNRR – la 98%
Una dintre cele mai importante investiții culturale ale Consiliului Județean Arad, vizând modernizarea energetică și funcțională a sediului…
17 octombrie 2025
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
Antreprenorii din Oradea descoperă cum AI-ul devine partener de business
Antreprenorii orădeni au fost invitați miercuri, 15 octombrie 2025, la un eveniment menit să le aducă noi oportunități…
16 octombrie 2025
Forumul Inovării România–Japonia 2025 – Iași
Iașiul devine, la finalul lunii octombrie, punctul central al colaborării dintre România și Japonia! Printre companiile japoneze participante…
16 octombrie 2025
Oradea dă tonul în business networking: BNI Varadinum stabilește un nou record național
Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI…
16 octombrie 2025
STIHL accelerează tranziția verde cu o fabrică high-tech la Oradea
STIHL își consolidează rețeaua globală prin inaugurarea primei sale fabrici dedicate exclusiv producției de echipamente pe acumulatori, la…
15 octombrie 2025
Hard Rock Cafe își anunță expansiunea în Transilvania și Banat
Orașele desemnate pentru noile localuri de către Sphera Franchise Group (SFG) în cele două regiuni sunt Brașov, Timișoara…
15 octombrie 2025
Infrastructură
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
Șeful CNIR a luat pulsul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia din A3 – Transilvania
Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor…
10 octombrie 2025
Constructorii de la Aedificium deschid șantier după șantier
Proiectele în care este implicată compania clujeană de construcții sunt poziționate în județele Brașov, Hunedoara, Timiș, dar și…
9 octombrie 2025
Aeroportul Internațional Sibiu – primul aeroport din România pe care devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) la controlul de frontieră
Începând de duminică, 12 octombrie 2025, ora 10:30, la Aeroportul Internațional Sibiu devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES…
9 octombrie 2025
Sofia Alves – director DG Regio: „Oradea și Bihorul, modele europene de dezvoltare”
Sofia Alves, director în cadrul Direcției Generale Politică Regională și Urbană (DG REGIO) a Comisiei Europene, a vizitat…
8 octombrie 2025
PORR Construct avansează rapid pe drumul către viitorul aquapark Sânmartin
PORR Construct a ajuns la un stadiu de 55% cu lucrările la drumul ce va lega Inelul Rutier…
7 octombrie 2025
Minicentura Dejului devine funcțională
Consiliul Județean (CJ) Cluj a terminat asfaltarea drumului care leagă localitățile Câțcău și Vad, rută ce funcționează ca…
2 octombrie 2025
PORR Construct forează piloții pasajului rutier de pe Centura Oradea
De câteva zile au început lucrările de construcție a pasajului rutier suprateran pe Centura Oradea, la intersecția cu…
1 octombrie 2025
Turism
Încă un pas spre construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”
Șase asocieri de firme au depus oferte pentru construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”, o investiție majoră de circa…
17 octombrie 2025
Oradea a intrat în circuitul artei contemporane europene cu NOCA
Oradea marchează un moment definitoriu în evoluția sa culturală prin inaugurarea NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru…
16 octombrie 2025
Oradea dă tonul în business networking: BNI Varadinum stabilește un nou record național
Cu 62 de membri la nivel Platinum și peste 400 de antreprenori prezenți la gală, noul grup BNI…
16 octombrie 2025
Simbolurile Brașovului: Telecabina Tâmpa și Restaurantul Panoramic se redeschid
Telecabina Tâmpa și restaurantul Panoramic, două simboluri arhitecturale și turistice ale Brașovului, își redeschid porțile în data de…
15 octombrie 2025
Spune Aeroportului Sibiu unde vrei să zbori
Aeroportul Internațional Sibiu anunță lansarea unui sondaj de opinie destinat pasagerilor și comunității locale, prin care se urmărește…
15 octombrie 2025
Hard Rock Cafe își anunță expansiunea în Transilvania și Banat
Orașele desemnate pentru noile localuri de către Sphera Franchise Group (SFG) în cele două regiuni sunt Brașov, Timișoara…
15 octombrie 2025
Vinurile premium ale Cramei Fort Silvan, introduse în Circuitul Anotimpurilor
Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău a inițiat un tur al toamnei pe Văile Crasnei…
13 octombrie 2025
De la idee la business: antreprenori și profesori inspiră studenții Universității din Oradea
Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit vineri, 10 octombrie 2025, cea de-a doua ediție a proiectului…
11 octombrie 2025
Educație
Modernizarea Bibliotecii Județene Arad, în linie dreaptă: proiectul PNRR – la 98%
Una dintre cele mai importante investiții culturale ale Consiliului Județean Arad, vizând modernizarea energetică și funcțională a sediului…
17 octombrie 2025
Oradea a intrat în circuitul artei contemporane europene cu NOCA
Oradea marchează un moment definitoriu în evoluția sa culturală prin inaugurarea NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru…
16 octombrie 2025
Bihorenii sunt invitați să facă nominalizări la Gala Comunității Bihorene
Fundația Comunitară Oradea invită bihorenii să nominalizeze faptele bune și oamenii din spatele acestora. Oamenii sunt invitați să…
16 octombrie 2025
Peste 7.000 de oportunități de carieră la Angajatori de TOP București
Angajatori de TOP București, cel mai mare eveniment de carieră din România, va avea loc vineri și sâmbătă,…
16 octombrie 2025
Vrei un Executive MBA la standarde internaționale, fără să părăsești România?
La Transilvania Executive Education (TEE), ai acces la un program 100% britanic, cu diplomă oferită de University of…
15 octombrie 2025
350 de invenții la expoziția internațională de la Hub UTCN
Pro Invent, Salonul Internațional al Cercetării Științifice, Inovării și Inventicii organizat de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), și-a…
15 octombrie 2025
Inovație la Oradea: Universitatea inaugurează Centrul CTT-UO Smart Industry
Universitatea din Oradea a inaugurat miercuri, 15 octombrie 2025, Centrul de Transfer Tehnologic (CTT-UO), un proiect strategic dedicat…
15 octombrie 2025
Noii lideri de business ai Clujului
17 antreprenori și manageri au trecut de programul oferit de Transilvania Executive Education (TEE), 40% fiind avansați în…
15 octombrie 2025
Zi de Zi știri economice:
