Cei interesați să dezvolte noi idei de afaceri prin programul Start-up Urban se pot inscrie la cursuri pentru granturi în valoare de de 39.000 euro , cu scopul pregatirii pentru un început anteprenorial.
Noile afaceri vor putea fi înființate anul viitor de către persoane care au domiciliul sau reședința în județele Sibiu, Alba, Brașov, Covasna, Harghita și Mureș. Data limită a înscrierii în proiectul Start-up Urban este 21 aprilie 2018 iar înscrierea se face la experții locali din fiecare județ, pe baza absolvirii unor cursuri de formare gratuite.
”Cursurile gratuite de formare antreprenorială acreditate de Autoritatea Națională pentru Calificări, programele e-Learning de antreprenoriat și management, sprijinul experților județeni, conferințele de informare și promovare în cele șase județe din Regiunea Centru vor pregăti Concursul de planuri de afaceri din perioada august-noiembrie 2018. Astfel, vor fi selectate cele mai bune 54 de idei de start-up-uri ce vor primi granturi de maximum 39.000 euro fiecare”, potrivit unui comunicat transmis de initiatorii proiectului.
Acțiuni de consultanță-mentorat vor sprijini înființarea și lansarea cu succes în 2019 a noilor afaceri, implementarea planurilor de afaceri selectate fiind ulterior asistată și monitorizată în cadrul proiectului Start-up Urban și în anul 2020.
Proiectul Start-up Urban urmărește dezvoltarea antreprenoriatului în Regiunea Centru, prin promovarea culturii antreprenoriale, pregătirea antreprenorială a peste 300 persoane care doresc să se înscrie în proiect – potențiali întreprinzători, selectarea și sprijinirea înființării a 54 de afaceri cu profil non-agricol în mediul urban și crearea a minimum 108 noi locuri de muncă, câte cel puțin două în fiecare afacere.
Proiectul Start-up Urban, cu denumirea oficială „Start-up Plus – Antreprenoriat Urban în Centrul Țării”, cod 104643, este co-finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014 – 2020. Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 13.367.049,19 lei, dintre care valoare eligibilă nerambursabilă FSE 11.328.462,16 lei și valoare eligibilă neramburabilă din bugetul național 1.987.908,46 lei.
În proiectul Start-up Urban se pot înscrie, până în 21 aprilie, persoanele care doresc să înființeze o afacere non-agricolă în mediul urban al Regiunii Centru.
Sunt eligibile persoanele care au au domiciliul sau reședința în mediul urban și rural al acestei regiuni, au au vârsta de peste 18 ani, au absolvit cel puțin învățământul gimnazial și au statutul pe piața muncii de angajați, inclusiv persoane care desfășoară o activitate independentă (persoane fizice autorizate, titulari ai întreprinderilor individuale și membri ai întreprinderilor familiale), șomeri sau persoane inactive (student, persoană casnică, pensionar etc.).
Înscrierea în proiectul Start-Up Urban se face la experții în antreprenoriat din fiecare județ al Regiunii Centru, lista putand fi accesata aici.
Citește și:
Revoluție pe șine în Oradea: încă un tramvai nou produs de Astra Vagoane Călători SA
Al doilea tramvai nou a ajuns la Oradea: parte dintr-un lot de 9 vehicule moderne pentru transportul public.…
14 iulie 2025
Ziua Națională a Contabilului Român 2025: De la cifre la smart accounting
Digitalizarea aduce multe beneficii, dar și multe provocări pentru profesia de contabil și expert contabil. Ziua Națională a…
14 iulie 2025
Maramureșul trece la nivelul următor: investitori mari în parcurile industriale
Administratorul parcurilor de specializare inteligentă (PSI) din județ a lăsat în urmă promovarea locală sau regională: o extinde…
14 iulie 2025
Operatorul Lee Coper, Kenvelo și Timeout a intrat în insolvență
Montecristo Retail, distribuitor național cu unități de vânzare în județele Cluj, Bihor, Sibiu și Brașov, va recurge la…
14 iulie 2025
Iulius Mall Cluj – experiența care fidelizează. Lider pe piața locală
Un studiu realizat de agenţia MKOR în luna mai 2025, la cererea companiei IULIUS, confirmă atractivitatea Iulius Mall…
14 iulie 2025
S-a deschis campingul Electric Castle. Reguli de acces la festival
Organizatorii au anunțat informații utile despre transport, acces și numere de contact la evenimentul de pe Domeniul Banffy.…
14 iulie 2025
INVL cumpără fabricile Pehart cu credit de 150 milioane €
Tranzacția cu Abris Capital s-a realizat cu ajutorul unui împrumut sindicalizat de la International Finance Corporation, Banca Transilvania…
14 iulie 2025
Roboții orădeni Afrodita și Jon Bot Jovi au făcut furori la YOKOZUNA Robot Yūshō
Echipele TOR și DARK din cadrul Robotics Club Oradea al Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică – rezultate…
14 iulie 2025
Investiții
Revoluție pe șine în Oradea: încă un tramvai nou produs de Astra Vagoane Călători SA
Al doilea tramvai nou a ajuns la Oradea: parte dintr-un lot de 9 vehicule moderne pentru transportul public.…
14 iulie 2025
Maramureșul trece la nivelul următor: investitori mari în parcurile industriale
Administratorul parcurilor de specializare inteligentă (PSI) din județ a lăsat în urmă promovarea locală sau regională: o extinde…
14 iulie 2025
Iulius Mall Cluj – experiența care fidelizează. Lider pe piața locală
Un studiu realizat de agenţia MKOR în luna mai 2025, la cererea companiei IULIUS, confirmă atractivitatea Iulius Mall…
14 iulie 2025
Top 25 de companii din Transilvania și Banat în funcție de cifra de afaceri
Primele 25 de companii din regiunile de dezvoltare Vest, Nord – Vest și Centru au o cifră de…
11 iulie 2025
Când va fi gata construcția celui mai mare aquapark din Nord – Vestul României
Cel mai mare aquapark din Nord – Vestul țării se va construi între stațiunile Băile Felix și Băile…
11 iulie 2025
Opt oferte pentru construirea pasajelor pietonale subterane de pe Centura Oradea
Interes crescut din partea firmelor de construcții pentru una dintre cele mai importante investiții în infrastructura pietonală a…
10 iulie 2025
Oportunități de investiții în Bihor: licitații deschise pentru PSI în cinci orașe
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) a demarat procesul de licitație publică pentru concesionarea de parcele în cele…
10 iulie 2025
inVest organizează la Timișoara un Speed Beer-a-thon
Evenimentul are loc în această seară la CoWork Timișoara, cu începere de la ora 18. Sunt așteptați antreprenori…
10 iulie 2025
Infrastructură
Revoluție pe șine în Oradea: încă un tramvai nou produs de Astra Vagoane Călători SA
Al doilea tramvai nou a ajuns la Oradea: parte dintr-un lot de 9 vehicule moderne pentru transportul public.…
14 iulie 2025
13 ani pentru primul drum expres de Cluj
Cea dintâi șosea cu acest regim din județ, DEx 4, a devenit funcțională, însă fără soluționarea optimă a…
10 iulie 2025
Opt oferte pentru construirea pasajelor pietonale subterane de pe Centura Oradea
Interes crescut din partea firmelor de construcții pentru una dintre cele mai importante investiții în infrastructura pietonală a…
10 iulie 2025
Oportunități de investiții în Bihor: licitații deschise pentru PSI în cinci orașe
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) a demarat procesul de licitație publică pentru concesionarea de parcele în cele…
10 iulie 2025
ARL Cluj montează grinzile de la Pasajul Italsofa
Administrația județeană susține că nu se lucrează concomitent și la Pasajul Văcarilor din Baia Mare pentru a nu…
9 iulie 2025
Pasajul Oșorhei: Începe turnarea betonului pe cel mai aglomerat drum din Bihor
Pas important în construcția unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din județul Bihor. Miercuri, 9 iulie…
9 iulie 2025
Memorandum de Colaborare între Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad
Biroul de Afaceri Externe al Provinciei Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad au semnat, miercuri, 9 iulie 2025,…
9 iulie 2025
Pod peste continente: Arad și Hainan sărbătoresc 25 de ani de înfrățire
Un sfert de secol de cooperare, schimb de bune practici și solidaritate reciprocă. Relația dintre Județul Arad și…
9 iulie 2025
Turism
Băile Cojocna, „resuscitate” în stațiune balneară
Baza de tratament subdimensionată necesită intervenții consistente, restaurantul este utilizat doar parțial, iar clădirea hotelului a funcționat foarte…
11 iulie 2025
7 lucruri care nu trebuie să lipsească din bagajul pentru plajă
Sosirea sezonului cald marchează momentul perfect pentru planuri la mare, zile relaxante sub soare și ieșiri pe nisip.…
11 iulie 2025
Atmosferă istorică la Timișoara: Festivalul Medieval al Castelului Huniade te poartă înapoi în timp, printre cavaleri și domnițe
Festivalul Medieval al Castelului Huniade are loc între 11–13 iulie și aduce în prim plan cavaleri, ateliere, muzică…
11 iulie 2025
Când va fi gata construcția celui mai mare aquapark din Nord – Vestul României
Cel mai mare aquapark din Nord – Vestul țării se va construi între stațiunile Băile Felix și Băile…
11 iulie 2025
Andreea Marinescu: „Hotelul modern trebuie să fie un spațiu viu, sustenabil și relevant pentru comunitate”
“Ne dorim să fim mai mult decât o destinație de cazare. Vrem să fim o alegere conștientă, un…
10 iulie 2025
Târgul de Turism al României – Ediția de Toamnă
Cel mai mare târg de turism are loc la ROMEXPO! După succesul remarcabil al ediției din februarie, care…
8 iulie 2025
Megaproiect de 25 milioane € la Salina Turda. “Să evităm un dezastru ca la Praid”
Municipalitatea cere statului bani pentru lucrări urgente de punere în siguranță și consolidare pentru obiectivul care atrage anual…
7 iulie 2025
Peste 260.000 de pasageri în semestruI I 2025 și noi rute ce deschid orizonturi
În primele șase luni ale anului 2025, Aeroportul Internațional Sibiu a fost alegerea a 260.234 de călători, față…
7 iulie 2025
Educație
Ziua Națională a Contabilului Român 2025: De la cifre la smart accounting
Digitalizarea aduce multe beneficii, dar și multe provocări pentru profesia de contabil și expert contabil. Ziua Națională a…
14 iulie 2025
Roboții orădeni Afrodita și Jon Bot Jovi au făcut furori la YOKOZUNA Robot Yūshō
Echipele TOR și DARK din cadrul Robotics Club Oradea al Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică – rezultate…
14 iulie 2025
Topul înscrierilor timpurii la UBB: 1. Psihologie, 2. Drept, 3. Economice
Numărul candidaților din prima zi a admiterii la facultățile universității din Cluj este aproape dublu față de anul…
11 iulie 2025
Universitatea Babeș-Bolyai va sprijini tinerii cercetători în DeepTech
Instituția clujeană de învățământ superior participă la un proiect finanțat prin programul Horizon Europe al Uniunii Europene (UE).…
8 iulie 2025
Mai puțini șomeri în județul Bihor: cifrele AJOFM Bihor arată o tendință pozitivă
La sfârșitul lunii iunie 2025, rata șomajului în județul Bihor a coborât la 2,05%, potrivit datelor centralizate de…
7 iulie 2025
EU GREEN aduce inovația sustenabilă la Universitatea din Oradea
Timp de cinci zile, între 7 și 11 iulie 2025, Universitatea din Oradea este gazda întâlnirilor directe din…
7 iulie 2025
Conexiuni și lecții de business: eveniment special la Incubatorul CRESC Oradea Mare
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a reunit joi, 3 iulie 2025, reprezentanții unora dintre companiile reprezentative din…
5 iulie 2025
Parteneriat strategic între Universitatea Babeș-Bolyai și Palo Alto Networks
Colaborarea cu liderul mondial în securitate cibernetică (CS) se va reflecta în formarea academică, programele de licență, masteratul…
4 iulie 2025
Zi de Zi știri economice:
