Terenurile aflate pe traseul conductei BRUA vor fi scoase din circuitul agricol fără a fi necesară obţinerea acordului proprietarilor, se arată într-un proiect de hotărâre de Guvern privind lista terenurilor agricole situate în extravilan, pentru proiectul de interes comun BRUA, postat pe site-ul Ministerului Energiei.
În anexa proiectului este prezentată lista acestor terenuri, în număr de peste 17.000.
„Terenurile înscrise în anexa la proiectul de hotărâre a Guvernului sunt scoase temporar din circuitul agricol pe întreaga durată de valabilitate a autorizaţiei de construire a conductei, fără a fi necesară obţinerea acordului deţinătorului terenului”, se arată în nota de fundamentare, care însoţeşte proiectul de act normativ.
De altfel, Legea nr. 185/2016 privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale stipulează că terenurile situate în extravilan, afectate de lucrări la astfel de proiecte, sunt scoase temporar din circuitul agricol pe întreaga durată de valabilitate a autorizaţiei de construire a conductei/conductelor, fără a fi necesară obţinerea acordului prealabil al deţinătorului terenului.
Traseul conductei urmează în general direcţia sud-est – vest şi va traversa teritoriul a 10 judeţe: Giurgiu, Teleorman, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraş-Severin şi Timiş.
Potrivit iniţiatorilor proiectului, culoarul de execuţie al conductei BRUA a fost stabilit pe parcursul etapelor de proiectare (studiu de prefezabilitate, studiu de fezabilitate, proiect tehnic) şi a ţinut cont de culoarul conductelor de transport gaze naturale existente. Culoarul ales este paralel cu conductele existente pe circa 80% din lungimea acestuia.
„De-a lungul traseului, pe cele 10 judeţe, conducta de transport gaze traversează următoarele tipuri de terenuri: arabil, păşuni curate, păşuni cu pomi, păşuni cu tufărişuri şi mărăcinişuri, păşuni împădurite, pajişti cultivate, vie, vii hibride, vii nobile, livezi clasice, pepiniere pomicole, livadă intensivă, livadă arbuşti fructiferi, fâneţe curate, fâneaţă cu tufărişuri şi mărăcinişuri, fâneaţă cu pomi, fâneaţă împădurită, grădină, grădini de legume, alte terenuri, drumuri, căi ferate, ape curgătoare, canale, neproductive, nisipuri zburătoare, mocirle şi smârcuri, sărături cu crustă, pădure, tufărişuri şi mărăcinişuri, curţi şi construcţii”, se mai arată în documentul citat.
Pe traseul conductei nu există monumente istorice din categoria arhitectură, memorial-funerare sau de for public, însă există situri arheologice în judeţele Giurgiu, Teleorman, Argeş, Vâlcea, Gorj, Caraş-Severin, Timiş şi Arad, pentru care se vor aplica prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 43/2000.
Transgaz, operatorul sistemului naţional de transport al gazelor, a efectuat consultări publice pe această temă în perioada 24 octombrie 2016 – 8 noiembrie 2016, în 12 locaţii de pe traseu.
În fiecare dintre cele 12 locaţii, participanţii au fost interesaţi de prezentarea proiectului, au cerut în mod direct detalii şi lămuriri cu privire la realizarea acestuia şi cu privire la impactul pe care îl va avea acest proiect asupra proprietarilor de terenuri, asupra producătorilor agricoli şi asupra comunităţii în sens mai larg.
Transgaz a efectuat şi dezbateri privind impactul asupra mediului în 21 de locaţii, având în vedere că amplasamentul conductei străbate perimetrul unor arii protejate Natura 2000 în patru judeţe dintre cele 10 prin care trece.
Citește și:
Atlasul care cartografiază economia României: datele devin busolă pentru antreprenori
Marți, 16 octombrie 2025, la Academia de Științe Economice București a avut loc lansarea Atlasului interactiv al business-ului…
17 septembrie 2025
Telemedicina DirectDoc – noua eră în medicină
În contextul actual în care tehnologia transformă profund toate industriile, inclusiv domeniul sănătății, telemedicina devine noul standard în…
17 septembrie 2025
USAMV Cluj-Napoca organizează a patra ediție a Vinea Apoldia Maior Fest
USAMV Cluj-Napoca organizează la Apoldu de Sus a patra ediție a Vinea Apoldia Maior Fest. Oaspeții sunt așteptați…
17 septembrie 2025
Mutarea Michelin la Zalău, studiu de caz în Polonia
Platforma Cred în România inventariază mai multe dintre performanțele economice locale suprinse de către media din țările învecinate.…
17 septembrie 2025
Serenity Golf Cup by Aurelian Chirteș – Ediția a III-a. Excelență și inovație în Golful transilvănean
Ajuns la a treia ediție, Serenity Golf Cup by Aurelian Chirteș a devenit rapid unul dintre cele mai…
17 septembrie 2025
Lacul Vida, între ecologie și turism: lucrări ample de decolmatare și reamenajare
A început decolmatarea Lacului Vida. Investiția de 14,5 milioane de lei în refacerea ecosistemului și a capacității de…
17 septembrie 2025
Provocările agribusinessului, dezbătute în “ringul” Transylvania Butcher Wars
Prima ediție a competiției internaționale va cuprinde trei dezbateri despre afacerile din domeniul agroalimentar, cu numeroși businessmeni și…
17 septembrie 2025
Pe Drumul Vinului, în Țara Silvaniei
Podgoria Silvania preia rolul de portdrapel al turismului sălăjean, pe care îl vrea promovat dincolo de granițele țării.…
17 septembrie 2025
Investiții
Lacul Vida, între ecologie și turism: lucrări ample de decolmatare și reamenajare
A început decolmatarea Lacului Vida. Investiția de 14,5 milioane de lei în refacerea ecosistemului și a capacității de…
17 septembrie 2025
EXCLUSIV Reșița scrie istorie și produce primul obuz NATO
Arsenal Reșița are toate șansele să termine anul 2025 pe profit după un contract extrem de important cu…
16 septembrie 2025
Agromalim 2025 a readus animalele în prim-plan și tehnologii de top la Arad
Agromalim 2025 a transformat timp de trei zile Expo Arad într-un punct de întâlnire pentru fermieri, producători și…
16 septembrie 2025
Business Evolution: soluții pentru antreprenori, pe 16 septembrie la Bistrița
Roadshow-ul de conferințe Business Evolution ajunge pentru prima dată la Bistrița-Năsăud pe 16 septembrie – “Finanțare. Digitalizare. Management eficient.”…
15 septembrie 2025
Cu riscul de a fi oprite, lucrările la Spitalul Județean Alba Iulia continuă cu fonduri prin Programul Operațional Sănătate
Proiectul de extindere și modernizare a infrastructurii medicale a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia a fost transferat…
14 septembrie 2025
Evenimentul ce conectează antreprenorii locali cu succesul: Gala BNI Varadinum
Întrebarea pe care mulți antreprenori și-o pun este simplă: cum poți să-ți crești afacerea mai repede – prin…
14 septembrie 2025
Orădenii câștigă un nou loc de promenadă și o privire în adâncul Crișului Repede
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a anunțat finalizarea lucrărilor de amenajare a malului drept al Crișului Repede, pe…
13 septembrie 2025
Un nou pas important pentru dezvoltarea infrastructurii din vestul țării
Dezvoltarea infrastructurii rutiere din vestul României face un pas important înainte. Ministerul Transporturilor, prin Cristian Pistol, directorul general…
13 septembrie 2025
Infrastructură
4Construct Cluj: Pulsul pieței construcțiilor din Transilvania
Sectorul construcțiilor nu este doar un domeniu economic, ci un barometru pentru sănătatea întregii economii regionale. Pe 16…
15 septembrie 2025
Orădenii câștigă un nou loc de promenadă și o privire în adâncul Crișului Repede
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a anunțat finalizarea lucrărilor de amenajare a malului drept al Crișului Repede, pe…
13 septembrie 2025
Un nou pas important pentru dezvoltarea infrastructurii din vestul țării
Dezvoltarea infrastructurii rutiere din vestul României face un pas important înainte. Ministerul Transporturilor, prin Cristian Pistol, directorul general…
13 septembrie 2025
Clujul, între metrou și centură
În timp ce municipalitatea “amenință” cu debutul lucrărilor la “trenul fără cai”, opozanții proiectului propun suspendarea sau chiar…
9 septembrie 2025
Un Airbus A330 P2F a inaugurat o nouă eră pentru Aeroportul Oradea
Joi seara, 4 septembrie 2025, pe Aeroportul Oradea a aterizat zborul MNB381, operat de MNG Airlines cu un…
5 septembrie 2025
Viitorul sediu al CJ Bihor, fostul Palat al Finanțelor, se pregătește de mobilare
Consiliul Județean Bihor a lansat licitația pentru achiziția mobilierului care va dota noul său sediu de pe strada…
3 septembrie 2025
PORR Construct va construi pasajul rutier de pe Centura Oradea peste linia Tram-Trenului
Consiliul Județean Bihor a ales câștigătorul licitației pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din…
2 septembrie 2025
Marile proiecte rutiere ale Maramureșului, departe de faza de șantier
Centurile ocolitoare Baia Mare și Sighetu Marmației, Drumul Expres Baia Mare – Satu Mare sau pasajul Clubul Văcarilor…
2 septembrie 2025
Turism
USAMV Cluj-Napoca organizează a patra ediție a Vinea Apoldia Maior Fest
USAMV Cluj-Napoca organizează la Apoldu de Sus a patra ediție a Vinea Apoldia Maior Fest. Oaspeții sunt așteptați…
17 septembrie 2025
Lacul Vida, între ecologie și turism: lucrări ample de decolmatare și reamenajare
A început decolmatarea Lacului Vida. Investiția de 14,5 milioane de lei în refacerea ecosistemului și a capacității de…
17 septembrie 2025
Alba Iulia a intrat în Cartea Recordurilor cu Masa care unește
S-a scris istorie în acest weekend în Alba Iulia. Orașul a intrat din nou în Guinness World Records…
16 septembrie 2025
Tradiții, meșteșuguri și preparate locale la „Gusturi și tradiții DE BIHOR”
În acest sfârșit de săptămână, sâmbătă și duminică, 20-21 septembrie 2025, va fi organizată cea de-a III-a ediție…
15 septembrie 2025
Evenimentul ce conectează antreprenorii locali cu succesul: Gala BNI Varadinum
Întrebarea pe care mulți antreprenori și-o pun este simplă: cum poți să-ți crești afacerea mai repede – prin…
14 septembrie 2025
Orădenii câștigă un nou loc de promenadă și o privire în adâncul Crișului Repede
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a anunțat finalizarea lucrărilor de amenajare a malului drept al Crișului Repede, pe…
13 septembrie 2025
Atlàss Experience by Ramada Sibiu, cel mai mare centru de conferințe din oraș, inaugurat oficial
Hotel Ramada Sibiu a inaugurat oficial Atlàss Experience, cel mai mare și modern centru de conferințe din Sibiu,…
13 septembrie 2025
Ospitalitatea caută tineri: proiect de 4,9 mil. lei pentru calificări gratuite în Bihor
În Bihor, sute de tineri aflați în căutarea unui drum profesional primesc o nouă șansă. Mulți au renunțat…
11 septembrie 2025
Educație
Expoziția Renascence of Imaginalia rămâne deschisă publicului până pe 28 septembrie la Meron Gallery
Meron Gallery anunță prelungirea expoziției „Renascence of Imaginalia” semnată de artista Andrada Lolu, care poate fi vizitată până…
17 septembrie 2025
UBB și-a făcut laborator de cristalizare a proteinelor
Structurile obținute în laboratorul Facultății de Chimie și Inginerie Chimică (FCIC) vor constitui un pas major în dezvoltarea…
16 septembrie 2025
Agromalim 2025 a readus animalele în prim-plan și tehnologii de top la Arad
Agromalim 2025 a transformat timp de trei zile Expo Arad într-un punct de întâlnire pentru fermieri, producători și…
16 septembrie 2025
UMF „Iuliu Hațieganu”, finanțare europeană de 58 de milioane de lei pentru dezvoltarea pregătirii doctorale și postdoctorale
Finanțarea de 58 de milioane de lei a fost obținută pentru proiectul „Consolidarea capacității UMF «Iuliu Hațieganu» de…
15 septembrie 2025
Business Evolution: soluții pentru antreprenori, pe 16 septembrie la Bistrița
Roadshow-ul de conferințe Business Evolution ajunge pentru prima dată la Bistrița-Năsăud pe 16 septembrie – “Finanțare. Digitalizare. Management eficient.”…
15 septembrie 2025
Universitarii de la Babeș-Bolyai își fac fond de investiții pentru proiecte
Instituția va constitui un mecanism financiar strategic menit să sprijine excelența academică și să asigure sustenabilitatea proiectelor universitare…
15 septembrie 2025
Evenimentul ce conectează antreprenorii locali cu succesul: Gala BNI Varadinum
Întrebarea pe care mulți antreprenori și-o pun este simplă: cum poți să-ți crești afacerea mai repede – prin…
14 septembrie 2025
La Oradea se lansează programul de mentorat „Femei pentru Femei”
Asociația „Femei Împreună” organizează pe 24 septembrie 2025, de la ora 18:00, la DoubleTree by Hilton Oradea, conferința…
12 septembrie 2025
Zi de Zi știri economice:
