Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a anunțat unul dintre cele mai importante proiecte ale orașului, respectiv reabilitarea rețelelor de termoficare, etapa a III-a, proiect căruia îi sunt alocați cca 32 milioane de euro. Finanţarea este asigurată în proporţie de 95% din fonduri europene, programul POIM – 2014-2020, restul de 5% fiind contribuţia municipiului.
„Așa cum știți, din bani europeni, pe perioada trecută de finanțare s-a reușit înlocuirea centralei termice, dar și înlocuirea a peste 17 km de rețea de magistrale. În etapa a II-a este în curs de finalizare înlocuirea a peste 20 km de magistrale. A treia etapă are alocată o sumă de 27 milioane euro plus TVA, deci aproximativ 32 milioane de euro”, a spus primarul Ilie Bolojan în deschiderea conferinței de presă.
Lucrările la această a III-a etapă sunt grupate pe trei categorii. Prima categorie de lucrări privește înlocuirea rețelelor principale, a magistralelor, unde din suma totală alocată este de cca 15,8 milioane euro. Din acești bani se vor înlocui în continuare 23 de km de rețea primară și de asemenea vor fi înlocuite rețelele secundare și transformate în rețele de agent primar, pe o lungime de 1,3 km în zona centrului istoric, acolo unde punctele termice se află în situații neconforme.
Având în vedere că magistralele din Nufărul vor fi reabilitate pe proiectul depus pe Axa 6.1 – Geotermal și că 2 km de magistrală din zona căii ferate spre Velența vor fi dezafectați iar cei 5,5 km de rețea spre Sânmartin vor fi reabilitați din bugetul local, rezultă că la finalul acestei perioade de finanțare peste 95% din rețele termice vor fi reabilitate.
A doua componentă de lucrări vizează modernizarea a 42 de puncte termice (PT), respectiv realizarea automatizărilor interioare și a instalațiilor, dar și reabilitarea rețelelor de secundar, inclusiv sistemul de recirculare la blocurile deservite de aceste puncte termice. Pentru acesată categorie sunt alocați 8,5 milioane euro (pentru PT) + 1,9 euro pentru rețelele secundare.
„Din 148 de puncte termice, până acum au fost reabilitate și automatizate un număr de 27, urmând ca până în anul 2020 peste jumătate din punctele termice să fie complet automatizate și rețelele secundare reabilitate”, a completat primarul Ilie Bolojan.
A treia componentă a acestei etape vizează zona centrală și urmărește înlocuirea a 5 PT mari cu minipuncte termice penru fiecare consumator, suma alocată acesteia fiind de 7 milioane euro. Se are în vedere zona centrală, unde se dorește îmbunătățirea serviciilor de termie, pentru că acolo unde PT sunt în subsoluri se generează probleme. Este vorba de zone precum Piața Creangă, Parcul Petofi, B-dul Magheru.
„Acest proiect va fi dublat în a doua jumătate a lunii martie cu un proiect de 19 milioane de euro, care va fi depus pe o altă axă din POIM , este vorba de Axa 6.1 – Energii regenerabile. Cofinanțarea orașului Oradea este de 4 milioane de euro, iar granturile europene de 15 milioane de euro. Acest proiect presupune că întreg Cartierul Nufărul va fi reabilitat din punct de vedere termic, toate actualele puncte termice urmând să fie dezafectate și înlocuite cu cca 280 de module pentru fiecare scară de bloc”, a încheiat primarul.
Citește și:
Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Banca Transilvania, partener oficial al echipei McLaren Formula 1
Datorită colaborării sale cu Mastercard, banca din Cluj devine partener de cursă, la Marele Premiu al Ungariei, al…
30 mai 2025
Centru de arte performative pe fosta platformă industrială Carbochim
Cel mai amplu proiect de reconversie și regenerare urbană din România propus de compania Iulius la Cluj va…
30 mai 2025
Strabag și Beanverse, noii chiriași ai birourilor Clujului
Orașul de pe Someș a pierdut în favoarea Timișoarei primul loc în topul centrelor office din afara capitalei,…
30 mai 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Oradea, cel mai dinamic ecosistem de startup-uri din România în 2025
Oradea își continuă creșterea accelerată ca ecosistem de startup-uri și inovare emergent, marcând cea mai spectaculoasă creștere dintre…
30 mai 2025
Trei din patru antreprenori români cred în șansă ca factor al succesului în afaceri
Antreprenorii români rămân optimiști în ciuda provocărilor economice și cred că șansa are un rol important…
30 mai 2025
Investiții
Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Oradea, cel mai dinamic ecosistem de startup-uri din România în 2025
Oradea își continuă creșterea accelerată ca ecosistem de startup-uri și inovare emergent, marcând cea mai spectaculoasă creștere dintre…
30 mai 2025
400 de specialiști din peste 10 țări, la cea mai mare conferință de Employer Branding din CEE
PORR România – partener principal în cadrul EBcon 2025. EBcon – conferința de employer branding, cel mai…
29 mai 2025
Oradea, capitala energiei verzi: Lider național în termoficarea geotermală
Municipiul Oradea a marcat joi, 29 mai 2025, finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de eficiență energetică…
29 mai 2025
Inteco Holding va moderniza „Drumul Regelui”, pe porțiunea din județul Arad
Modernizarea drumului dintre Vața de Jos (Hunedoara) și Petriș (Arad), cunoscut sub numele de „Drumul Regelui”, a ajuns…
29 mai 2025
AAF: Numărul investitorilor în fonduri a crescut în ultimul an cu 34%, iar piața a depășit active de 47 mld. lei
”Piața fondurilor de investiții din România a făcut față cu brio perioadei tensionate de la începutul anului, dând…
29 mai 2025
Infrastructură
Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Oradea, capitala energiei verzi: Lider național în termoficarea geotermală
Municipiul Oradea a marcat joi, 29 mai 2025, finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de eficiență energetică…
29 mai 2025
Inteco Holding va moderniza „Drumul Regelui”, pe porțiunea din județul Arad
Modernizarea drumului dintre Vața de Jos (Hunedoara) și Petriș (Arad), cunoscut sub numele de „Drumul Regelui”, a ajuns…
29 mai 2025
Șase oferte pentru construirea pasajului suprateran de pe Centura Oradea peste linia de tram-tren
Trenurile metropolitane ale Oradiei încep să prindă contur. Șase firme sau asocieri de firme au depus oferte pentru…
28 mai 2025
Vineri, 30 mai 2025, se inaugurează „Podul Transilvania” din Satu Mare
Podul hobanat din Satu Mare, cunoscut și sub denumirea de „Podul Transilvania”, va fi inaugurat oficial vineri, 30…
26 mai 2025
Angajări în domeniul feroviar
Târgul de Carieră Feroviară în România revine în luna iunie cu cea de-a X-a ediție și aduce în…
26 mai 2025
Termoline va eficientiza energetic Bazinul Acoperit „Crișul” Oradea
Au fost semnate contractele de execuție pentru lucrările de eficiență energetică la patru unități de învățământ și la…
26 mai 2025
Turism
Românii sunt așteptați la Festivalul Baloanelor Zburătoare de la Kikinda
Zboruri, pleșcăviță și vorbă românească la înălțime la Festivalul Baloanelor Zburătoare din Kikinda Festival internațional cu echipaj…
30 mai 2025
Inteco Holding va moderniza „Drumul Regelui”, pe porțiunea din județul Arad
Modernizarea drumului dintre Vața de Jos (Hunedoara) și Petriș (Arad), cunoscut sub numele de „Drumul Regelui”, a ajuns…
29 mai 2025
Clujul are un nou hotel de cinci stele, parte dintr-un complex ridicat de la zero în locul fostului camping din Făget
Hotelul Elania Resort & Spa este situat în cartierul Făget, găzduieşte 53 de camere și restaurantul Eratto, urmând…
28 mai 2025
Răsfăț gastronomic, vinuri și socializare la Bucuresti, Craiova și Tulcea
“Tezaur de gusturi” și “Masterclass de praz”, “Enoturism și dezvoltare locală”, “Brandul oltenesc în HoReCa și retail” –…
27 mai 2025
Salariul mediul brut în Cluj, cu 300 € mai mare față de anul trecut
Câștigul salarial mediu brut în județ, în martie, era de 2.300 de euro, iar cel net, de 1.400…
26 mai 2025
Hotelul Univers, furnizorul nr. 1 de dividende al județului Cluj
Veniturile din încasarea dividendelor pe 2024 cuvenite Consiliului Județean (CJ) s-au ridicat la 1,8 milioane €, cele cinci…
20 mai 2025
Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards
Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
16 mai 2025
Peste 3 milioane de euro pentru modernizarea zonei de agrement Căsoaia
Zona de agrement Căsoaia beneficiază de două proiecte importante de modernizare, menite să transforme această destinație într-un pol…
16 mai 2025
Educație
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Oradea, cel mai dinamic ecosistem de startup-uri din România în 2025
Oradea își continuă creșterea accelerată ca ecosistem de startup-uri și inovare emergent, marcând cea mai spectaculoasă creștere dintre…
30 mai 2025
Trei din patru antreprenori români cred în șansă ca factor al succesului în afaceri
Antreprenorii români rămân optimiști în ciuda provocărilor economice și cred că șansa are un rol important…
30 mai 2025
351 de persoane înoată pentru o cauză nobilă la Swimathon Oradea 2025
Fundația Comunitară Oradea îi invită pe bihoreni la evenimentul caritabil Swimathon Oradea 2025 ce are loc sâmbătă, 31…
30 mai 2025
Ministrul educației: “O fuziune a universităților clujene trebuie să pornească de jos în sus”
Daniel David propune ca reforme în educație concentrarea academică, majorarea bugetelor pentru învățământ și cercetare, reducerea analfabetismului funcțional.…
29 mai 2025
Superlaborator finanțat de E-Infra la UTCN. „Avem un proiect în premieră mondială”
Unitatea dată în funcțiune de Universitatea Tehnică și grupul de companii va permite implicarea sa în proiecte precum…
29 mai 2025
Viitorii profesioniști ai Formulei 1 se pregătesc la Universitatea din Oradea
Studenții de la specializarea Autovehicule Rutiere (AR), a Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică (IMT) – Universitatea din…
29 mai 2025
CONAF, prima organizație patronală din România care își duce misiunea în Europa
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) marchează un moment de referință pentru antreprenoriatul românesc, și își extinde oficial…
29 mai 2025
Zi de Zi știri economice:
