Alba Iulia ar urma să devină, la finalul anului 2018, primul ”smart city” din România în care pe parcursul a doi ani companiile private investesc peste un milion de euro, testând peste 100 de soluții inteligente.
Nicolaie Moldovan, city managerul municipiului Alba Iulia, a declarat, într-un interviu publicat de ziarulunirea, că prin implementarea proiectului pilot ”Alba Iulia Smart City 2018”, municipalitatea beneficiază, între altele, de internet în spații publice, servicii medicale în care 14 medici răspund non-stop la telefon și dau sfaturi, aplicații prin intermediul cărora cetățenii pot trimite sesizări în timp real, în vreme ce pe partea de educație 18 instituții de învățământ au primit tablete, iar elevii și părinții vor avea acces gratuit la informațiile școlare.
Pe stâlpi s-au montat leduri care au scăzut consumul, în vreme ce aerul este monitorizat, iar oamenii se pot orienta să-și cumpere locuințe în cartiere mai puțin poluate. De asemenea, s-au găsit soluții inteligente și pentru mediul de afaceri.
Despre soluțiile inteligente care s-au implementat în Alba Iulia și cum ajută ele comunitatea și turiștii
”Avem 14 proiecte semnate cu Orange: WiFi de foarte bună calitate, securizat şi gratuit în zonele de interes din oraș – gară, autogară, Cetatea Alba Carolina; autobuze echipate cu WiFi gratuit securizat şi senzori de monitorizare a calității aerului (oricine poate verifica parametrii pe uradmonitor.com/alba), un portal captiv special creat pentru internetul din autobuze, unde derulăm mini-sondaje de interes general, aplicația e-AlbaIulia – un foarte bun ghid virtual pentru turiştii care vin la noi, dar prin care putem trimite şi mesaje de interes cetățenesc. De aceea, îndemnăm oamenii care sunt familiarizați cu telefoanele inteligente să o descarce şi să o folosească. Tot Orange a montat până acum 145 de beaconi (din 250, diferența este rezervată pentru unitățile HoReCa, pe care vrem să le promovăm prin intermediul aplicației) care funcționează, pe tehnologie bluetooth, cu aplicația e-AlbaIulia. De asemenea, avem platformă care se numește City Analytics și pe care se pot vedea date legate de aglomerările urbane, de trafic, de oameni care vin şi ies din Alba Iulia, câți au folosit internetul gratuit etc.
Tot cu Orange avem 101 de leduri noi pe 101 de stâlpi de iluminat inteligent, care au demonstrat că tehnologia folosita reduce cu aproape 50% consumul de curent. Pe acești 100 de stâlpi sunt montate 100 de echipamente de LoRaWAN (rețea de transmisie date pe frecvențe joase, care colectează date din senzori și le transmit într-un centru de colectare date și comandă). Avem în implementare, acum, cu același partener 50 de contoare inteligente pentru consumul de apă din oraș. Tot cu Orange am organizat, în 8-9 aprilie 2017, primul hackathon din Alba Iulia – un concurs-maraton de dezvoltare şi prezentare de soluții inteligente dedicat specialiștilor şi pasionaților de tehnologie. Pentru implicarea civică, avem aplicația de mobil Civic Alert, cu care cetățeanul poate face sesizări către primărie direct cu telefonul mobil. Pe partea de educație, avem implementată, cu Orange, o soluție de catalog digital în două mari colegii din Alba Iulia: HCC şi Colegiul Economic. Toată infrastructura digitală Orange este securizată cu ajutorul soluției BIS (Business Internet Security), furnizată de către aceeași companie.
În parteneriatul cu ClujIT Cluster am implementat 4 proiecte: PEDITEL, un serviciu medical prin telefon (1791) dedicat părinților cu copii de vârste mici şi mijlocii. Serviciul are în componență 14 medici specialiști care răspund non-stop la telefon şi dau sfaturi medicale gratuite oricui are nevoie. Avem apoi aplicația şi platforma Donez450, care se adresează donatorilor de sânge. Altă platformă implementată se numește OKEY şi este dedicată firmelor mici şi mijlocii, pentru a le facilita tot ceea ce înseamnă bază de clienți, facturare, registru de casă etc. Platforma a fost implementată după organizarea primului eveniment de educație și dezvoltare antreprenorială – „E OKEY să fii antreprenor în Alba Iulia”, în 21 noiembrie anul trecut. De asemenea, tot prin ClujIT avem aplicația de implicare civică CityHealth, cu ajutorul căreia cetățenii pot trimite sesizări în timp real către primărie cu ajutorul telefonului mobil.
Avem un partenerial cu Telekom, ale căror soluții de clasă digitală au fost implementate în 18 școli din Alba Iulia, în decembrie anul trecut. 690 de tablete de ultimă generație au fost date profesorilor pentru a putea folosi în mod profesional platforma digitală de catalog online.
Aş aminti tot aici, la soluții implementate, studiul Siemens – „Smart Cities Research” – „The Business Case for Smart Cities: Alba Iulia”, în care a fost analizat potențialul de investiții al orașului şi impactul pe care l-ar putea avea acestea asupra economiei şi vieţii oamenilor. Alba Iulia a făcut echipă, în acest studiu, cu Londra, Bruxelles, Aberdeen şi Kartal, un cartier din Istanbul.
Pe partea de iluminat inteligent, mai avem parteneriate implementate cu Schreder şi Philips.
Din parteneriatul cu Euro Jobs a rezultat, până acum, un tur virtual de prezentare a Cetății Alba Carolina, pe care vom începe să îl promovăm în următoarea perioadă. Se lucrează deja în cadrul aceluiași parteneriat la o scanare 3D a orașului.
Cu start-up-urile locale: cu FastOrder s-a reuşit introducerea aplicaţiei într-un număr de restaurante, iar cu WhiteCityCode se lucrează acum la implementarea unei soluţii de comunicare direct, de pe site-ul www.apulum.ro, între albaiulieni şi primărie şi care se numeşte Chat Piper.
În parteneriatul cu Direct One, am instalat peste 60 de senzori inductivi de parcare pe Bulevardul Transilvaniei.
Ca să avem o comunicare constantă şi coerentă în ceea ce privește dezvoltarea Alba Iuliei pe linia de oraş inteligent, lucrăm intens, împreună cu partenerii noștri de la CivicTech – membrii în trecut în GovItHub, la dezvoltarea primei platforme de smart city din România şi, totodată, primul proiect de date deschise – open data – din ţară. În prima fază a proiectului, vom lansa, la începutul lui martie a.c., site-ul de prezentare a tuturor soluțiilor, impactului și rezultatelor acestora.”, a declarant Nicolaie Moldovan, cu privire la proiectele implementate în Alba Iulia.
Citește și:
Crama HB Wine din Miniș: patru Medalii de Aur la Vinarium 2025
Crama HB Wine, fondată de bihoreanul Horia Ban în Podgoria Miniș, a obținut patru Medalii de Aur la…
2 iunie 2025
Noul director de operațiuni al Leoni WSD a inspectat fabrica din Bistrița
Discuțiile de la fabricile din județele Bistrița-Năsăud și Argeș s-au axat pe realizările actuale, provocările operaționale și perspectivele…
2 iunie 2025
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Construiana alocă 6,5 milioane € în noua unitate din parcul industrial Baia Sprie
Societatea sătmăreană de lucrări de construcții administrată de Ana Dumitrescu a decis să investească în județul vecin Maramureș.…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Chef Regal de Ziua Feteștii regale
E CHEF REGAL marți, 3 iunie, de la 20:00, la restaurantul La Mama de la Muzeul Țăranului Român…
2 iunie 2025
Investiții

Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Oradea, cel mai dinamic ecosistem de startup-uri din România în 2025
Oradea își continuă creșterea accelerată ca ecosistem de startup-uri și inovare emergent, marcând cea mai spectaculoasă creștere dintre…
30 mai 2025
400 de specialiști din peste 10 țări, la cea mai mare conferință de Employer Branding din CEE
PORR România – partener principal în cadrul EBcon 2025. EBcon – conferința de employer branding, cel mai…
29 mai 2025
Infrastructură
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Trenul metropolitan Brașov – licitație pentru a prinde 230 milioane euro
Asociația de Transport Brașov a reluat licitația pentru transportul feroviar metropolitan pe un sistem cu trei magistrale: Stupini…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Bijuteria acvatică de la Câmpia Turzii. Cluj-Napoca mai așteaptă
În timp ce “capitala” Ardealului se întrece în anunțuri de aquaparkuri și complexuri uriașe, localități cu populație mai…
1 iunie 2025
Alba Iulia, evaluat de OECD în categoria orașelor intermediare
Alba Iulia urmează să fie evaluată de o misiune a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Experții internaționali…
31 mai 2025
Asociația Businessului European Moldova pregătește investiții, în așteptarea proiectelor de infrastructură rutieră RO-MD
Interconectarea cu România reprezintă obiectivul principal pentru mediul de business din Republica Moldova. Asociația Businessului European și-a setat…
30 mai 2025
Oradea, capitala energiei verzi: Lider național în termoficarea geotermală
Municipiul Oradea a marcat joi, 29 mai 2025, finalizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de eficiență energetică…
29 mai 2025
Inteco Holding va moderniza „Drumul Regelui”, pe porțiunea din județul Arad
Modernizarea drumului dintre Vața de Jos (Hunedoara) și Petriș (Arad), cunoscut sub numele de „Drumul Regelui”, a ajuns…
29 mai 2025
Turism
Încă un pas pentru investiția în proiectului rețelei Tram-train metropolitan Oradea
Consiliul Județean Bihor a aprobat, în ședința ordinară de săptămâna trecută, indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Dezvoltarea rețelei de…
2 iunie 2025
Încă 6,6 milioane euro în reabilitarea Palatului Principilor Transilvaniei
Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia beneficiază de încă o finanțare în valoare de 6,6 milioane euro, pentru…
2 iunie 2025
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Chef Regal de Ziua Feteștii regale
E CHEF REGAL marți, 3 iunie, de la 20:00, la restaurantul La Mama de la Muzeul Țăranului Român…
2 iunie 2025
Hotelul Univers își face sală de evenimente cu deschidere spre lac
Conducerea unității turistice din Cluj pregătește o nouă etapă în dezvoltarea complexului prin transformarea terasei de pe lacului…
1 iunie 2025
Românii sunt așteptați la Festivalul Baloanelor Zburătoare de la Kikinda
Zboruri, pleșcăviță și vorbă românească la înălțime la Festivalul Baloanelor Zburătoare din Kikinda Festival internațional cu echipaj…
30 mai 2025
Inteco Holding va moderniza „Drumul Regelui”, pe porțiunea din județul Arad
Modernizarea drumului dintre Vața de Jos (Hunedoara) și Petriș (Arad), cunoscut sub numele de „Drumul Regelui”, a ajuns…
29 mai 2025
Clujul are un nou hotel de cinci stele, parte dintr-un complex ridicat de la zero în locul fostului camping din Făget
Hotelul Elania Resort & Spa este situat în cartierul Făget, găzduieşte 53 de camere și restaurantul Eratto, urmând…
28 mai 2025
Educație
S-a stabilit data lansării oficiale a grupului BNI Oradea – BNI Varadinum
Sala Toscana de conferințe de la Ramada by Wynham Oradea a găzduit, miercuri, 29 mai 2025, ultima întâlnire…
2 iunie 2025
Oferte de angajare în toată țara și remote la Târgul de Carieră Feroviară în România
Târgul de Carieră Feroviară în România se apropie cu pași repezi și vine cu o mulțime de motive…
2 iunie 2025
Politehniștii clujeni vor ecologiza zona Someșeni
Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, studenții de la ingineria mediului, din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN),…
2 iunie 2025
Evenimentul „Secretele Antreprenorului de Succes” revine la Oradea pe 4 iunie
Tema ediției din acest an, „Cum pot IMM-urile să atragă și să mențină talentele: Este Salariul elementul Cheie?”,…
30 mai 2025
Oradea, cel mai dinamic ecosistem de startup-uri din România în 2025
Oradea își continuă creșterea accelerată ca ecosistem de startup-uri și inovare emergent, marcând cea mai spectaculoasă creștere dintre…
30 mai 2025
Trei din patru antreprenori români cred în șansă ca factor al succesului în afaceri
Antreprenorii români rămân optimiști în ciuda provocărilor economice și cred că șansa are un rol important…
30 mai 2025
351 de persoane înoată pentru o cauză nobilă la Swimathon Oradea 2025
Fundația Comunitară Oradea îi invită pe bihoreni la evenimentul caritabil Swimathon Oradea 2025 ce are loc sâmbătă, 31…
30 mai 2025
Ministrul educației: “O fuziune a universităților clujene trebuie să pornească de jos în sus”
Daniel David propune ca reforme în educație concentrarea academică, majorarea bugetelor pentru învățământ și cercetare, reducerea analfabetismului funcțional.…
29 mai 2025
Zi de Zi știri economice: