Startup Europe Week [#SEW18] este o inițiativă a Comisiei Europene de animare a afacerilor aflate la început prin organizarea simultană a unor evenimente dedicate lor în peste 300 orașe din peste 40 de țări. Evenimentul aduce la aceeași masă antreprenori, comunitatea, administrația, mass-media pentru a găsi împreună soluții de dezvoltare regională și de a discuta o viziune comună în direcția dezvoltării antreprenoriatului – motorul în orice economie. Detalii aici: http://startupeuropeweek.eu/
Tradiția continuă și anul acesta, iar compania brașoveană Alchemy Consulting & Training organizează și susține cea de-a treia ediție SEW din Brașov, iar în acest an scopul principal este să aducă unicitate și un plus considerabil de valoare mediului de afaceri printr-o ediție complexă. Alchemy Hub deschide poarta unui univers complet și complex de servicii în care tineri curajoşi şi pasionaţi de antrepronoriat pot da viaţă ideilor lor creatoare! Alchemy Hub îi îndrumă și încurajează pe cei interesați să îşi contruiască pas cu pas o carieră în businessul mult visat! Alchemy Hub a fost înființat acum doi ani și gazduiește cursuri și evenimente din domeniul de business și cel al dezvoltării personale.
Alchemy Hub este parte a Creative Hubs Network sub egida British Council, fiind printre primele din România. A participat la două schimburi de experiență cu hub-uri din Barcelona și la conferința europeană a conducătorilor de hub-uri și incubatoare de afaceri din Europa la Atena.
Organizatorii vor conecta antreprenorii într-un proiect de inovaţie şi educaţie antreprenorială “Incubarea afacerilor și finanțarea lor”.
Evenimentul se va desfășura pe durata a 4 zile în perioada 5-9 martie la ora 17:00 și va avea deschiderea oficială la Camera de Comert și Industrie Brasov, partener tradițional, implicat în mediul de afaceri brașovean. În cadrul evenimentului, vor avea loc workshopuri pe teme de interes pentru brașoveni, evenimente de bussines, networking și educație antreprenorială la sediul spațiilor de coworking Alchemy Hub.
Lansare mondială la Brașov!
Alchemy Hub fondat de Sorin Peligrad a reușit să pună România pe harta start-up-urilor în bussines la nivel mondial. Împreună cu coordonatorii Startup Europe Week au decis ca evenimentul să ia startul în două orașe ale lumii – Vitoria – Spania și Brașov – Româmia! La eveniment va avea loc un duplex cu Vitoria, conceptul acestui duplex este VitoriaSov, prilej cu care il vom avea invitat online pe CEO al SEW Igor Tasic
Eveniment organizat de Alchemy Hub în parteneriat cu Comisia Europeană.
Intrarea liberă!
Agenda celor 4 zile arată astfel:
Ziua 1 (5 martie) – CCI Brasov (str M Kogalniceanu 18-20) 17:00 – 20:00
– introducere
– prezentare SEW
– prezentare soluții de internaționalizare afaceri – Enterprise Europe Network EEN: Sorina Blejan reprezentant CCI Brașov
– business networking
– prezentare Vocational Education and Training – VET, speaker Sebastian Dan-Ambasadorul României la VET
Ziua 2 (6 martie) –Incubator de afaceri Universitatea Transilvania
-18-18.30 primirea participantiiilor
-18.30-19.15 prezentări
-cuvânt de deschidere Sorin Peligrad-Founder Alchemy Hub
-student antreprenor la început de drum – Cosmin si Paul (UpGrounds)
-AISEC și oportunitățile pentru tineri
-antreprenoriat în social media – Eugen Ștefan Tarnovan (Iubim Brașovul)
-mediul antreprenorial, perspectiva internațională – Jan Fivez (BRCC)
-19.15-20.00 mini workshop on BMC
-20-20.30 networking
Locație: Institute RDI High Tech Products for Sustainable Development, Strada Institutului 10, Brașov 500484
.
Ziua 3 (7 martie) – Alchemy Hub N.D. Cocea nr 12) 17:00 – 19:00
– introducere
– prezentare SEW
– “Incubarea afacerilor și finanțarea lor”: Founder Alchemy Hub – Peligrad Sorin + un consultant fonduri europene
– business networking
Ziua 4 (9martie) – ASIMCOV Sfântul Gheorghe
-‘’Incubatoare de afaceri, clusterele și spații de coworking – mediu antreprenorial propice pentru afaceri de succesinstrumente pentru dezvoltarea start-up-urilor în parteneriat cu ASIMCOV -incubator de afaceri”.
Pentru sesiunile de business networking vă sugeram să aveți cărți de vizită pregătite pentru a găsi rapid contacte pentru afacerea dvs.
Parteneri: Camera de Comert si Industrie Brasov, Proteus Diona, AIDA, Asociatia ProAfaceri, SFMT/Abeona, Exino
Înscrieri la acest formular: http://tinyurl.com/hguwxh5
Detalii: office@alchemy-hub.ro, 0730830760 – Alchemy Hub Team
Citește și:
Fine Jewelry & Watches Expo, expoziție de ceasuri și bijuterii la The Woman Cluj
The Woman vă invită în inima Clujului, la Muzeul de Artă, pentru a descoperi un univers în care…
25 martie 2025
#TotulPentruCasaTa2025. Profesioniști și pasionați, reuniți sub același acoperiș
#TotulPentruCasaTa2025 continuă tradiția de a aduce sub același acoperiș tendințele în construcții, instalații, mobilier, peisagistică și amenajări interioare…
20 martie 2025
Chocolate Saga – ediția de Paști începe pe 21 martie, la Sala Palatului din București
În 21 martie 2025, ciocolatierii români își lansează colecțiile inedite de primăvară și cadouri pentru Paști la Sala…
20 martie 2025
Industria de asset management din România a crescut cu 30% în 2024
Administratorii de fonduri: ”Am asistat la o maturizare a investitorilor români, care nu s-au mai grăbit să iasă…
20 martie 2025
Digital Innovation Summit Bucharest (DISB) 2025: Construim împreună un viitor digital sigur și rezilient
Digital Innovation Summit Bucharest (DISB), eveniment axat pe tehnologie și inovație, revine în 2025 cu o ediție extinsă.…
19 martie 2025
Innovation Labs Hackathon la Timișoara
Innovation Labs Hackathon 2025 Timișoara: Pregătește-ți startup-ul pentru o investiție de 500.000 € Pe 22-23 martie, Innovation Labs…
19 martie 2025
Insurance ESG 2025: România pe harta sustenabilității în asigurări
Industria asigurărilor se află într-o transformare profundă, criteriile de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) devin esențiale pentru…
18 martie 2025
Final de martie cu The Woman: 1000 de femei, 70 de companii partenere la Cluj-Napoca
Finalul lunii martie aduce evenimentul The Woman la Cluj-Napoca, care reunește peste 1000 de femei din toată țara.…
18 martie 2025
Investiții
Aproape 10% din finanțările pentru utilaje agricole prin AFIR au venit în județul Bihor
31 de milioane de euro finanțări pentru utilaje moderne prin AFIR, din totalul de 312,9 milioane, au fost…
27 martie 2025
Lufthansa a pus în vânzare biletele pentru zborurile directe Oradea–München
Lufthansa a deschis marți, 25 martie 2025, rezervările pentru zborurile directe între München și Oradea, disponibile prin toate…
25 martie 2025
Povești de succes la Oradea STEAM Conference: Educație – Inovație – Antreprenoriat
Amfiteatrul Parcului Științific și Tehnologic Bihor – Oradea STEAM Park, a fost arhiplin vineri, 21 martie 2025. Atracțiile…
24 martie 2025
Și Aradul poate! Organizare de succes a „Business Evolution”
Doingbusiness.ro a organizat o nouă ediție a conferinței „Business Evolution – Finanțare. Digitalizare. Management eficient” pe 19 martie…
22 martie 2025
Fabrică de nanofibre în parcul de specializare inteligentă Șomcuta Mare
Proiectul companiei orădene M-TechX EU, controlată de investitorul japonez Hiroyoshi Sota, se ridică la 5 milioane de euro.…
21 martie 2025
Kelemen Hunor despre cheltuielile de apărare: “UE a trăit cu o iluzie greșită că până la sfârșitul lumii se poate mânca gratis”
Prezent la Târgu Mureș pentru a participa la Forumul Economic din Transilvania, Kelemen Hunor a răspuns mai multor…
21 martie 2025
Contrail și Hiarom expun echipamente feroviare inovatoare la Conferința de Infrastructură
Contrail, producător de echipamente pentru sudura căii ferate, și Hiarom, specialist în soluții tehnice pentru infrastructură feroviară, participă…
21 martie 2025
P9944, hibridul de top pentru familia Holhoș din Bihor
Tradiție și succes. Acestea sunt doar două dintre cuvintele care pot descrie pe scurt activitatea companiei Corteva Agriscience…
20 martie 2025
Infrastructură
Republica Moldova solicită integrarea în circuitele economice regionale
Vicepremierul Moldovei, Vladimir Bolea, a subliniat importanța infrastructurii rutiere de conexiune cu România și Ucraina. Printre proiectele vitale…
24 martie 2025
Contrail și Hiarom expun echipamente feroviare inovatoare la Conferința de Infrastructură
Contrail, producător de echipamente pentru sudura căii ferate, și Hiarom, specialist în soluții tehnice pentru infrastructură feroviară, participă…
21 martie 2025
Turcii de la Nurol se apucă de VO Timișoara vest
Proiectul variantei de ocolire vest a orașului Timișoara este proiectată cu o lungime de aproape 14 km, pe…
21 martie 2025
DP World lansează un serviciu logistic complet de tip end-to-end pentru Europa
DP World anunță lansarea unui serviciu logistic pan-european și deschiderea centrului său operațional, Turnul de Control European, în…
20 martie 2025
Bugetul județului Cluj crește în acest an cu 10%
Această majorare se datorează în special proiectelor cu fonduri europene gestionate de forul administrativ județean. Consiliul Județean (CJ)…
20 martie 2025
Dialog constructiv pentru viitorul patrimoniului cultural, în Cetatea Oradea
Cetatea Oradea a găzduit miercuri, 19 martie 2025, Conferința ROHAEREDITAS, organizată de Institutul Național al Patrimoniului. Evenimentul a…
19 martie 2025
Mai multe investiții și cheltuieli reduse pentru municipiul Satu Mare în 2025
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a prezentat marți, 18 martie, prioritățile de investiții, sursele de finanțare și…
18 martie 2025
S-a aprobat bugetul județului Arad pe 2025: 70% este alocat investițiilor
Consiliul Județean Arad a aprobat marți, 18 martie, bugetul pentru anul 2025, în valoare de 945 de milioane…
18 martie 2025
Turism
Lufthansa a pus în vânzare biletele pentru zborurile directe Oradea–München
Lufthansa a deschis marți, 25 martie 2025, rezervările pentru zborurile directe între München și Oradea, disponibile prin toate…
25 martie 2025
Peștera Urșilor a fost scanată 3D
Studenții Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură a Universității din Oradea (FCCA), de la specializarea Măsurători Terestre și…
25 martie 2025
Oradea, Băile Felix și regiunea Bihorului se promovează în Republica Moldova
Echipa Visit Oradea a participat vineri, 21 martie, la o vizită de lucru în capitala Republicii Moldova, Chișinău,…
24 martie 2025
Județul Cluj a cumpărat teren pentru parcarea Castelului Banffy Răscruci
Forul județean a aprobat achiziționarea a unui imobil (teren și construcții) situat în vecinătatea monumentului istoric, în scopul…
21 martie 2025
Turismul clujean, blocat de birocrație. “Ne trebuie un an să aducem patru asiatici”
Managerii de hoteluri și restaurante acuză statul că le pune bețe în roate, iar instituțiile publice, că nu…
20 martie 2025
Bugetul județului Cluj crește în acest an cu 10%
Această majorare se datorează în special proiectelor cu fonduri europene gestionate de forul administrativ județean. Consiliul Județean (CJ)…
20 martie 2025
Cel mai mare grup BNI din România se formează la Oradea
Ambiții mari la Oradea. Directorul de lansare a grupului BNI Oradea, George Gherman – CEO Solvers for Problems,…
20 martie 2025
Limesul Dacic, la pachet turistic cu Via Transilvanica
Viitorii arhitecți ai Clujului și-au propus să contribuie la identificarea unor strategii turistice responsabile pentru traseele atractive din…
19 martie 2025
Educație
Ucenicia la locul de muncă, finanțată din fonduri europene
Majoritatea angajatorilor se confruntă cu lipsa forței de muncă, mai ales cu lipsa meseriașilor. O soluție este ucenicia…
26 martie 2025
Daniel David, ministrul Educației: Nu se taie nimic! Se descentralizează!
Tradiția, excelența și onoarea. Acestea sunt cele trei valori fundamentale după care se ghidează în viață Daniel David,…
25 martie 2025
Comunitățile marginalizate pot ieși din izolare cu ajutorul Economiei sociale
În comunitățile din mediul rural, economia socială poate fi factorul determinant pentru ieșirea din izolare, iar persoanele defavorizate…
25 martie 2025
Peștera Urșilor a fost scanată 3D
Studenții Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură a Universității din Oradea (FCCA), de la specializarea Măsurători Terestre și…
25 martie 2025
Studenții UBB, campioni mondiali la studii de caz în economie
Echipa studențească a Universității Babeș-Bolyai (UBB) a câștigat competiția internațională de studii de caz în economie intitulată „NIBS…
24 martie 2025
Cum aduc companiile plus valoare în Oradea
Reprezentanții a patru companii orădene și-au exprimat opiniile despre cum aduc companiile pe care le reprezintă plus valoare…
24 martie 2025
American Corner Cluj va organiza un curs gratuit de securitate cibernetică
Printre temele abordate se numără hackerii, securitatea fișierelor de pe telefon și a cumpărăturilor online, lumea virtuală sau…
24 martie 2025
Povești de succes la Oradea STEAM Conference: Educație – Inovație – Antreprenoriat
Amfiteatrul Parcului Științific și Tehnologic Bihor – Oradea STEAM Park, a fost arhiplin vineri, 21 martie 2025. Atracțiile…
24 martie 2025
Zi de Zi știri economice:
