Consiliul Local al municipiului Oradea a aprobat în ultima şedinţă extraordinară indicatorii tehnico-economici în vederea realizării investiției „Reabilitare Ansamblu Cultural Vulturul Negru”.
Această investiție se integrează în Planul de mobilitate urbană durabilă și este continuarea unor lucrări demarate în anii anteriori și deja finalizate, cum ar fi lucrările de consolidare și reabilitre ale acoperișului, fațadele la aripa nord-vestică a ansamblului, restaurarea pasajului, a învelitorii și paramentului Palatului Vulturul Negru.
Palatul Vulturul Negru, construit după planurile arhitecților Jakab Dezső și Komor Marcell în anii 1907-1908, este cea mai reprezentativă şi mai cunoscută clădire a secessionului orădean, dominând spaţiul urban din vecinătatea Crişului Repede.
Proiectul propune o soluție de restaurare corectă, care respectă obiectul de patrimoniu și propune conservarea maximală a materialului original sau, în cazul în care acest demers nu mai este posibil, reconstituirea elementelor după modelul original.
Printre altele, lucrările cuprind desfacerea intervențiilor improprii realizate în trecut, realizarea de scări noi de acces în holul principal, recompartimentarea unor spații cu pereți pe structură usoară, desfacerea gradenelor din sala mică, înzidirea unor goluri existente cu zidărie de cărămidă, desfacerea unor scări existente, înlocuirea elementelor degradate, desfacerea planșeului și revenirea la forma inițială la accesul principal din pasaj, readucerea la forma inițială a sălii mari, refacerea bolții din casa de scară principală și restaurarea și reconstituirea componentelor artistice în cea mai mare parte la forma inițială. Proiectul propune, de asemenea, montarea unui lift pe structură metalică și suplimentarea numărului de grupuri sanitare.
Prin lucrările propuse se urmărește stoparea distrugerii și salvarea monumentului istoric de o mare valoare artistică, creșterea ofertei de spații destinate vieții culturale prin repunerea în circuitul public a celor două săli destinate evenimentelor culturale, sporirea ofertei turistice culturale a municipiului Oradea și implicit finalizarea reabilitării ansamblului Vulturul Negru.
Valoarea totală a acestei investiții este de 23.228.119,92 RON (TVA inclus), iar durata estimată a realizării investiției este de doi ani, cu condiţia semnării contractului de finanţare.
Citește și:
ACI Cluj a finalizat Ambulatoriul Clinic de Psihiatrie Pediatrică
Extinderea unității medicale din Cluj-Napoca a necesitat 7,6 milioane de euro printr-un proiect pe fonduri europene. Ambulatoriul Clinic…
14 mai 2024
Prof. univ.dr. ing. Vasile Țopa candidează din nou pentru funcția de rector al UTCN
După o viață în slujba UTCN, din toate ipostazele, cercetător, profesor, șef de catedră, director al Oficiului de…
14 mai 2024
Mediciniștii clujeni își prezintă invențiile la Technology Transfer Days
Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu (UMFIH) Cluj va organiza evenimentul în perioada 14-15 mai. Technology Transfer…
13 mai 2024
PitechPlus și Webhelp, integrate sub umbrela Concentrix
Furnizorul de software din Cluj-Napoca și compania Webhelp România au fost înglobate în liderul global în tehnologie și…
13 mai 2024
Facultatea de Business sărbătorește 30 de ani cu o suită de conferințe
Progresul continuu al instituției a determinat creșterea numărului de studenți, de la 34 în anul universitar 1995-1996, la…
13 mai 2024
Producătorii bio din Republica Moldova au venit la Cluj-Napoca
Expozanții din raionul Hîncești au oferit vizitatorilor de pe platoul Sălii Sporturilor produse alimentare ecologice. Târgul Produs de…
13 mai 2024
BNR ține neschimbată dobânda de referință la 7%
Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, în ședința de astăzi, pe baza evaluărilor…
13 mai 2024
Trei instituții din Transilvania primesc peste 580.000 kWh energie donată de E.ON cu ajutorul românilor
Cantitatea de 500.000 kWh donată în primele cinci zile ale campaniei a fost suplimentată cu alți 300.000 kWh;…
13 mai 2024