O bursă dedicată cercetătorilor din întreaga lume interesaţi de istoria românilor şi a Transilvaniei a fost lansată de reprezentanţii Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai, care au inaugurat marţi casa memorială David Prodan.
Casa în care şi-a petrecut ultimii ani din viaţă cunoscutul istoric român David Prodan a fost transformată în spaţiu dedicat cercetării, în care vor avea loc workshop-uri şi evenimente, însă o parte a casei va putea fi pusă, pentru găzduire, la dispoziţia cercetătorilor interesaţi de istoria ţării noastre.
Prin bursa “David Prodan”, UBB acordă susţinere persoanelor interesate de o cercetare în acele domenii pe care cunoscutul istoric clujean le-a studiat de-a lungul vieţii – istoria românilor în secolele XVII-XIX, respectiv istoria Transilvaniei.
“Dincolo de faptul că este o casă memorială unde oamenii vor putea să vină, studenţii, cercetătorii, să ia contact direct cu o parte din ceea ce a însemnat viaţa lui David Prodan în acest spaţiu şi cu câteva lucruri rămase de la el, va fi un spaţiu viu, pentru că aici în aceste săli vom desfăşura workshopuri, lansări de carte, discuţii cu bursieri”, a spus prorectorul UBB, Ioan Bolovan, la inaugurarea casei memoriale.
Acesta a menţionat că cercetătorilor care aplică la această bursă li se va acorda şi sprijin pentru publicarea lucrărilor, în publicaţiile coordonate de Centrul de Studii Transilvane.
La rândul său, rectorul UBB, Ioan-Aurel Pop, care l-a cunoscut personal pe David Prodan, a evocat personalitatea istoricului român, care la rândul său a fost profesor al universităţii clujene.
“În anul 1962 într-o împrejurare ciudată pe care o povesteşte în memorii a trebuit să renunţe la munca de profesor şi a predat carnetul de partid şi nu a mai colaborat cu universitatea. Au urmat 30 de ani, din ’62 până în ’92, când a scris zeci de mii de pagini şi a publicat, după calculele mele, vreo 20.000 de pagini de istorie”, a spus Ioan-Aurel Pop.
Casa în care a trăit istoricul clujean aparţine municipalităţii şi a rămas mulţi ani într-o stare avansată de degradare, iar anul trecut, în urma unei discuţii între primarul Emil Boc şi rectorul universităţii, a fost demarat un proiect de reabilitare a acesteia, cu scopul de a oferi un spaţiu cercetătorilor.
Potrivit specialiştilor în istorie de la UBB, academicianul David Prodan (1902-1992) a marcat fundamental scrisul istoric românesc, “impunând standarde de excelenţă în acest domeniu, care a însemnat, în cazul său, mai mult decât o profesie, un adevărat refugiu existenţial”.
Citește și:
HOTCO 2022: The 5th edition Hotel Investment Platform Caucasus & CEE
Marius Gomola, Co-founder of HOTCO Hotel Investment Platform CEE & Caucasus speaks about the most recent major aspects…
22 mai 2022
Silcotub și-a dublat profitul anual. Afaceri mai mari cu 59%
Producătorul de ţevi industriale Silcotub Zalău, parte a grupului Tenaris, a raportat afaceri de 2,6 miliarde de lei…
22 mai 2022
Schimbări în acționariatul Energobit. Leabrook, unic proprietar
Consiliul Concurenţei din România (CCR) analizează tranzacţia prin care Leabrook Limited devine unic acţionar al companiei clujene EnergoBit…
22 mai 2022
Succes al festivalului zoo de la Șimleu. “Îl facem regional”
Interesul de care s-a bucurat primul Festival Agrozootehnic din Șimleu Silvaniei a făcut autoritățile să planifice extinderea sa…
22 mai 2022
TIFF va investi în tinerele talente din industria cinematografică
Programul Transilvania Talent Lab (TTL) pregătește tinerele talente pentru rigorile unui sistem de producţie şi distribuţie aflat în…
22 mai 2022
Compania de Apă Someș modernizează șapte stații de epurare în Cluj și Sălaj
Compania de Apă Someș (CAS) a predat constructorului amplasamentul pe care se vor realiza lucrările de modernizare a…
22 mai 2022
Guvernul a vizitat marile fabrici din Cluj: Terapia, Farmec, Bosch. FOTO + VIDEO
O delegație guvernamentală a efectuat vizite în trei unități de producție din județ. Fabricile vizate au fost Terapia…
21 mai 2022
Impozitele pe tranzacțiile de pe bursă vor fi reținute la sursă
Bursa devine tot mai accesibilă potențialilor investitori: din 2023 vom avea sistem de reținere la sursă a taxelor…
21 mai 2022
Zi de Zi știri ecoomice:
Centrală fotovoltaică nouă într-o localitate mureșeană
Conducerea societății Medshine Russu SRL […]
22 mai 2022
Fermă nouă de peste 40.000 de găini, într-o localitate mureșeană
Conducerea societății Diadrag SRL anunță […]
21 mai 2022
Lacuri piscicole noi, în pregătire în Ideciu de Jos
Conducerea Primăriei comunei Ideciu de Jos […]
20 mai 2022
VIDEO: Cum arată interioarele hotelului și restaurantului ”Cocoșul de Aur”
Post-ul VIDEO: Cum arată interioarele hotelului […]
20 mai 2022
Protest al comercianților de la Platoul Cornești, în fața Primăriei
În prima parte a zilei de vineri, 20 mai, un […]
20 mai 2022
Stație de beton mobilă într-o comună mureșeană
Conducerea societății Far Beton anunță […]
20 mai 2022
Mureș: Școală demolată și transformată în vilă turistică
Reprezentanții societății Keresd GuestHouse […]
20 mai 2022