Clădirea IPJ Cluj, care datează din 1940, va fi reabilitată şi modernizată cu 19 milioane de euro, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, urmând să fie dotată, printre altele, cu telefoane speciale pentru nevăzători şi cu rampe şi lifturi pentru persoanele cu dizabilităţi.
“Am semnat contractul unui proiect european de 19 milioane de euro pentru reabilitarea sediilor IPJ Cluj şi Direcţiei Judeţene de Informaţii Cluj. Vom oferi condiţii mai bune pentru poliţişti, dar şi cetăţenilor care vor apela la serviciile la IPJ Cluj, deoarece acum nu avem foarte dezvoltate capacităţile de primire a cetăţenilor cu dizabilităţi. Vom avea lifturi şi rampe pentru aceste persoane, iar în hol, telefoane pentru nevăzători de pe care aceştia vor putea apela, cu tastaturi configurate special. Vom avea camere speciale de anchetă, doar la parter, dotate cu mijloace tehnice audio-video de înregistrare a declaraţiilor, camere pentru prezentări de recunoaştere moderne şi camere de consiliere a victimelor infracţiunilor, în special a minorilor”, a declarat, vineri, adjunctul şefului IPJ Cluj, Ciprian Miron, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, reabilitarea exterioară a clădirii va duce la creşterea eficienţei energetice şi la scăderea consumului de energie cu 20%.
La rândul său, consilierul pe fonduri europene al ministrului Afacerilor Interne, Paul Zai, a spus că, din punct de vedere al valorii şi impactului său, proiectul IPJ Cluj este cel mai mare de la nivelul MAI şi al Poliţiei Române.
Citește și:
„În politici trebuie să investești” – Simion Crețu, director general ADR Centru
Regiunea cu 220 km de autostradă și magistrală ferată modernizată a pus accentul pe conectivitate regională. ♦ Cum…
10 mai 2024
Genoveva Turcu anunță primul ROAD SHOW românesc al investitorilor din Dubai
Genoveva Turcu, Președinte al Consiliului Româno-Dubai de Afaceri din cadrul Camerelor de Comerț din Dubai, vorbește, în interviul…
10 mai 2024
Proiecte de mobilitate urbană în județele Transilvaniei
Modernizarea, dezvoltarea, optimizarea infrastructurii de transport sunt esențiale când vorbim de mobilitate urbană sustenabilă, iar administrațiile publice au…
10 mai 2024
Ce trebuie să știm despre derogările Comisiei Europene pentru fermieri
Comisia Europeană a decis să aplice anumite derogări legate de suprafața de teren pe care fermierii trebuie să…
10 mai 2024
EBM Papst își construiește propria fabrică în Parcul Industrial II Oradea
EBM Papst Oradea a achiziționat un teren de circa 56.000 mp în Eurobusiness Park II Oradea, unde va…
10 mai 2024
Teatru documentar de Ziua Regalității, la ICR Londra
Institutul Cultural Român de la Londra își așteaptă publicul vineri, 10 mai 2024, de la ora 19:00, la…
10 mai 2024
First Officer Daiana Dajulescu: „S-ar putea să fim străini, dar pe acest zbor suntem o familie”
Când a urcat pentru prima dată la bordul unei aeronave, la 10 ani, Daiana Dajulescu spune că era…
9 mai 2024
Trenurile către Oradea vor concura mașinile de pe autostradă
Garniturile de tren de pe viitoarea linie electrificată vor putea atinge 160 km/h, peste viteza maximă legală pe…
9 mai 2024