Hans Rausing, cetăţean suedez, în vârstă de 91 de ani deţine în ţara noastră prin compania daneză Ingleby 20.000 de hectare de teren în Lugoj şi Caraş Severin, dar şi păduri, scrie capital.ro. Ingleby a intrat în România printr-o serie de preluări succesive de suprafeţe mari şi compacte de terenuri, deţinute iniţial de investitori italieni. Astfel, la sfârşitul anului 2011, holdingul danez a cumpărat de la Dangro Invest o suprafaţă de teren agricol de circa 1.200 ha în Banat. Anterior, danezii mai achiziţionaseră alte două ferme de la investitori italieni: ferma Campo D’oro, cu peste 3.000 hectare, şi Cinque Stelle, cu aproape 1.200 hectare. O altă tranzacţie este preluarea unei suprafeţe de peste 2.500 ha de la First Farm.
Ingleby aparţine familiei miliardarului Hans Rausing, un suedez născut în 1926, stabilit în Anglia şi cunoscut în special în urma vânzării a 50% din compania Tetra Pak, înfiinţată de tatăl său, bază pe care a fost clădită averea familiei. În prezent Rausing are o avere estimată de 12,5 miliarde de dolari, scrie sursa citată.
Aproape jumătate din terenul agricol al României este deţinut de cetăţeni străini, conform unui studiu al Uniunii Europene.
Citește și:
Un român revoluționează Internetul: Web 3.0. Noul Web – mai sigur, mai rapid și mai prietenos cu mediul
SOURCELESS, proiectul dezvoltat de un tânăr din Constanța, România – Alexandru Stratulat – creează un nou Web. Unul…
30 iunie 2022
Zilele Muzicale Româno-Americane revin la Sibiu – în premieră, cu o componentă gastronomică
Cea de a XIX-a ediție a proiectului “Concerte estivale. Zilele Muzicale Româno-Americane” revine la Sibiu în perioada 4-10…
30 iunie 2022
MIRO, proiectul office dezvoltat de SPEEDWELL, a obținut certificarea BREEAM Excellent
MIRO, clădirea de birouri dezvoltată de SPEEDWELL în zona de nord a Bucureștiului, a obținut certificarea BREEAM Excellent.…
29 iunie 2022
Companiile germane sunt interesate de extinderea infrastructurii de transport intermodal în România
În perioada 20 – 24 iunie 2022, AHK România a organizat o delegație de afaceri pentru companiile germane…
29 iunie 2022
Cities of the Future, la Iași: Conferință despre o nouă zonă de dezvoltare în centrul orașului
La Palatul Culturii din Iași, pe 30 iunie, va avea loc conferința ”Cities of the Future”. Evenimentul va…
29 iunie 2022
Pictură de Ghenie, scoasă la vânzare cu doar 1.000 de euro la București
Portretul în tehnica serigrafiei de colaj “Nevermore”, creat de artistul băimărean Adrian Ghenie, exponent al Școlii de Cluj,…
29 iunie 2022
Trei oferte pentru drumurile ce leagă Centrul de Transport Intermodal de A3
Marți, 28 iunie a fost ultimul termen de depunere a ofertelor pentru execuția lucrărilor la obiectivul „Construire drumuri…
29 iunie 2022
Bike Tower, varianta “verde” la parkingurile auto
Trei antreprenori din Cluj propun un sistem automatizat de stocare a bicicletelor care în Cehia a dus la…
29 iunie 2022
Zi de Zi știri ecoomice:
Proiect PNL: Sprijin pentru femeile de afaceri
Femeile de afaceri pot primi granturi în valoare […]
29 iunie 2022
Administrator Imobile și Piețe SRL Târgu Mureș angajează
SC Administrator Imobile și Piețe SRL cu sediul […]
29 iunie 2022
VIDEOREPORTAJ: Flori, emoții și eleganță, la noul sediu Magnolia
În urmă cu câteva zile, pe strada Rovinari nr. […]
28 iunie 2022
14 idei de afaceri câștigătoare ale programului ,,Student Start-Up 1.0”
,,Step into the future”, conferința de […]
28 iunie 2022
Prefectul Mara Togănel, mesaj de susținere pentru mediul de afaceri mureșean
Prefectul județului Mureș, Mara Togănel, a […]
27 iunie 2022
Amenzi de 35.000 de lei pentru nereguli silvice
Polițiști ai Biroului Protecția Fondului […]
27 iunie 2022
Proiect imobiliar în pregătire în Livezeni
Conducerea societății Proelcons SRL anunță […]
27 iunie 2022
Locuințe noi de serviciu, în pregătire în Sângeorgiu de Mureș
Conducerea societății Sziferon SRL, titulara […]
27 iunie 2022