Cel mai mare salon de vinuri din vestul ţării, Salonul Internaţional de Vinuri VINVEST- ediţia a XV-a- este pregătit să îşi primească vizitatorii începând de vineri, 30 martie, ora 10.00, la Centrul Regional de Afaceri Timişoara. Cele 300 de sortimente excepţionale de vin, unele în premieră naţională, vor fi expuse şi degustate până duminică, 1 aprilie, ora 17:00.
Sub încărcătura emoţională puternică a Centenarului Marii Uniri, anul acesta VINVEST 2018 va transforma Timişoara într-o veritabilă capitală a vinurilor reprezentative din toate provinciile istorice, iar cu soiurile româneşti se vor înfrăţi şi producătorii din Republica Moldova şi tările vecine. Astfel, timp de trei zile, aşa cum demult nu s-a mai întâmplat, Sărbătoarea Vinului se transformă într-o unire regională.
Desfăşurat în acest an sub motto-ul „Identitatea vinului românesc”, programul Salonului include diferite acţiuni ce au menirea de a accentua bogăţia sectorului viticol naţional acum, la 100 de ani de la măreţele evenimente: inedita expozitie ad hoc cu 100 de sticle de vin, simpozionul ştiinţific ”Identitatea vinului românesc”, vernisaje de expoziţii artistice, manifestări din zona gastronomiei, artelor, literaturii, şi multe altele. De asemenea, crama Hermeziu a ales VINVEST 2018 pentru a-şi lansa o nouă gamă de vinuri, iar crama Cotnari îşi va prezena o gamă inedită de vinuri de vinotecă.
“Importanţa VINVEST este tot mai mare, de la an la an, iar faptul că Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021 ne obligă să ne pregătim şi mai atent pentru fiecare nouă ediţie, pentru tot mai disputata piață internațională. Ca în fiecare an, și la această ediție vor fi prezenți reprezentanți ai serviciilor conexe producției vinului, cei care dezvoltă logistica. Participanţii cu standuri la evenimentul VINVEST CENTENAR vor primi Marea Medalie de Aur a Unirii în Vinuri/ CENTENAR 1918 – 2018”, spune ing. Lucia Pîrvu, director VINVEST.
Cei interesați să participe la VINVEST 2018 sunt așteptați vineri și sâmbătă între orele 10:00 – 19:00, iar duminică între 10:00 – 17:00. Un bilet de intrare costă 25 de lei, sumă pentru care fiecare persoană primește ca souvenir un pahar special pe care îl poate folosi la numeroasele degustări din Salon.
Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara VINVEST ediția a XV-a este un eveniment de excepţie la care își aduc contribuția aproximativ 100 de parteneri și colaboratori. Co-organizatori sunt Asociația Degustătorilor Autorizați din România, Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timișoara, Asociația de Cultură și Promovarea Vinului VINVEST. Vă aşteptăm, în preajma Paştelui, cu vinuri, vinuri spumante, distilate, cidru, produse bio, senzaţionale oferte ale turismului viticol.
Program VINVEST 2018
Vineri, 30 martie
10:00 Deschidere Salon Internaţional de Vinuri VINVEST 2018
11:00 Deschiderea oficială a Salonului
13:00 Lansare CATALOG DE AGRICULTORI ȘI INDUSTRIE ALIMENTARĂ/FMGC nr. 1/2018, Mihail GĂLĂŢANU
13:00 Tombola orei*
14:00 Lansare VINCON : Sigillum Moldavie
16:00 Simpozion ştiinţific «Identitatea vinului românesc »
17:00 Lansare newscompany.ro, by Mihail GĂLĂŢANU
Sambata, 31 martie
10:00 Deschidere Salon
12:00 Decernarea Medaliilor obţinute la Concursul Naţional de Vinuri VINVEST
13:30 Pentru profesionişti – Degustarea vinurilor participante la Concursul Naţional de Vinuri VINVEST
13:00 Tombola orei*
14:00 Lansare MIHAIL GĂLĂȚANU
15:00 Crama Hermeziu – Lansarea gamei de vin Petiant :
– Madame Blue – demisec
– Mademoiselle Rose – demisec
16:00 Cotnari – Prezentare gamă SELECŢII cu 7 vinuri
– Prezentare VINURI DE VINOTECĂ
17:30 Concurs “Miss VINVEST 2018”
Duminica, 1 aprilie
10:00 Deschiderea evenimentului
11:00 Show gastronomic şi concurs cu elevii Colegiului Economic ‘Francesco Saverio Nitti’ Timişoara
12:00 Tombola orei*
13:00 Lansare GHIDUL SEMINȚELOR, Mihail GĂLĂŢANU
14:00 Lansare Cotnari
15:30 Tombola cu bilet de intrare / cu invitatie
15:30 Tombola jurnalistului.
* Pe parcursul zilei va fi organizată și tombola orei, care va avea ca premiu câte o sticlă de vin.
Producători de Vin
1. Casa de Vinuri Cotnari
2. Clos de Colombes
3. Comuna Prundeni
4. Cotnari
5. Crama Aramic
6. Crama Ceptura / Crama Purcari
7. Crama Dealul Dorului
8. Crama Dobra
9. Crama Gabai
10. Crama Hermeziu
11. Crama Ratesti
12. Crama Thesaurus
13. Cramele Cricova
14. Domeniile Anastasia
15. Domeniile Samburesti
16. Domeniile Sera
17. Domeniile Urlati
18. Domeniul Bogdan
19. Domeniul Kelaru
20. Jidvei
21. Pivnitele Teo
22. Podgoria Silvania
23. Timbrus Purcari Estate / Degusta Moldova
24. Tomai – Vinuri Nobile Distribution
25. Via Viticola Sarica Niculitel
26. Vincon Romania
27. Barza Alba
Importatori / Distribuitori de vin
28. Nectarul Viilor
29. Produse Moldovenesti – vinuri Republica Moldova
30. Rifco Trading
Servicii conexe
31. Butasi de vita de vie – importator autorizat VCR Italia
32. Corimpex – produse biotehnologice pentru enologie si echipamente
33. Enorom – tehnologie pentru vinificatie si viticultura
34. Floraria « Floare de Colt »
35. Grafoprint – imprimare flexografica si formularistica
36. Jitotim – Prod – producator vita de vie
37. Loredo – utilaje pentru vinificatie
38. Rona Glass – producator pahare
39. Tinkoff – importator si distribuitor de ambalaj ecologic din hartie si carton
40. Valdo Invest – echipamente pentru tehnologii de vinificatie
41. Bevitech – echipamente si tehnologii pentru vinificatie si bauturi
Parteneri media principali: Agerpres; Radio Romania; Radio Romania Actualitati; Radio Romania Antena Satelor; Radio Romania Timisoara; Radio Romania Resita; Burda Romania (National Geografic si Femeia de Azi ); Rabbit Media (Turism Horeca si Calatorii, Top Brands, Catalog de Agricultori), Transilvania Business; Profitul Agricol, Agro Business, Lumea Satului, DoctorTravel, Clubul Presei de Turism din Romania, AJTR.
Parteneri media Timişoara: Agerpress, Radio România Timişoara, Timişoara Ştiri, TION, Pressalert, Opinia Timişoarei, debanat.ro, Ziua de Vest, Banatul Azi, Observator de Timiş, TVR Timişoara, TeleEuropa Nova, Radio Timişoara, Renaşterea Bănăţeană, Ofensiva, 24 FUN.
Parteneri media naţionali: Traveller Magazin, tour.ist, Vacanţe la ţară, Gastro Media, Top Business, Vinurile României, Turism Club, Ferma, HORECA, HORTI, VIPstyle.ro, povesti de calatorie.ro, drumliber.ro, vinland.ro, Turism şi Afaceri. Tourism şi Business, http://www.winetaste.ro, DescoperimRomania.ro, AutoExpert, Flote Auto, vestik.ro, http://www.traianbadulescu.ro, Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizaţi, www.călătoriaperfectă.ro, Lumea Satului TV.
Parteneri Salonul International de Vinuri VINVEST Timisoara 2018
Partener naţional: Crama Hermeziu
Parteneri principali: Cotnari, Jidvei, Vincon Vrancea, Primăria Municipiului Timişoara, Consiliului Judeţean Timiş, ADAR, CCIAT
Administratia Domeniului Public
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului
Colegiul Economic Francesco Saverio Nitti
ONIV
ONVP
Caroli
Hochland
Prospero
Rapsodia
Aur’a
Hotel Check INN
R.A.T.T
Hotel Afrodita
Hotel Valea cu Pesti
Hotel Roman
Hanu Ancutei
Grafo Print
Bevitech
Sar Security
Citește și:
UMF Cluj Technology Transfer Days 2025 – UMF „Iuliu Hațieganu” promovează inovația cu aplicabilitate reală în sănătate
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca organizează, în perioada 29-30 octombrie 2025, cea de-a patra ediție…
28 octombrie 2025
Explorează strategii avansate pentru optimizarea managementului flotelor auto
Fleet Management Conference este cel mai important eveniment dedicat gestionării flotelor auto, unde profesioniștii dornici să dezvolte strategiile…
28 octombrie 2025
În mediul de afaceri actual, flexibilitatea și eficiența sunt esențiale pentru succesul oricărei companii
Un serviciu din ce în ce mai utilizat de antreprenori este găzduirea sediului social la un cabinet de…
28 octombrie 2025
IFS Roadshow revine – ediția a doua, acum în orașul tău!
“IFS Roadshow” este o serie de evenimente dedicate comunităților de afaceri din FMCG și retail, menite să aducă…
27 octombrie 2025
Arta întâlnește tehnologia: cursuri gratuite care pregătesc creatorii pentru un viitor AI-driven
Proiectul european TECA – Technological Empowerment in Creative Arts lansează în această toamnă o mini-serie de cursuri gratuite la intersecția dintre…
23 octombrie 2025
Ionuț Țața și Iceberg+ catalizează inovația în mobilitate urbană la Timișoara prin inVest Accelerator Demo Day
Ecosistemul de inovare și business din Regiunea Vest a fost în centrul atenției pe 22 octombrie, la Timișoara,…
23 octombrie 2025
România se conectează la Orientul Mijlociu: RO–UAE Business Summit 2025, o poartă către Dubai
Dubai, 5–7 noiembrie 2025 – Cum ar fi să afli, în doar câteva zile, dacă businessul tău ar…
22 octombrie 2025
Găsește soluții eficiente pentru creșterea performanței flotelor auto
Fleet Management Conference, cel mai important eveniment despre gestionarea eficientă a flotelor auto, revine cu o nouă ediție…
20 octombrie 2025
Investiții
COVER STORY. Guido Retter: Viziunea unui inginer care a transformat perfecțiunea în strategie de business
Guido Retter, CEO Retter Projectmanagement
29 octombrie 2025
Ungaria aduce cele mai multe firme în Bihor, Olanda cei mai mulți bani
Datele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Bihor arată că la 30.06.2025 în județul Bihor erau înregistrate 5.254…
27 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Revoluție verde la Seleuș – Arad: adio lemne, bun venit energiei verzi!
Seleuș, prima comună din România care renunță la încălzirea pe lemne. O centrală pe biogaz va asigura căldura…
24 octombrie 2025
Ionuț Țața și Iceberg+ catalizează inovația în mobilitate urbană la Timișoara prin inVest Accelerator Demo Day
Ecosistemul de inovare și business din Regiunea Vest a fost în centrul atenției pe 22 octombrie, la Timișoara,…
23 octombrie 2025
Viitorul e verde! Workshop pe energie regenerabilă la Oradea Arena
Energia verde a fost subiectul central al unui workshop desfășurat miercuri, 22 octombrie 2025, la Oradea Arena, în…
22 octombrie 2025
Locuri de muncă verzi și colaborare româno-maghiară la Oradea Arena
Aproape 700 de locuri de muncă, dintre care majoritatea în domeniul energiilor regenerabile, au fost oferite miercuri, 22…
22 octombrie 2025
S-a semnat contractul pentru construcția Drumului Expres Oar–Satu Mare
„Someș Expres” va fi construit de Construcții Erbașu și va lega municipiul Satu Mare de frontiera cu Ungaria.…
21 octombrie 2025
Infrastructură
COVER STORY. Guido Retter: Viziunea unui inginer care a transformat perfecțiunea în strategie de business
Guido Retter, CEO Retter Projectmanagement
29 octombrie 2025
Varianta finală a Drumului Expres Cluj – Dej, agreată de primarii de pe traseu
Consiliul Județean (CJ) Cluj a fost gazda unei consultări publice care a avut drept scop agrearea, de către…
29 octombrie 2025
S-a semnat contractul pentru construcția Drumului Expres Oar–Satu Mare
„Someș Expres” va fi construit de Construcții Erbașu și va lega municipiul Satu Mare de frontiera cu Ungaria.…
21 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…
21 octombrie 2025
Pasajul Oșorhei, aproape gata: o gură de oxigen pentru traficul Oradea – Cluj
Veste bună pentru șoferii care tranzitează cea mai aglomerată porțiune de drum din Bihor: lucrările la pasajul suprateran…
17 octombrie 2025
Șeful CNIR a luat pulsul lucrărilor pe lotul Chiribiș – Biharia din A3 – Transilvania
Directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor…
10 octombrie 2025
Constructorii de la Aedificium deschid șantier după șantier
Proiectele în care este implicată compania clujeană de construcții sunt poziționate în județele Brașov, Hunedoara, Timiș, dar și…
9 octombrie 2025
Aeroportul Internațional Sibiu – primul aeroport din România pe care devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES) la controlul de frontieră
Începând de duminică, 12 octombrie 2025, ora 10:30, la Aeroportul Internațional Sibiu devine operațional Sistemul de Intrare/Ieșire (EES…
9 octombrie 2025
Turism
Comoara pierdută a Transilvaniei. Mai poate fi salvată Salina Praid?
Exploatarea sării este exclusă, însă turismul poate fi relansat dacă situația se stabilizează în zonă, concluzionează experții europeni…
29 octombrie 2025
Silicon Valea. Casele centenare care prind suflet
Investitori români stabiliți în SUA s-au alăturat unei familii de întreprinzători care în pandemie a dat confortul Clujului…
28 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Pâncota–Buteni, drumul care deschide Aradul spre turism și investiții
Consiliul Județean Arad se pregătește să finalizeze modernizarea drumului județean Pâncota–Târnova–Buteni, una dintre cele mai importante investiții în…
21 octombrie 2025
Hotel Mercure, cea mai importantă investiție în turism realizată în Alba Iulia după Revoluție
Construcția primului hotel afiliat internațional din orașul Marii Uniri a depășit 10,5 milioane de euro Mercure Alba Iulia,…
20 octombrie 2025
Invitație Visit Timiș: concert în peșteră
Dacă în ultimele săptămâni v-am trimis pe la diferite târguri de gastronomie din Timiș, duminica aceasta luăm o…
17 octombrie 2025
Încă un pas spre construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”
Șase asocieri de firme au depus oferte pentru construirea „Aquapark-ului Transilvania Terme Tășnad”, o investiție majoră de circa…
17 octombrie 2025
Oradea a intrat în circuitul artei contemporane europene cu NOCA
Oradea marchează un moment definitoriu în evoluția sa culturală prin inaugurarea NOCA (New Oradea Contemporary Art), primul centru…
16 octombrie 2025
Educație
Cercetătorii Universității din Oradea – Medalia de aur la „Salonul Inovării și Cercetării UGAL INVENT” 2025
În perioada 23 – 24 octombrie 2025, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, s-a desfășurat cea de-a VII-a ediție…
29 octombrie 2025
Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir lansează o nouă carte de bucate
„Sărut-mâna pentru masă! Carte de(spre) bucate” de Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir, lansată pe 3 noiembrie la București.…
29 octombrie 2025
UMF Cluj Technology Transfer Days 2025 – UMF „Iuliu Hațieganu” promovează inovația cu aplicabilitate reală în sănătate
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca organizează, în perioada 29-30 octombrie 2025, cea de-a patra ediție…
28 octombrie 2025
Cursuri digitale gratuite pentru profesioniștii din construcții și arhitectură
Proiectul „Competențe digitale pentru DEzvoltarea IMM-urilor 2.0”, derulat de Camera de Comerț și Industrie (CCI) Bihor, pregătește specialiștii…
28 octombrie 2025
Aura Cadiș, Montessori: “Finalizăm campusul în doi ani”
Zonele de echitație și sere ale megacampusului educațional de 20 milioane € – cu piscină, sală de escaladă,…
27 octombrie 2025
Cercetare UBB: știrile false influențează percepția asupra brandurilor
O echipă de cercetători de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai a…
27 octombrie 2025
Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027
Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului…
25 octombrie 2025
Granzii instalațiilor iau cu asalt Universitatea Tehnică
Honeywell, Daikin, Geberit sau Nibe sunt brandurile care se arată dispuse să pună la bătaie cele mai performante…
23 octombrie 2025



