O asociere de firme sibiene s-a arătat interesată de contractul estimat la 9,3 milioane de lei, fără TVA, pentru transformarea Lacului lui Binder într-o zonă de agrement și de practicare a unor sporturi pe apă.
Potrivit turnulsfatului.ro, asocierea dintre firma de construcții SC Construcții SA și societatea de arhitectură SC Arhimus SRL este autoarea singurei oferte depusă în cadrul procedurii de achiziție publică a lucrărilor de proiectare și execuție a viitorului complex de agrement Lacul lui Binder. Alături de cele două firme, în cadrul ofertei depuse se mai regăsește și numele societății Dragomir Electro Del SRL, tot din Sibiu, în calitate de subcontractant.
Potrivit calendarului asumat de reprezentanții Primăriei Sibiu, evaluarea ofertelor depuse în cadrul acestei proceduri va fi încheiată cel mai târziu la începutul lunii august.
Contractul estimat la 9,3 milioane de lei, fără TVA, prevede realizarea proiectului tehnic, a detaliilor de execuție și avizelor necesare, urmate de execuția lucrărilor de amenajare a viitorului centru de agrement Lacul lui Binder.
Viitorul centru de agrement va include echipamente pentru practicarea schiului pe apă, cu ajutorul unor instalații de transport pe cablu care pot fi folosite și pentru wakeboarding (în loc de schiuri de apă se folosește o placă). Totodată, viitorul centru va avea și o zonă de plajă, cu 150 de șezlonguri și umbrelele aferente, locuri de joacă atât pe nisip, cât și pe apă (plutitoare), zonă de caiac, locuri de promenadă, parcări și un centru multifuncțional, printre altele. Numărul de locuri de parcare ce vor fi amenajate în jurul viitorului centru este estimat la 115.
Citește și:
Un an și jumătate pentru proiectarea autostrăzii de pe Meseș
Lucrările la tronsonul Poarta Sălajului – Nușfalău al șoselei de mare viteză de pe teritoriul județului Sălaj sunt…
18 septembrie 2025
Forumul Economic România Republica Moldova F.E.R.M.-Dialog pentru un parteneriat durabil
Prima ediție a Forumului Economic România – Republica Moldova (F.E.R.M.), organizată de Patronatul European al Femeilor de Afaceri…
18 septembrie 2025
One World Romania revine la Arad, Timișoara și Oradea în octombrie
După ediția de la Eforie Sud din august, Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World…
18 septembrie 2025
Transilvania Digital Innovation Summit: prima ediție a celui mai exclusivist eveniment de digitalizare din România
Cluj-Napoca devine, în această toamnă, centrul transformării digitale din România. Transilvania Digital Innovation Summit, ediția I, va reuni…
18 septembrie 2025
Andrew Melchior aduce experiența din spatele Massive Attack și Björk la TECHConnect – înscrieri încă deschise
Andrew Melchior aduce experiența din spatele Massive Attack și Björk la Festivalul de Transfer Tehnologic, TECHConnect – înscrieri…
18 septembrie 2025
Festivalul Transilvania Multiculturală revine la Biertan
Biertan găzduiește o nouă ediție a Festivalului Transilvania Multiculturală, unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul cultural…
17 septembrie 2025
Atlasul care cartografiază economia României: datele devin busolă pentru antreprenori
Marți, 16 octombrie 2025, la Academia de Științe Economice București a avut loc lansarea Atlasului interactiv al business-ului…
17 septembrie 2025
Telemedicina DirectDoc – noua eră în medicină
În contextul actual în care tehnologia transformă profund toate industriile, inclusiv domeniul sănătății, telemedicina devine noul standard în…
17 septembrie 2025
Investiții
Lacul Vida, între ecologie și turism: lucrări ample de decolmatare și reamenajare
A început decolmatarea Lacului Vida. Investiția de 14,5 milioane de lei în refacerea ecosistemului și a capacității de…
17 septembrie 2025
EXCLUSIV Reșița scrie istorie și produce primul obuz NATO
Arsenal Reșița are toate șansele să termine anul 2025 pe profit după un contract extrem de important cu…
16 septembrie 2025
Agromalim 2025 a readus animalele în prim-plan și tehnologii de top la Arad
Agromalim 2025 a transformat timp de trei zile Expo Arad într-un punct de întâlnire pentru fermieri, producători și…
16 septembrie 2025
Business Evolution: soluții pentru antreprenori, pe 16 septembrie la Bistrița
Roadshow-ul de conferințe Business Evolution ajunge pentru prima dată la Bistrița-Năsăud pe 16 septembrie – “Finanțare. Digitalizare. Management eficient.”…
15 septembrie 2025
Cu riscul de a fi oprite, lucrările la Spitalul Județean Alba Iulia continuă cu fonduri prin Programul Operațional Sănătate
Proiectul de extindere și modernizare a infrastructurii medicale a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia a fost transferat…
14 septembrie 2025
Evenimentul ce conectează antreprenorii locali cu succesul: Gala BNI Varadinum
Întrebarea pe care mulți antreprenori și-o pun este simplă: cum poți să-ți crești afacerea mai repede – prin…
14 septembrie 2025
Orădenii câștigă un nou loc de promenadă și o privire în adâncul Crișului Repede
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a anunțat finalizarea lucrărilor de amenajare a malului drept al Crișului Repede, pe…
13 septembrie 2025
Un nou pas important pentru dezvoltarea infrastructurii din vestul țării
Dezvoltarea infrastructurii rutiere din vestul României face un pas important înainte. Ministerul Transporturilor, prin Cristian Pistol, directorul general…
13 septembrie 2025
Infrastructură
Un an și jumătate pentru proiectarea autostrăzii de pe Meseș
Lucrările la tronsonul Poarta Sălajului – Nușfalău al șoselei de mare viteză de pe teritoriul județului Sălaj sunt…
18 septembrie 2025
4Construct Cluj: Pulsul pieței construcțiilor din Transilvania
Sectorul construcțiilor nu este doar un domeniu economic, ci un barometru pentru sănătatea întregii economii regionale. Pe 16…
15 septembrie 2025
Orădenii câștigă un nou loc de promenadă și o privire în adâncul Crișului Repede
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a anunțat finalizarea lucrărilor de amenajare a malului drept al Crișului Repede, pe…
13 septembrie 2025
Un nou pas important pentru dezvoltarea infrastructurii din vestul țării
Dezvoltarea infrastructurii rutiere din vestul României face un pas important înainte. Ministerul Transporturilor, prin Cristian Pistol, directorul general…
13 septembrie 2025
Clujul, între metrou și centură
În timp ce municipalitatea “amenință” cu debutul lucrărilor la “trenul fără cai”, opozanții proiectului propun suspendarea sau chiar…
9 septembrie 2025
Un Airbus A330 P2F a inaugurat o nouă eră pentru Aeroportul Oradea
Joi seara, 4 septembrie 2025, pe Aeroportul Oradea a aterizat zborul MNB381, operat de MNG Airlines cu un…
5 septembrie 2025
Viitorul sediu al CJ Bihor, fostul Palat al Finanțelor, se pregătește de mobilare
Consiliul Județean Bihor a lansat licitația pentru achiziția mobilierului care va dota noul său sediu de pe strada…
3 septembrie 2025
PORR Construct va construi pasajul rutier de pe Centura Oradea peste linia Tram-Trenului
Consiliul Județean Bihor a ales câștigătorul licitației pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din…
2 septembrie 2025
Turism
Festivalul Transilvania Multiculturală revine la Biertan
Biertan găzduiește o nouă ediție a Festivalului Transilvania Multiculturală, unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul cultural…
17 septembrie 2025
USAMV Cluj-Napoca organizează a patra ediție a Vinea Apoldia Maior Fest
USAMV Cluj-Napoca organizează la Apoldu de Sus a patra ediție a Vinea Apoldia Maior Fest. Oaspeții sunt așteptați…
17 septembrie 2025
Lacul Vida, între ecologie și turism: lucrări ample de decolmatare și reamenajare
A început decolmatarea Lacului Vida. Investiția de 14,5 milioane de lei în refacerea ecosistemului și a capacității de…
17 septembrie 2025
Alba Iulia a intrat în Cartea Recordurilor cu Masa care unește
S-a scris istorie în acest weekend în Alba Iulia. Orașul a intrat din nou în Guinness World Records…
16 septembrie 2025
Tradiții, meșteșuguri și preparate locale la „Gusturi și tradiții DE BIHOR”
În acest sfârșit de săptămână, sâmbătă și duminică, 20-21 septembrie 2025, va fi organizată cea de-a III-a ediție…
15 septembrie 2025
Evenimentul ce conectează antreprenorii locali cu succesul: Gala BNI Varadinum
Întrebarea pe care mulți antreprenori și-o pun este simplă: cum poți să-ți crești afacerea mai repede – prin…
14 septembrie 2025
Orădenii câștigă un nou loc de promenadă și o privire în adâncul Crișului Repede
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a anunțat finalizarea lucrărilor de amenajare a malului drept al Crișului Repede, pe…
13 septembrie 2025
Atlàss Experience by Ramada Sibiu, cel mai mare centru de conferințe din oraș, inaugurat oficial
Hotel Ramada Sibiu a inaugurat oficial Atlàss Experience, cel mai mare și modern centru de conferințe din Sibiu,…
13 septembrie 2025
Educație
One World Romania revine la Arad, Timișoara și Oradea în octombrie
După ediția de la Eforie Sud din august, Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World…
18 septembrie 2025
Expoziția Renascence of Imaginalia rămâne deschisă publicului până pe 28 septembrie la Meron Gallery
Meron Gallery anunță prelungirea expoziției „Renascence of Imaginalia” semnată de artista Andrada Lolu, care poate fi vizitată până…
17 septembrie 2025
UBB și-a făcut laborator de cristalizare a proteinelor
Structurile obținute în laboratorul Facultății de Chimie și Inginerie Chimică (FCIC) vor constitui un pas major în dezvoltarea…
16 septembrie 2025
Agromalim 2025 a readus animalele în prim-plan și tehnologii de top la Arad
Agromalim 2025 a transformat timp de trei zile Expo Arad într-un punct de întâlnire pentru fermieri, producători și…
16 septembrie 2025
UMF „Iuliu Hațieganu”, finanțare europeană de 58 de milioane de lei pentru dezvoltarea pregătirii doctorale și postdoctorale
Finanțarea de 58 de milioane de lei a fost obținută pentru proiectul „Consolidarea capacității UMF «Iuliu Hațieganu» de…
15 septembrie 2025
Business Evolution: soluții pentru antreprenori, pe 16 septembrie la Bistrița
Roadshow-ul de conferințe Business Evolution ajunge pentru prima dată la Bistrița-Năsăud pe 16 septembrie – “Finanțare. Digitalizare. Management eficient.”…
15 septembrie 2025
Universitarii de la Babeș-Bolyai își fac fond de investiții pentru proiecte
Instituția va constitui un mecanism financiar strategic menit să sprijine excelența academică și să asigure sustenabilitatea proiectelor universitare…
15 septembrie 2025
Evenimentul ce conectează antreprenorii locali cu succesul: Gala BNI Varadinum
Întrebarea pe care mulți antreprenori și-o pun este simplă: cum poți să-ți crești afacerea mai repede – prin…
14 septembrie 2025
Zi de Zi știri economice:
