Primăria Oradea a demarat un proiect de 3,6 mil. euro, finanţat în proporţie de 50% din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 iar 50% prin contribuţia oraşului, pentru realizarea unui incubator de afaceri destinat industriei creative. Incubatorul de afaceri va fi realizat în incinta clădirii fostului Spital nr. 5, iar durata efectivă a lucrărilor va fi de 20 de luni.
Proiectul presupune reabilitarea întregului imobil şi amenajarea a şase ateliere la subsolul clădirii: două de prototipare, un atelier de prelucrare metal, un atelier de vopsitorie, un birou de arhitectură şi unul de design. 17 birouri pentru viitorii rezidenţi vor fi amenajate la parterul clădirii, iar la etajul I va fi o zonă deschisă pentru 30 de spaţii de lucru. De asemenea, vor exista săli de şedinţe, săli de conferinţe, dar şi o sală multifuncţională.
’’Noi dorim să creăm condiţii pentru ca antreprenorii care doresc să dezvolte o afacere în această zonă a industriilor creative să poată fi sprijiniţi, iar persoanele cu idei, în special tinerii, să poată să le pună în practică, să poată să le dea o valoare economică atât pentru ei, cât şi pentru oraşul nostru. După 6 luni de zile, rezidenţii vor trebui să aibă un angajat nou, cel puţin, pentru că interesul nostru este să şi creăm locuri de muncă”, a spus Mircea Mălan, viceprimarul municipiului Oradea.
Când partea de reabilitare va fi gata, se vor încheia contracte de rezidenţă de până la 3 ani între cei care vor dori un spaţiu în acest incubator de afaceri şi administratorul acestui spaţiu, care a fost desemnat Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), aflată în subordinea primăriei Oradea.
“La finalul lucrărilor, Oradea va avea un imobil reabilitat și o infrastructură pe care o va putea pune la dispoziția celor care au idei inovatoare, celor care lucrează în această industrie creativă. Totodată, întreaga clădire va beneficia de aparatură de ultimă generație. Totul este gândit modulat, astfel încât să avem o flexibilitate în ceea ce privește funcționarea acestei clădiri. Când vorbim despre acest proiect, ne adresăm celor care încep sau au început de maximum doi ani de zile o afacere în acest domeniu al industriilor creative, celor care nu au un sediu, nu au banii suficienți să facă o investiție, dar au o idee. Acesta este conceptul pe care se bazează proiectul. După 6 luni de zile, rezidenții vor trebui să aibă un angajat nou cel puțin, pentru că interesul nostru este să și creăm locuri de muncă”, a completat viceprimarul Mircea Mălan.
Citește și:
20 de ani pentru o groapă
Diriguitorii Spitalului Regional de Urgență (SRU) vor să construiască la foc automat, în patru ani, un obiectiv vehiculat…
18 mai 2024
Oradea are aeroport nou. S-a inaugurat noul terminal al Aeroportului Oradea
Un terminal la cele mai înalte standarde, de două ori și jumătate mai mare decât vechiul terminal, și…
18 mai 2024
Festivalul Creației și Artelor Iarmaroc la Sat în Parcul Etnografic Cluj
Mai mult de 50 de creatori adunați într-un singur loc au pornit Iarmaroc la sat, un festival ce…
18 mai 2024
PORR Construct a finalizat Centura Sântandrei cu trei luni mai devreme
Vineri, 17 mai, s-a semnat procesul verbal de dare în circulație a Centurii Sântandrei. Traficul rutier va fi…
18 mai 2024
Marii constructori și-au căutat angajați la „Bursa Locurilor de Muncă” de la Oradea
Selina, Construcții Erbașu, Webuild Oradea și Dumexim au avut o ofertă consistentă de locuri de muncă pentru sectorul…
17 mai 2024
Animawings începe operarea zborurile Cluj – București
Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj (AIAIC) a anunţat debutul curselor spre Bucureşti operate în premieră de compania aeriană…
17 mai 2024
Porsche pregătește “o investiție de proporții” la Cluj. Cum va arăta noul centru
Complexul cu showroom de prezentare și service va fi amplasat în zona aeroportului, inaugurarea fiind programată pentru anul…
17 mai 2024
Biopharma Plasma investește 37 mil. euro în Eurobusiness Park I Oradea
Societatea Biopharma Plasma companie subsidiară Biopharma Plasma Limited din Ucraina, intenționează să construiască in Oradea, în Parcul Industrial…
17 mai 2024