Platforma de pachete de călătorii Wizz Tours ce oferă bilete de avion în rețeaua vastă de destinații Wizz Air, dar și cazare în peste 30.000 de hoteluri, propune turiștilor din România o destinație de un farmec aparte, Georgia, disponibilă din 3 iulie, odată cu lansarea zborurilor directe București – Kutaisi operate de WIZZ. Kutaisi este poarta către Georgia, poate unul dintre cele mai frumoase locuri de pe Pământ, cu un împăienjeniș de poteci atât de apreciate de turiști pentru drumeții, curse cu bicicleta, pârtii de schi, locuri de rafting sau călărie.
Aflată în zona Caucaz, pe coasta de est a Mării Negre, la granița dintre Europa și Asia, cu munți cu vârfuri de peste 5.000 de metri, cu peisaje grandioase și un labirint de drumuri și poteci numai bune de explorat, Georgia este apreciată și pentru orașe străvechi și obiective ce fac parte din patrimoniul Unesco World Heritage, stațiuni montane sau vinuri. Se spune că are cea mai veche cultură viticolă a lumii, de peste 8.000 de ani, și chiar se presupune că este locul în care a început prima producție de vin, locuitorilor făcându-le plăcere să își numească țara “leagănul vinului” sau “locul unde s-a născut vinul”. De altfel, aici se găsesc mai mult de 500 de varietăți de struguri, iar cuvântul „vin” e derivat din georgianul „gvino”.
Influenţele dinspre Rusia, Turcia, precum și cele persane sau asiatice îşi fac simţită prezenţa peste tot, de la arta culinară la obiceiuri, tradiţii, modul de viaţă al locuitorilor și la ospitalitatea lor.
Tbilisi, capitala, este cel mai mare oraș al țării și o adevărată surpriză pentru orice călător. Construit și distrus de aproape 30 de ori, dar revitalizat în ultimii ani, în oraș te poți plimba pe străduțe pitorești și poți admira case cu balcoane vechi, multicolore, adevărate dantelării în lemn, luminate feeric noaptea. Un oraș al contrastelor, unde tradiționalul se îmbină cu noul, cu catedrale, muzee și piețe vechi. În plus, mâncarea este delicioasă, iar împrejurimile trebuie neapărat vizitate.
Kutaisi, al doilea cel mai mare oraș al țării, se mândrește cu locuri speciale ca, de exemplu, mănăstirea Gelati sau catedrala Bagrati, ambele aflate în patrimoniul mondial UNESCO sau cu statutul de cel mai vechi oraș din lume.
Vara, Batumi, stațiunea modernă de la Marea Neagră, se transformă în capitala de vară a Georgiei. Cluburile de noapte sunt peste tot, atmosfera este relaxantă, hotelurile practică prețuri care se încadrează în orice buget, iar mâncarea este excelentă, cu ingrediente locale, proaspete. Tot aici se află cel mai mare acvariu din fosta URSS, dar și cea vastă grădină botanică din Georgia.
“Ne bucurăm că în rețeaua de destinații Wizz Air din România a intrat Kutaisi, primul zbor direct dintre România și Georgia, ceea ce înseamnă pentru turiștii din țară oportunitatea de a vizita locuri atât de speciale. Pachetele oferite de Wizz Tours – zbor și cazare – au prețuri atractive, iar oferta de cazări din Kutaisi și Tbilisi este extrem de variată. Platforma noastră oferă flexibilitate pentru crearea propriului pachet de vacanță, dar asigură acest lucru și printr-o economie semnificativă în ceea ce privește prețul, care este importantă pentru orice călător. Selecția de oferte de cazare (de la apartamente cu prețuri scăzute, la hoteluri de lux de 5 stele), precum și serviciile de călătorie adiacente (asigurare de călătorie, închirieri auto, transfer de la/la aeroport) toate sunt perfect adaptate nevoilor clienților noștri”, declară Istvan Csanalosi, director general Wizz Tours.
Pentru Georgia, în plin sezon estival, platforma de pachete de călătorii avion + hotel, propune turiștilor din România oferte ce încep de la 830 de lei de persoană* (în Tbilisi) sau de la 1.096 de lei de persoană* într-un hotel de patru stele din Batumi, în perioada 3 – 7 iulie. Rezervările se pot face pe site-ul wizztours.com.
“În urma feedback-ului primit de la clienții noștri website-ul nostru a primit o nouă față: mai prietenos și mult mai ușor de folosit. Iată un alt motiv pentru a vă rezerva vacanța cu ajutorul wizztours.com. În plus, nu numai că veți obține cele mai bune oferte, dar economisiți și timp, deoarece nu va mai fi nevoie să căutați componente individuale ale pachetului de călătorie pe mai multe site-uri de turism. Wizz Tours va alcătui un pachet de călătorie format din zborurile dorite, cazare și alte componente opționale, printr-un singur proces de rezervare, cu o singură tranzacție de plată și cu un singur e-mail de confirmare”, încheie directorul Wizz Tours.
Despre Wizz Tours
Wizz Tours este o platformă de pachete de călătorii ce oferă bilete de avion şi hotel în reţeaua Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low cost din Europa Centrală şi de Est. Wizz Tours furnizează o largă varietate de pachete de călătorii, atât pentru relaxare, cât şi pentru afaceri, city-break-uri, sau vacanţe de vară şi de iarnă. Cu Wizz Tours pasagerii pot călători mai uşor, mai rapid şi mai rentabil prin opţiunea convenabilă de a achiziţiona împreună bilet de avion şi cazare, dar şi primind suport în limba locală. Ofertele Wizz Tours combină zborurile în reţeaua Wizz Air aflată în continuă dezvoltare şi care la ora actuală însumează 600 de rute în Europa şi afara ei, cu peste 30.000 de hoteluri şi complexe turistice. Pachetele de călătorii sunt disponibile pe wizztours.com.
Citește și:
Metroul de Cluj s-a împotmolit în birocrație
Asociația Pro Infrastructură (API) cere transparență, acces la ședințele de progres și contractarea unui manager competent și responsabil…
9 iulie 2025
Produs de Cluj, model de bune practici. Două evenimente în paralel la Dej
Tot mai multe instituții din România solicită asociației clujene parteneriate pentru organizarea de târguri tradiționale și spectacole. Asociația…
9 iulie 2025
ARL Cluj montează grinzile de la Pasajul Italsofa
Administrația județeană susține că nu se lucrează concomitent și la Pasajul Văcarilor din Baia Mare pentru a nu…
9 iulie 2025
Pasajul Oșorhei: Începe turnarea betonului pe cel mai aglomerat drum din Bihor
Pas important în construcția unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din județul Bihor. Miercuri, 9 iulie…
9 iulie 2025
Memorandum de Colaborare între Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad
Biroul de Afaceri Externe al Provinciei Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad au semnat, miercuri, 9 iulie 2025,…
9 iulie 2025
Andrei Vieru, BT: “Executarea silită apare din lipsa de educație financiară”
Directorul de monitorizare retail al băncii clujene remarcă faptul că numărul persoanelor ajunse în această postură s-a redus…
9 iulie 2025
Pod peste continente: Arad și Hainan sărbătoresc 25 de ani de înfrățire
Un sfert de secol de cooperare, schimb de bune practici și solidaritate reciprocă. Relația dintre Județul Arad și…
9 iulie 2025
CX Conference organizată de Customer Experience Romania revine pe 14-15 octombrie, la Le Chateau & Maidan Spațiul
CX Conference, eveniment de referință dedicat profesioniștilor în experiența clientului, revine pe 14-15 octombrie 2025, într-un format care…
9 iulie 2025
Investiții
Pasajul Oșorhei: Începe turnarea betonului pe cel mai aglomerat drum din Bihor
Pas important în construcția unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din județul Bihor. Miercuri, 9 iulie…
9 iulie 2025
Memorandum de Colaborare între Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad
Biroul de Afaceri Externe al Provinciei Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad au semnat, miercuri, 9 iulie 2025,…
9 iulie 2025
Pod peste continente: Arad și Hainan sărbătoresc 25 de ani de înfrățire
Un sfert de secol de cooperare, schimb de bune practici și solidaritate reciprocă. Relația dintre Județul Arad și…
9 iulie 2025
Noul prefect al Clujului: “Mulți investitori importanți vor să vină aici”
Cinci companii din domeniile automotive, construcții de mașini, farmaceutic sau industria ospitalității au solicitat informații despre terenurile disponibile…
8 iulie 2025
Parcuri industriale pe credit în Maramureș. “Va fi un efort bugetar imens”
Județul a parafat contractul de împrumut de 18 milioane € de la CEC Bank pentru a concretiza patru…
8 iulie 2025
Nod rutier crucial în Vest: 80 mil. euro pentru ocolirea completă a Aradului
Proiectul variantei ocolitoare Arad Nord-Est – etapa II, cunoscut în plan local drept centura Zimand–Vladimirescu, a intrat pe…
8 iulie 2025
BNR menține dobânda-cheie la 6,5%/an, în ciuda presiunilor inflaționiste
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de marți, 8 iulie 2025, a hotărât…
8 iulie 2025
Moldova Innovation Technology Park (MITP): Motorul digital al Moldovei
Moldova Innovation Technology Park (MITP) primul e-park din Europa și un pilon principal al industriei de tech și…
8 iulie 2025
Infrastructură
ARL Cluj montează grinzile de la Pasajul Italsofa
Administrația județeană susține că nu se lucrează concomitent și la Pasajul Văcarilor din Baia Mare pentru a nu…
9 iulie 2025
Pasajul Oșorhei: Începe turnarea betonului pe cel mai aglomerat drum din Bihor
Pas important în construcția unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din județul Bihor. Miercuri, 9 iulie…
9 iulie 2025
Memorandum de Colaborare între Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad
Biroul de Afaceri Externe al Provinciei Hainan (China) și Zona Liberă Curtici-Arad au semnat, miercuri, 9 iulie 2025,…
9 iulie 2025
Pod peste continente: Arad și Hainan sărbătoresc 25 de ani de înfrățire
Un sfert de secol de cooperare, schimb de bune practici și solidaritate reciprocă. Relația dintre Județul Arad și…
9 iulie 2025
Noul prefect al Clujului: “Mulți investitori importanți vor să vină aici”
Cinci companii din domeniile automotive, construcții de mașini, farmaceutic sau industria ospitalității au solicitat informații despre terenurile disponibile…
8 iulie 2025
Parcuri industriale pe credit în Maramureș. “Va fi un efort bugetar imens”
Județul a parafat contractul de împrumut de 18 milioane € de la CEC Bank pentru a concretiza patru…
8 iulie 2025
Nod rutier crucial în Vest: 80 mil. euro pentru ocolirea completă a Aradului
Proiectul variantei ocolitoare Arad Nord-Est – etapa II, cunoscut în plan local drept centura Zimand–Vladimirescu, a intrat pe…
8 iulie 2025
Compania de Apă Someș a adus rețeaua până lângă Castelul Banffy
Lucrările de extindere și modernizare au fost recepționate de operatorul regional cu o săptămână înainte de debutul Festivalului…
8 iulie 2025
Turism
Târgul de Turism al României – Ediția de Toamnă
Cel mai mare târg de turism are loc la ROMEXPO! După succesul remarcabil al ediției din februarie, care…
8 iulie 2025
Megaproiect de 25 milioane € la Salina Turda. “Să evităm un dezastru ca la Praid”
Municipalitatea cere statului bani pentru lucrări urgente de punere în siguranță și consolidare pentru obiectivul care atrage anual…
7 iulie 2025
Peste 260.000 de pasageri în semestruI I 2025 și noi rute ce deschid orizonturi
În primele șase luni ale anului 2025, Aeroportul Internațional Sibiu a fost alegerea a 260.234 de călători, față…
7 iulie 2025
Moneasa: din paragină, spre performanță
Cea mai frumoasă și extinsă bază sportivă din mediul rural al județului Arad, situată în stațiunea Moneasa, a…
7 iulie 2025
7 oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate la Inelul Metropolitan de Nord
Joi, 3 iulie 2025, ora 15:00 a fost termenul limită de depunere a ofertelor din partea firmelor interesate…
4 iulie 2025
Maramureșul cere pădurile de pe traseul mocăniței. “Pierdem 100.000 de turiști”
Administrația județeană vrea să preia administrarea Văii Vaserului de la Romsilva și să o transforme în zonă protejată…
3 iulie 2025
Parc botanic cât un cartier lângă Băile Figa. Proiecte de 70 mil. € la Beclean
Grădina Urbană Transilvania (GUT) și parcul de specializare inteligentă se numără printre marile investiții programate în orașul din…
1 iulie 2025
„Festivalul Părădăicilor” de la Macea: gust autentic și tradiție locală
Evenimentul ajuns la a XV-a ediție devine un model de dezvoltare rurală prin promovarea produselor locale, implicarea comunității…
1 iulie 2025
Educație
Universitatea Babeș-Bolyai va sprijini tinerii cercetători în DeepTech
Instituția clujeană de învățământ superior participă la un proiect finanțat prin programul Horizon Europe al Uniunii Europene (UE).…
8 iulie 2025
Mai puțini șomeri în județul Bihor: cifrele AJOFM Bihor arată o tendință pozitivă
La sfârșitul lunii iunie 2025, rata șomajului în județul Bihor a coborât la 2,05%, potrivit datelor centralizate de…
7 iulie 2025
EU GREEN aduce inovația sustenabilă la Universitatea din Oradea
Timp de cinci zile, între 7 și 11 iulie 2025, Universitatea din Oradea este gazda întâlnirilor directe din…
7 iulie 2025
Conexiuni și lecții de business: eveniment special la Incubatorul CRESC Oradea Mare
Incubatorul de Afaceri Cresc Oradea Mare a reunit joi, 3 iulie 2025, reprezentanții unora dintre companiile reprezentative din…
5 iulie 2025
Parteneriat strategic între Universitatea Babeș-Bolyai și Palo Alto Networks
Colaborarea cu liderul mondial în securitate cibernetică (CS) se va reflecta în formarea academică, programele de licență, masteratul…
4 iulie 2025
900 de copii din România, sprijiniți pentru educație și dezvoltare socio-emoțională
În anul școlar 2024–2025, Fundația Regală Margareta a României a oferit sprijin educațional, material, social și emoțional pentru…
3 iulie 2025
Rețeaua, valoarea în business și cinnamon rolls, într-un eveniment marca Sibiu IT Cluster
Într-un mediu economic aflat în continuă transformare, succesul unei afaceri nu mai poate fi separat de formarea profesională…
2 iulie 2025
Clujul scoate de la buget 16 milioane € pentru noul spital de copii
Banii din rectificarea bugetului propriu al instituției județene vor fi alocați de pentru continuarea alertă a lucrărilor la…
2 iulie 2025
Zi de Zi știri economice:
