Dunwell, prima și singura agenție de brokeraj din România specializată exclusiv în segmentul industrial al pieței imobiliare și VGP, unul dintre principalii dezvoltatori de parcuri industriale din Germania si Europa Centrală și de Est, au încheiat în Mai o tranzacție de 230.000 m2 de teren în Brașov. Aceasta reprezintă una dintre cele mai mari achiziții de terenuri pentru dezvoltări industriale, din afara Bucureștiului, din ultimii 5 ani.
Dunwell a finalizat cu succes procesul de intermediere al acestei tranzacții de teren la finalul lunii Mai. Fiind pe piață de mai puțin de un an, dar având o echipă cu o experiență amplă în imobiliare, în special pe segmentul industrial, Dunwell a reușit să finalizeze deja mai multe tranzacții cu parteneri din retail, producție și logistică. Viziunea sa este de a atinge o cotă de piață de 10% în primul an, iar pe termen mediu (3 ani) să ajungă la 30%. Agenția și-a început activitatea în a doua jumătate a anului 2017.
„Această primă și importantă tranzacție de teren reprezintă pentru Dunwell atât încheierea unui lung proces cât și confirmarea că avem forța de a opera cu succes pe această piață și de a ne servi clienții cu expertiza noastră specializată pe sectorul industrial și logistic. Rezultatul parteneriatului cu VGP ne face încrezători în viitorul pieței și ne dă puterea de a ne concentra pe următoarele proiecte pe care trebuie să le finalizăm. Evoluția pieței din România este o altă sursă de optimism, nevoia de spații industriale și logistice continuând să se afle la cote înalte”, a spus Daniel Cautiș, Managing Partner Dunwell.
Grupul imobiliar VGP este specializat în achiziția, construcția, leasingul și administrarea spațiilor industriale și logistice. Compania belgiană lucrează în permanență la optimizarea clădirilor sale în concordanță cu cerințele pieței și cu ultimile dezvoltări tehnologice: eficiența energetică și sustenabilitatea sunt printre prioritățile VGP. În România deține, începând cu anul 2012, alte două parcuri logistice: VGP Park Timișoara, cu 270.000 m2 de teren și peste 120.000 m2 suprafață închiriabilă și VGP Park Sibiu cu 97.000 m2 de teren și mai mult de 45.000 m2 suprafață închiriabilă.
„Datorită cererii crescânde din partea clienților noștri actuali și potențiali din România, am decis să ne extindem în țară și să achiziționăm printre alte proiecte și un nou lot de teren în Brașov. Aceasta ne va permite să dezvoltăm peste 100.000 m2 de spații logistice de clasă A într-o locație premium. Vom putea să ne întâmpinăm primii clienți în noul parc după aproximativ 12 – 18 luni și suntem nerăbdători să explorăm viitoarele oportunități din România. Am fost foarte mulțumiți și încântați de colaborarea pe acest proiect cu Dunwell, care ne-a asigurat servicii profesionale și consiliere.”, a declarat Jan Van Geet, CEO VGP.
Despre Dunwell
Dunwell (www.dunwell.eu), primul și singurul broker exclusiv de real estate industrial din România, este un start-up înființat în 2017 în București. Scopul agenției este de a intermedia tranzacțiile între proprietarii de spații logistice și industriale, dezvoltatorii de parcuri (proprietăți noi, existente, în construcție, built-to-suit, proiecte brownfield sau greenfield etc.) și chiriași (furnizori de servicii logistice, retaileri tradiţionali și online, FMCG, companii cu activități de producție). Divizia de terenuri se ocupă de tranzacționarea de terenuri, atât industriale, cât și pentru alte destinații de dezvoltare, de la vânzări de terenuri cu o singură parcelă, până la compactarea mai multor parcele, în funcție de zonă și nevoi. Parteneri executivi ai Dunwell sunt: Marian Orzu, unul dintre cei mai vechi specialiști ai pieței de industrial, cu peste 13 ani de experiență în domeniu, Daniel Cautiș, cu peste 6 ani vechime în industrie, și Laurențiu Badea care are 15 ani de experiență în piața imobiliară românească.
Despre VGP
VGP (www.vgpparks.eu) construiește și dezvoltă obiective de înaltă calitate în sectorul imobiliar logistic și birouri auxiliare, în nume propriu și în contul societății mixte VGP European Logistics (joint venture 50:50 între Allianz Real Estate și VGP), care sunt ulterior închiriate clienților de renume cu contracte de închiriere pe termen lung. VGP are o echipă internă care gestionează toate activitățile modelului său de afaceri complet integrat: de la identificarea și achiziționarea terenurilor, până la conceptualizare și proiectare, supravegherea lucrărilor de construcție, contractele cu potențialii chiriași și gestionarea facilităților.
Citește și:
Bateria Velionic – instalată deja în peste 200 de locuințe din România
Veltol Energy aduce inovație în stocarea energiei pentru consumatorii care vor mai mult decât statutul de prosumator. Compania…
30 iunie 2025
Afaceri de peste 9 miliarde de lei, derulate de primele 10 companii din Satu Mare
La 9.181,25 milioane de lei se ridică cifra de afaceri cumulată a primelor zece firme din județul Satu…
30 iunie 2025
Premier Energy beneficiază de servicii de Market Maker al Emitentului din partea BRK Financial Group de la 1 iulie
Premier Energy (simbol bursier: PE), unul dintre jucătorii de infrastructură energetică integrată vertical cu cea mai rapidă creștere…
30 iunie 2025
Ardealul de Nord cere de cinci ori suma alocată mobilității urbane
Solicitările în cele șase județe ale Regiunii Nord-Vest (RNV) sunt de 2,1 miliarde de euro, însă fondurile disponibile…
30 iunie 2025
Apare un parc fotovoltaic de 5 milioane € în Sudul Bistriței
Noul obiectiv din extravilanul municipiului este finanțat prin Fondul de Modernizare (FM) și trebuie să fie gata până…
30 iunie 2025
Edilul Kölnului: “Clujul devine un hub economic vibrant în IT și tech”
Dr. Ralf Heinen, “primarul cu papion”, ne-a explicat, într-un interviu în exclusivitate mijlocit de Clubul Oamenilor de Afaceri…
30 iunie 2025
Colliers Romania appointed to coordinate the repositioning process for Unirea Shopping Centre in Bucharest and Brașov
Colliers Romania has been appointed to coordinate the repositioning process for two shopping centres – Unirea Shopping Centre…
30 iunie 2025
Alba va avea un campus de învățământ profesional de 20 milioane €
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca va oferi programe de inginerie mecanică și economică industrială, dar și de tehnologia construcțiilor…
30 iunie 2025
Investiții
Afaceri de peste 9 miliarde de lei, derulate de primele 10 companii din Satu Mare
La 9.181,25 milioane de lei se ridică cifra de afaceri cumulată a primelor zece firme din județul Satu…
30 iunie 2025
Edilul Kölnului: “Clujul devine un hub economic vibrant în IT și tech”
Dr. Ralf Heinen, “primarul cu papion”, ne-a explicat, într-un interviu în exclusivitate mijlocit de Clubul Oamenilor de Afaceri…
30 iunie 2025
Business sustenabil: Cum reduce Lava Knitting costurile cu 50% fără să scadă producția
Într-o industrie în care eficiența este adesea privită ca o simplă reducere de costuri, Lucian Fetea, directorul general…
30 iunie 2025
Goldbach Group demarează un proiect de retail în cartierul Maurer Residence din Târgu Mureș
Goldbach Group, holding ce reunește opt companii care se implică activ în dezvoltarea și implementarea unor proiecte complexe…
30 iunie 2025
Biblioteca „Gheorge Șincai” se reinventează: digitalizare și cafenea literară
Lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea se apropie de final, cu un stadiu de…
28 iunie 2025
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Business de 8 miliarde lei în Arad: Ce companii au dominat economia județului în 2024
La peste 8,04 miliarde de lei se ridică cifra de afaceri pe anul 2024 a primelor 10 firme…
27 iunie 2025
Investiții de aproape 100 de milioane de lei în modernizarea a cinci parcuri orădene
În perioada următoare vor fi semnate contractele de lucrări pentru modernizarea a cinci parcuri importante din Oradea. Modernizarea…
27 iunie 2025
Infrastructură
Hidronic, povestea unei companii din Cluj-Napoca care mișcă apa și transformă comunitățile.
Hidronic a început cu ambiția de a construi local ceea ce alții aduceau din afară. Astăzi, compania este…
27 iunie 2025
Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale
„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
26 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
O asociere condusă de Global Industrial va executa pasajul subteran Oneștilor din Oradea
Asocierea formată din Global Industrial (lider), CML.RO și DP Proiect va avea la dispoziție 15 luni pentru finalizarea…
24 iunie 2025
Antreprenorul DPB consolidează în timp record DN 68A
Compania Drumuri și Poduri Banat a finalizat, înainte de termen, lucrările la DN 68A Coșava – Margina, unul…
24 iunie 2025
Noua parcare, pe 5 niveluri, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, gata în august
Drum Asfalt (lider de asociere) și Grup Construcții Est (asociat) au ajuns cu lucrările la parcarea supraetajată de…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Turism
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Peste 300 de vinuri de top, de la 24 de crame, la Salonul Vinurilor Millésime
Salonul Vinurilor Millésime și-a consumat cea de-a VII-a ediție, în weekendul 13 – 15 iunie 2025 în Cetatea…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Festivalul Medieval revine în perioada 4-6 iulie 2025, în Oradea
Noutățile Festivalului Medieval de la Oradea sunt bătăliile cu vikingi de pe Crișul Repede și demonstrațiile trupelor de…
20 iunie 2025
În weekend se deschide oficial sezonul de vară la Ghioroc – „Litoralul Vestului”
În cadrul unui peisaj estival, la doar câțiva kilometri de Arad, pe plaja de la Ghioroc, s-a deschis…
19 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Educație
Alba va avea un campus de învățământ profesional de 20 milioane €
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca va oferi programe de inginerie mecanică și economică industrială, dar și de tehnologia construcțiilor…
30 iunie 2025
Ovidiu Oltean învață antreprenorii cum să scape de frica vorbitului în public
Un eveniment marca Connect Timișoara, parte a Bizz.Club, care are obiectiv atât realizarea unui serios networking între antreprenorii…
29 iunie 2025
Fără cozi, fără hârtii: AJOFM Bihor mută serviciile în online
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor anunță implementarea la nivel local a Platformei PULS, un…
29 iunie 2025
Vicepreședintele Comisiei Europene a ajuns la Cluj
Roxana Mînzatu a analizat, la sediul celei mai mari universități din România, noul proiect european „Union of Skills”.…
28 iunie 2025
Marketing și networking pentru antreprenorii bănățeni la Connect Timișoara
Călin Biriș a fost invitat de BizzClub și Connect Timișoara să vorbească antreprenorilor bănățeni despre marketing în cele…
28 iunie 2025
Digitalizare cu fonduri europene pentru bibliotecile din județul Arad
11 biblioteci din Municipiul Arad și din județul Arad fi vor dotate cu echipamente informatice, banii provenind din…
26 iunie 2025
Start în forță: șase afaceri creative intră în Incubatorul Cresc Oradea Mare
Șase startup-uri din domenii precum energie regenerabilă, publicitate, branding sau încălțăminte personalizată și-au găsit locul în Incubatorul de…
26 iunie 2025
Ministrul educației: “Dăm burse de 1,7 miliarde € fără să fim o forță economică”
Daniel David consideră că România are unul din cele mai generoase sisteme europene de burse, însă impactul acestuia…
25 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
