Universitatea de Vest din Timișoara a găzduit Festivitatea de premiere a Balcaniadei de Informatică Seniori, ediția a XXVI-a, și Juniori, ediția a XII-a. Timp de o săptămână, cei mai buni elevi informaticieni din 13 țări s-au reunit la Timișoara. Au participat la Balcaniadă tineri din România, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Slovenia, Cipru, Grecia, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Serbia, Turcia, Italia și Turkmenistan.
Universitatea de Vest din Timișoara a fost partener în cadrul competiției, asigurând resurse materiale și logistice, precum și o parte dintre premii. De asemenea, prof. dr. Viorel Negru, cadru didactic și președinte al Senatului UVT, a fost Președinte al Comisiei de evaluare la competiția de Seniori.
Mai mult decât atât, elevii care se află în clasele IX-XII și au fost premiați în cadrul competiției pot fi admiși la studii la Universitatea de Vest din Timișoara cu nota 10, spune rectorul UVT, prof. dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Prețuim tinerii care înțeleg importanța educației și depun eforturi majore în a performa. Ne-am alăturat evenimentului din convingerea că acești elevi trebuie încurajați și sprijiniți. Am spus mereu că ne dorim să atragem cei buni elevi. Astfel, premianții competiției vor fi acceptați cu nota 10 la examenul de admitere la UVT. Considerăm că Universitatea le poate oferi un mediu educațional în care se pot dezvolta și mai mult.”
Nu este prima dată când UVT sprijină asemenea evenimente. De-a lungul anilor, Universitatea a fost gazdă, a organizat și a intrat în parteneriat cu numeroase olimpiade și competiții educaționale de nivel național și internațional.
Organizatorii Balcaniadei au fost Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Ministerul Educației Naționale.
Citește și:
Startup-urile se pot înscrie în Incubatorul de afaceri „Cresc Oradea Mare”
Circa două săptămâni mai la dispoziție startup-urile pentru a depunere cerere de înscriere în Incubatorul de afaceri ,,Cresc…
19 aprilie 2024
PORR Construct toarnă asfalt pe Centura Oșorhei. Stadiul lucrărilor: 65-68%
Vineri, 19 aprilie, a început turnarea primului strat de asfalt pe Centura Oșorhei, la capătul dinspre Oradea. Stadiul…
19 aprilie 2024
Fagura anunță lansarea noii sale identități vizuale, parte a strategiei de brand și de repoziționare construite împreună cu echipa de consultanți de la Brandocracy
Fagura, platforma de investiții alternative în finanțarea antreprenorilor, marchează o nouă etapă în parcursul său, dezvăluind o identitate…
19 aprilie 2024
EBM PAPST a dotat un laborator de la IETI cu echipamente de ultimă generație
Pe baza unui protocol de colaborare între Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației (IETI) și Compania EBM-PAPST…
19 aprilie 2024
Tinerii orădeni sunt invitați să se lanseze în afaceri – eveniment VSFA
Universitatea din Oradea deschide Aula Magna pentru toți tinerii orădeni care vor să se lanseze în afaceri. „Vreau…
19 aprilie 2024
Oradea face pași hotărâți în era digitală
Interacțiunea digitală cu cetățenii este o realitate palpabilă, la Oradea. Concret, iată cum se manifestă deschiderea Primăriei Oradea…
19 aprilie 2024
Florin Drăgan, rectorul UPT, militează pentru dezvoltarea conurbației Arad-Timișoara
Dacă în anii 2000 Aradul și Timișoara au însemnat o importantă poartă de intrare a investițiilor străine în…
19 aprilie 2024
Chimcomplex își susține angajații
Grupurile CRC și SCR își ajută în primul rând angajații (peste 2.000) și apoi, pe cei din zonă.…
18 aprilie 2024