Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Bistrițenii de la COMAUTOSPORT au urcat dealerul FORD din Mureș cu 50% în primul an

Dealerul FORD din județul Mureș, controlat de bistrițenii de la COMAUTOSPORT SRL, și-a crescut afacerile cu peste 50% în 2017, ajungând la 5,78 milioane euro, arată datele oficiale de la Ministerul Finanțelor, potrivit bistritabusiness.ro.
Comautosport a preluat în 2016 compania Autohaus Westcar, dealer FORD în județul Mureș, de la antreprenorul Angelo Mitache. De altfel, acesta a fost de curând (martie 2018) readus în poziția de administrator al firmei mureșene. Înainte de preluarea de către bistrițeni, Autohaus Westcar realiza rulaje anuale între 2 și 4 mil. euro, dar după primul an de la achiziție, în 2017, veniturile au crescut cu aproape 2 mil. euro, cu 27 de angajați.
Compania bistrițeană face parte dintr-un grup de firme controlat de familia Sighiartău (Automobile Service, IFN Comautosport Leasing, Central Motors, Mondial Motors), care comercializează mărci precum Dacia, Renault, Ford, Hyundai, Ford, Toyota și Mitsubishi. La nivel de grup, rulajul se apropie de 15 mil. euro anual.
Cea mai mare dintre afacerile cu autoturisme ale familiei Sighiartău este, iată, reprezentanța FORD din județul Mureș.







Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Concurență tot mai mare pentru un loc de master la UBB

Articolul următor

Aeroportul din Sibiu, primul din țară care va avea o bibliotecă pentru pasageri

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Citeste mai mult

Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale

„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share