Grupul danez Rockwool, cel mai mare producător de vată minerală bazaltică din lume, a anunţat începerea lucrărilor de construcţie la prima sa fabrică din România.
Producătorul a selectat ca antreprenor general al lucrării compania sibiană CON-A, cunoscută pentru construcţia stadionului Cluj Arena, anunță capital.ro.
Rockwool a cumpărat un teren de circa 30 de hectare de la grupul belgian Alinso, în cadrul parcului industrial Ploieşti West din Ariceşti Rahtivani, şi vrea să construiască pe el o fabrică de 50 mil. euro, sumă ce cuprinde costul de achiziţie al terenului, clădirile, echipamentele şi pregătirea personalului.
Clădirile necesare vor fi ridicate în circa 8-10 luni, perioadă urmată de instalarea şi testarea echipamentelor, pentru ca la jumătatea anului viitor să se inaugureze fabrica. Aici vor lucra minim 130 de muncitori.
Potrivit sursei citate, într-o primă etapă, linia de producţie de lângă Ploieşti este gândită să acopere piaţa din România, pentru ca ulterior să se exporte produsele de aici şi către pieţe precum Bulgaria, Grecia, Macedonia, Serbia sau Republica Moldova.
Citește și:
Bucharest Tech Week aduce în prim plan speakeri mondiali de elită
În perioada 10 – 14 iunie, Bucharest Tech Week va găzdui cinci summituri de business, fiecare concentrat pe…
21 mai 2024
Trofeul Electricianului DEER, ediția a 42-a, va avea loc la Oradea
Cei mai buni electricieni ai Distribuție Energie Electrică România (DEER) se vor întrece la Oradea. DEER va organiza…
21 mai 2024
Parcul Științific și Tehnolgic Bihor își caută chiriași care să desfășoare activități specifice
Consiliul Județean Bihor a demarat, prin administratorul Societatea Parc Științific și Tehnologic Bihor SRL, procedura de licitație pentru…
21 mai 2024
Asiguratorii au plătit 13 milioane euro despăgubiri pentru incendii anul trecut
Despăgubirile achitate anul trecut de către companiile Membre ale UNSAR pentru acoperirea prejudiciilor produse locuințelor de către incendii…
21 mai 2024
Când și cum pot fi retrași banii din Pilonul II de pensii private
Ca urmare a vehiculării în spațiul public a unor interpretări eronate a legislației și a unor informații inexacte…
21 mai 2024
România participă cu trei crame la London Wine Fair 2024
Centrul de expoziții și târguri Olympia din West Kensington, Londra și-a deschis ediția din 2024 a London Wine…
21 mai 2024
DP World marchează 20 de ani de prezență în România prin inaugurarea terminalului de la Aiud
DP World, unul dintre cei mai mari operatori portuari la nivel global, anunță inaugurarea noului terminal multimodal de…
21 mai 2024
FlyLili zboară de pe Aeroportul Sibiu către 5 rute noi
FlyLili deschide în iulie 5 noi destinații directe către Spania, Italia și Germania de pe Aeroportul Internațional Sibiu.…
21 mai 2024