Marțian Vasile Roșca, crescător de animale din Filea, comuna Deda, poate fi considerat pe bună dreptate un exemplu de tenacitate și ambiție, pasiunea pentru creșterea animalelor trecând peste orice obstacol. Ne-a primit la Filea, mai mult de atât ne-a dus sus pe Jgheab, zona unde își crește o parte din animale și ne-am convins pe viu despre pasiunea sa pentru animale.
„De mic, în familia noastră tot cu animalele am fost, practic, de cum am deschis ochii, am văzut animalele. Copil fiind, tot între ele am crescut, familia a avut o tradiție în ce privește creșterea animalelor, chiar și pe vremea lui Ceaușescu am avut în permanență animale. Bunicul avea animale, ținea la această tradiție, avea atât oi, cât și vaci. A fost o perioadă în care am avut chiar și un efectiv de o sută de capete de bovine. Am deprins această dragoste pentru animale atât de la bunicul meu cât și de la tatăl meu, inginer zootehnist, ei fiind cei care au contribuit din plin la această dragoste a mea față de animale. Dacă nu ai această dragoste, nu poți face nimic în ce privește creșterea animalelor”, ne-a declarat Marțian Vasile Roșca.
Pompier, masterand în Drept
La prima vedere, Marțian pare să fie legat în totalitate de munca sa, de creșterea animalelor. Însă, această activitate este completată și de munca în slujba oamenilor, deoarece Marțian este pompier la Detașamentul din Reghin, lucru care însă nu-l împiedică să țină aproape de zootehnie.
„Am absolvit facultatea, specializarea Management și Marketing la Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Tîrgu Mureș. Ulterior am făcut și un Masterat în Drept și Administrație Publică. Nu mi-am găsit ceva care să aibă la bază aceste specializări, astfel că în 2007 m-am angajat la pompieri. Din 2002 și până în 2010 m-am ocupat de o societate comercială, iar, după ce activitatea a început să scadă, m-am angajat la pompieri. Cu toate acestea, nu am abandonat activitatea de creștere a animalelor”, ne spune Marțian.
La început au fost vacile de lapte…
Dar să revenim la activitatea zootehnică. La început, domeniul de activitate de care s-a ocupat Marțian l-a reprezentat creșterea vacilor de lapte.
„În ceea ce privește creșterea animalelor, am început la modul mai serios în anul 2012 când am început să achiziționez animale. Am avut sprijinul din partea unei rude plecate în Spania, cu banii care-i mai aveam și eu, am început să achiziționăm animale. În prima fază ne-am axat pe vacile de lapte, rasa Bălțată Românească cu un efectiv de 20 de capete, care s-a mărit la 40, activitate pe care am derulat-o până în anul 2015. Activitatea avea să întâmpine greutăți. Când nu ai oameni, să te axezi pe vacile cu lapte e foarte greu, deoarece prețul pe care îl obții pentru litrul de lapte e destul de scăzut. La noi, cum e o zonă de munte, nu poți să faci și cultură mare, la vaca de lapte îi trebuie hrană și atunci e foarte greu”, afirmă Marțian Roșca.
Trecerea la rasa Angus
Pentru că a fost greu cu vacile de lapte, Marțian s-a îndreptat spre rasele de carne, respectiv rasa Aberdeen Angus, fapt ce i-a deschis calea spre o colaborare cu sibienii de la Karpaten Meat.
„În urma unei discuții cu fermieri din zonă, am încercat să găsesc alte oportunități, mai ales că pe Bălțată, la viței, desfacerea e foarte slabă. Așa am ajuns la cei din Sibiu, de la Karpaten Meat. M-am înscris într-o asociație și am început să montez vacile cu tauri din rasa Aberdeen Angus în anul 2014. Din 2015 ne-am axat pe rasa Angus, an în care am reușit să vând primii viței. Efectivul pe care îl dețin în prezent este în majoritate compus din exemplare din Rasa Angus, la care se mai adaugă câteva vaci Bălțată Românească. Am un taur autorizat din rasa Angus începând cu anul 2015. Toate vacile pe care le am sunt montate cu Angus”, ne explică Marțian Roșca cum a trecut la creșterea vacilor de carne.
Însă, nici creșterea vacilor de carne nu este ușoară și presupune răbdare.
“Ca să ajung la o rasă pură, efectivul trebuie să fie la cea de-a treia generație. Prima generație e 50-50, F1 cum i se mai spune, dacă montezi vițica cu rasă pură, a doua este 25-75 și doar a treia devine rasă pură, când deja se trece de un procent de 85 % și este considerată rasă pură. Momentan, dețin un efectiv de 135 de capete, inclusiv vițeii fătați în acest an. În acest an am și exemplare din rasă pură, F3, un număr de cinci vițele. Metiși de Angus la ora actuală sunt în număr de 7-8 capete. Mai am am și exemplare Bălțată Românească, matca de la care am pornit, un număr de 20 de capete, restul de 70 % sunt metiși Angus și 5 % exemplare din rasă pură”, spune Marțian Roșca.
Trecerea de la Bălțată Românească la Angus pare să-i prindă de minune fermierului din Filea, astfel că munca acum este mult mai ușoară, plus că timpul liber este mult mai bine valorificat.
„Mă pot declara extrem de mulțumit de această trecere, am și mai mult timp liber, nu ca în cazul creșterii vacilor cu lapte când dimineața la 5 trebuia să te trezești pentru muls. La fel, pe pășune e mult mai ușor, fiind împrejmuită cu gard electric, efectiv doar le supraveghiezi, nu trebuie să ai așa mare grijă de animale cum e în cazul vacilor de lapte. Problemele apar atunci când fată, o săptămâna vaca trebuie să fie în permanență supravegheată, în special în perioada când are vițelul mic, să sugă, să nu cumva să se întâmple ceva. Iarna le dau de mâncare doar o singură dată pe zi, nu le trebuie un adăpost special, ci doar un acoperiș. Nu au problemă cu frigul, doar ploile și vântul ce le mai fac probleme. Dacă animalele sunt sătule, nu ai niciun fel de probleme”, spune Marțian.
Furajarea, aspect esențial
Deoarece ferma este în zona de munte, un aspect esențial îl reprezintă furajarea animalelor, fapt pentru care Marțian și-a îndreptat atenția și spre culturile menite să asigure hrana animalelor, în special pe timpul iernii.
„Dețin un număr de trei pășuni, atât suprafețe proprii cât și pășuni închiriate de la primărie. Le am împărțite pe mai multe zone, în comunele Deda și Lunca Bradului. Pentru asigurarea hranei animalelor, partea de furajare am asigurat-o în mare parte, cu ajutorul subvențiilor. Am achiziționat teren, undeva la 50 de hectare, teren arabil și pășune, unde în proporție de 80 % fac fân și siloz. În total, la APIA am undeva aproape 160 de hectare, cu tot cu pășune, dar în realitate am undeva la peste 200 de hectare. În acest an am semănat mai mult, dar am avut ceva probleme cauzate de viermele de sârmă, care mi-a afectat cultura de sorg, și acum să vedem ce se va întâmpla cu porumbul de siloz. Teoretic, ar trebui să se facă, sperăm că nu vom avea niciun fel de probleme”, ne-a povestit Marțian.
Problema personalului
Nu totul pare roz în ceea ce privește munca în zootehnie, oful cel mare este legat de lipsa de personal, puțini fiind cei care să îndrăgească munca în zootehnie.
„Tot timpul am momente când mă bate gândul să renunț. Cea mai mare problemă cu care mă confrunt sunt oamenii, cu greu găsești un om pe care să-l iei la muncă, să-i placă această muncă, cu toate că le-am oferit condiții de muncă, locație unde să stea, dar, cu toate acestea, e foarte greu să găsești oameni la lucru. Din păcate, asistăm la o generație care mai degrabă așteaptă să le pice ceva din cer decât să muncească, se bazează pe tot felul de ajutoare sociale și nu prea pun accent pe muncă. Lumea vine, pleacă, momentan am doar o singură persoană pe care pot să mă bazez”, spune Marțian.
Munca în zootehnie și activitatea de pompier, deși sunt diametral opuse, fac însă casă bună și comună, meritul fiind al lui Marțian și se datorează seriozității acestuia în ce privește munca.
„Practic nu pot spune că mă plictisesc, tot timpul am câte ceva de făcut. Mă și minunez când îi mai aud pe alții că se plictisesc și spun că nu au ce face. La mine, tot timpul am ceva de lucru, plus familia care necesită timp. Nu pot să le fac pe toate, dar cu toate acestea mă descurc în ceea ce fac, alături fiindu-mi și soția care mă ajută în activitatea mea”, spune Marțian.
Fermă cu animale de rasă pură
Viitorul pentru Marțian Roșca se anunță unul frumos, cu pași mici dar siguri speră să ajungă la o fermă care să-i permită creșterea doar a animalelor de rasă pură.
„La terenul pe care îl am, targetul pe care îl am este de un efectiv de 80 de vaci matcă, rasa Angus pură, mai exact un efectiv de 80 de capete care să producă. Mai mult nu pot, deoarece nu pot produce hrană pentru un efectiv mai mare. În momentul de față am 80 de capete pe producție, dar care nu sunt rasă pură. Voi încerca să vând și vițele F1, să păstrez doar cei care sunt pentru rasă pură. Aici, prețurile încep undeva de la 2.200 de euro la o junincă gestantă. Am efectivul, dar scopul este să trec în totalitate la o rasă pură. Sper ca în zece ani să am o fermă în care am terenul în totalitate pentru producerea hranei, să am desfacere, iar efectivul să fie format din rasă pură”, a concluzionat Marțian Roșca.
de Alin ZAHARIE
Citește și:
The heart of the real estate industry beats in Munich
Prominent speakers and high-ranking experts at EXPO REAL Federal Building Minister Verena Hubertz to visit the trade fair…
5 octombrie 2025
Recomandarea Visit Timiș: Festivalul Ceaunelor
Toamna și-a intrat în drepturi, iar în Timiș ceaunele încep să fiarbă. Două festivaluri de renume, dedicate gastronomiei…
4 octombrie 2025
Cerere explozivă pentru specialiști AI în România
Peste 7.000 de locuri de muncă și 80 de companii vor fi prezente la Angajatori de TOP București,…
3 octombrie 2025
Cod7: Șapte valori care pot schimba fața antreprenoriatului românesc
Hărnicia, integritatea, învățarea, perseverența, respectul, generozitatea și colaborarea. Acestea sunt cele șapte valori care stau la baza Cod7,…
3 octombrie 2025
Stiloul care scrie istorie: Pelikan lansează Ediția Regală limitată în onoarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române
O piesă de colecție, disponibilă în doar 700 de exemplare numerotate, ce poartă amprenta regalității și a meșteșugului…
3 octombrie 2025
Auchan sărbătorește 19 ani prin Aniversariada cu peste 1.300 de oferte, beneficii speciale MyCLUB și Marea Tombolă cu premii de peste 220.000 lei
Auchan România sărbătorește luna aceasta 19 ani de prețuri mici zi de zi, de parteneriate durabile cu producători…
3 octombrie 2025
De la haos creativ la viitoruri realizabile: viziunea Ceciliei MoSze Tham la TECHconnect Festival
Când vorbești cu Cecilia MoSze Tham despre viitor, nu e vorba de un singur drum, ci de un…
3 octombrie 2025
Hillwood: Our focus is on launching our first developments in Romania
Damian Słaby, Vice President at Hillwood, shares his perspective on the outlook for Romania’s warehouse sector, its challenges…
3 octombrie 2025
Investiții
Ambasadorul Victor Chirilă: „Aș scoate frontiera dintre România și Republica Moldova”
Diplomatul Victor Chirilă, ambasador al Republicii Moldova la București, a declarat că pasul cel mai important pentru consolidarea…
1 octombrie 2025
PORR Construct forează piloții pasajului rutier de pe Centura Oradea
De câteva zile au început lucrările de construcție a pasajului rutier suprateran pe Centura Oradea, la intersecția cu…
1 octombrie 2025
Zilele Feroviare 2025 aduc la București liderii industriei feroviare
Zilele Feroviare 2025 revin în zilele de 14 și 15 octombrie la București, aducând împreună principalii actori din…
30 septembrie 2025
Parcare modernă cu 500 de locuri, inaugurată la Spitalul Județean Bihor
Gata cu criza locurilor de parcare din preajma Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor. Începând cu 1 octombrie…
30 septembrie 2025
Investiție record în infrastructura din Oradea: opt pasaje rutiere până în 2026
„Deranj” mare pentru Oradea și Zona Metropolitană Oradea până la finalul anului viitor. Consiliul Județean Bihor și Primăria…
29 septembrie 2025
Atlasul interactiv al business-ului românesc, prezentat antreprenorilor bihoreni
Atlasul este un instrument digital inovator pentru analiza rapidă a economiei și a companiilor din România. După prezentarea…
29 septembrie 2025
Infrastructură
Minicentura Dejului devine funcțională
Consiliul Județean (CJ) Cluj a terminat asfaltarea drumului care leagă localitățile Câțcău și Vad, rută ce funcționează ca…
2 octombrie 2025
PORR Construct forează piloții pasajului rutier de pe Centura Oradea
De câteva zile au început lucrările de construcție a pasajului rutier suprateran pe Centura Oradea, la intersecția cu…
1 octombrie 2025
Centura Zalău, gata după 17 ani. Apar două noi tronsoane din A3 în Sălaj
Inaugurarea variantei ocolitoare este programată în 15 noiembrie, iar anul viitor va fi terminat traseul Mihăiești – Zimbor…
30 septembrie 2025
Zilele Feroviare 2025 aduc la București liderii industriei feroviare
Zilele Feroviare 2025 revin în zilele de 14 și 15 octombrie la București, aducând împreună principalii actori din…
30 septembrie 2025
Parcare modernă cu 500 de locuri, inaugurată la Spitalul Județean Bihor
Gata cu criza locurilor de parcare din preajma Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor. Începând cu 1 octombrie…
30 septembrie 2025
Investiție record în infrastructura din Oradea: opt pasaje rutiere până în 2026
„Deranj” mare pentru Oradea și Zona Metropolitană Oradea până la finalul anului viitor. Consiliul Județean Bihor și Primăria…
29 septembrie 2025
În timp ce statul stinge focuri, industria construcțiilor se organizează și solicită un plan concret
Industria construcțiilor trece printr-o perioadă critică, iar liderii sectorului au spus lucrurilor pe nume în cadrul Conferinței regionale…
29 septembrie 2025
Fondurile europene, cheia deblocării potențialului Oradiei
Un portofoliu de proiecte în valoare de 1,68 miliarde de euro, bani nerambursabili și contribuție proprie. Aceasta este…
28 septembrie 2025
Turism
Recomandarea Visit Timiș: Festivalul Ceaunelor
Toamna și-a intrat în drepturi, iar în Timiș ceaunele încep să fiarbă. Două festivaluri de renume, dedicate gastronomiei…
4 octombrie 2025
Wonderland va organiza expoziții în cascadă
Complexul turistic din Feleacu va găzdui unul dintre cele mai mare târguri de turism din România și cel mai…
2 octombrie 2025
PORR Construct forează piloții pasajului rutier de pe Centura Oradea
De câteva zile au început lucrările de construcție a pasajului rutier suprateran pe Centura Oradea, la intersecția cu…
1 octombrie 2025
Via Transilvanica va avea bornă la Roma
Inițiatorul traseului turistic, Alin Ușeriu, va colinda România pentru a-i convinge pe fanii acestuia să devină membri ai…
29 septembrie 2025
Austriecii au pus ochii pe megastațiunea de schi de 100 milioane € a Clujului
Ambițiosul proiect anunțat de trei ani de către Consiliul Județean (CJ) este prevăzut în zona masivului Vlădeasa, cu…
29 septembrie 2025
„Higheghe și vin” transformă Piața Unirii într-o horă a toamnei bihorene
Joi, 2 octombrie 2025, de la ora 17:30, Piața Unirii din Oradea va prinde viață printr-un eveniment de…
26 septembrie 2025
Reabilitarea Barajului Leșu: tehnologie europeană și inovație în premieră națională
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri anunță noi progrese în șantierul de reabilitare a Barajului Leșu, unde lucrările…
25 septembrie 2025
Lucrări pe întreg lotul Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania
Încă un pas important pentru Autostrada care ne duce mai aproape de Europa: Compania Națională de Investiții Rutiere…
25 septembrie 2025
Educație
Cod7: Șapte valori care pot schimba fața antreprenoriatului românesc
Hărnicia, integritatea, învățarea, perseverența, respectul, generozitatea și colaborarea. Acestea sunt cele șapte valori care stau la baza Cod7,…
3 octombrie 2025
RIVUS, partener al primei competiții internaționale „Babeş-Bolyai University International Case Competition”
Proiectul mixed-use de reconversie urbană RIVUS a fost partener al primei ediții a Babeș–Bolyai University International Case Competition…
2 octombrie 2025
Campanie împotriva mutării pe Dealul Lomb a viitorilor IT-iști ai Clujului
Petiția “Vrem respect și condiții pentru Facultatea de Matematică și Informatică” este adresată Ministerului Educației și Cercetării și…
1 octombrie 2025
Studenții umflă piața chiriilor la Cluj. Doar 1 din 6 prinde loc în cămin
Lipsa căminelor studențești – construcții noi infime în 35 de ani de la Revoluție – dar și a…
1 octombrie 2025
Satul românesc văzut prin ochi de copil – „Satul meu în 25 de ani”
Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” din Oradea a găzduit azi un eveniment cu o semnificație aparte: celebrarea a 25…
1 octombrie 2025
Tinerii români și banii lor – locuințele, emigrația și serviciul militar obligatoriu
Locuința se află în fruntea agendei financiare a tinerilor români, 82% dintre cei cu vârste cuprinse între 18…
1 octombrie 2025
Antreprenorii din Oradea, conectați la inovație: ING Explore vine pe 15 octombrie
ING Explore ajunge la Oradea, după edițiile de succes din București, Brașov și Timișoara. După ce a adunat…
30 septembrie 2025
Betfair face din persoanele cu deficiențe motorii ingineri în sisteme informatice
Acestea parcurg cursurile gratuite de programare, utilizarea inteligenței artificiale sau web front-end development pentru a-și găsi loc de…
30 septembrie 2025
Zi de Zi știri economice:
