Proiectul „Reabilitarea energetică a Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat de către Spitalul Judetean de Urgenta Alba Iulia, și are o valoare totală de 15.350.482,84, din care 13.800.414,99 reprezintă finanțare nerambursabilă.
Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect în Regiunea Centru.
Proiectul este prevăzut a se derula în perioada 18.11.2014 – 28.02.2021.
Obiectivul general al proiectului consta în creşterea eficienţei energetice a clădirilor administrate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, având în vedere respectarea cerinţelor specifice principiilor dezvoltării durabile şi egalităţii de şanse.
Obiectivele specifice vizează: Diminuarea cu cel puţin 75% a emisiilor în atmosferă a gazelor cu efect de seră; Reducerea consumului anual de energie primară cu cel puţin 40% faţă de consumul actual, în termen de 3 ani de la semnarea contractului de finanţare; Implementarea unui sistem alternativ de producere a energiei din surse regenerabile; Adaptarea infrastructurii Spitalului pentru nevoile persoanelor cu dizabilităţi.
Citește și:
Vinuri românești de înaltă calitate la Ro Wine Cluj-Napoca 2024
Festivalul Ro Wine a adus la Cluj-Napoca, în perioada 20-21 aprilie 2024, vinuri premiate și premiabile, selecționate de…
23 aprilie 2024
Varianta Ocolitoare Sibiu Sud, bifează etapa despăgubirilor
Varianta Ocolitoare Sibiu Sud a îndeplinit încă o etapă din foaia de parcurs. ♦ Inelul de autostradă din…
23 aprilie 2024
Institutul de Cercetare în Inteligența Artificială, piatra de încercare a politehniștilor clujeni
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) și-a prezentat proiectele majore pe care le vrea pe finanțare europeană. Printre clădirile…
23 aprilie 2024
Cum arată noua clădire de birouri Bosch de la Cluj
Investiția totală în Centrul de Inginerie Bosch Cluj (CIBC) se ridică la 50 de milioane de euro, dintre…
23 aprilie 2024
Restaurantul Kibuț din Gărâna, Banatul Montan, candidează la Destinația anului
Viața la țară în cel mai frumos sătuc din România, Gărâna, cu cea mai firească poetică a spațiului.…
23 aprilie 2024
Urbis și-a cumpărat 11 autobuze electrice
Băimărenii vor avea posibilitatea de a circula cu mijloace de transport în comun noi, eficiente și ecologice. Primarul…
23 aprilie 2024
Carbochim aniversează 75 de ani de la înființare. Planurile de viitor vizează o creștere de 20% a producA PRODUCȚIEI
CARBOCHIM S.A., cel mai mare producător de abrazive profesionale din România, aniversează la începutul lunii mai 75 de…
23 aprilie 2024
Farmec a intrat pe piața produselor pentru copii
Producătorul de cosmetice contabilizează afaceri de 71 milioane euro în 2023, un record în istoria companiei. Farmec Cluj…
23 aprilie 2024