Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

România se pregăteşte să preia Preşedinţia Consiliului UE

Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, s-a aflat la Innsbruck, Austria, unde a participat la o reuniune informală a Consiliului de Afaceri Externe în format Comerț (CAE-Comerț), organizată sub Președinția austriacă a Consiliului UE.

În cadrul reuniunii, miniștrii comerțului din statele UE au luat parte la o întâlnire de lucru cu comisarul pentru comerț, Cecilia Malmström, unde au discutat despre ce se poate face pentru modernizarea Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), despre relațiile economice şi comerciale dintre Uniunea Europeană și Statele Unite, precum și despre stadiul negocierilor dintre UE și alți parteneri economici importanţi.

Ministrul român a subliniat că România e direct interesată în sprijinirea și întărirea sistemului multilateral de comerț, bazat pe reguli, dar și în menținerea OMC ca piatră de temelie a acestui sistem de comerţ.

„Modernizarea Organizației Mondiale a Comerțului reprezintă o prioritate pentru menținerea credibilității, asigurarea unui cadru multilateral adaptabil, flexibil și rezilient la provocările actuale din cadrul comerțului internațional. România, în calitate de viitoare Președinție a Consiliului UE, va depune toate eforturile pentru a asigura poziția de lider al Uniunii Europene în avansarea procesului de reglementare în materie de comerț, la nivel multilateral”, a declarat ministrul Oprea.

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat a evidenţiat sprijinul acordat de statul român relațiilor comerciale cu SUA, din perspectiva unei agende reciproc avantajoase, care să evite pe viitor escaladarea tensiunilor comerciale dintre cele două părţi sau apariţia altor măsuri cu consecinţe negative asupra exporturilor şi industriei europene.

Ministrul român a accentuat ideea că politica UE trebuie să aibă în continuare în vedere menţinerea negocierilor comerciale bilaterale care să ajute UE să semneze acorduri de liber schimb echilibrate și cuprinzătoare cu partenerii comerciali mari.

În siajul reuniunii Consiliului de Afaceri Externe în format Comerț, ministrul Ștefan-Radu Oprea s-a mai întâlnit cu omologii din Austria, Ungaria, Croația și Finlanda, ca să discute teme de interes comun, din perspectiva trio-ului ce va prelua Președinția Consiliului UE în 2019. Miniştrii s-au pus de acord în privinţa unei vizite la București, pe 16 noiembrie, a ministrului de Externe și Afaceri Europene al Croației, Marija Pejčinović Burić și a ministrului pentru Comerț Exterior și de Dezvoltare al Finlandei, Anne-Mari Virolainen, pentru o întâlnire de coordonare a trio-ului de Președinții.

Statele membre care dețin președinția lucrează în grupuri de trei, denumite „triouri”. Trioul fixează obiectivele pe termen lung și circumscrie subiectele și aspectele importante care vor fi avute în vedere de Consiliu pe o perioadă de 18 luni. Pe baza acestui program, cele trei țări își pregătesc fiecare propriul program pentru şase luni, însă într-o versiune mai detaliată. Trioul actual este alcătuit din președințiile Estoniei, Bulgariei și Austriei. Când România va prelua preşedinţia UE, va lucra în trio cu Croaţia şi Finlanda.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Peste 20.000 de iubitori de motoare au fost prezenți la EXPO&BURN 2018, eveniment desfășurat la Aeroportul Iași

Articolul următor

Centura de Est a municipiului Arad, cel mai mare proiect de infrastructură al Regiunii de Vest, aproape de finanțare europeană

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), lider național în distribuția de energie electrică, a pus în funcțiune asistentul virtual ChatVolt. 
Citeste mai mult

DEER a lansat asistentul virtual ChatVolt

Chatbot-ul activat de societatea clujeană va oferi informații rapide și actualizate privind întreruperile în alimentarea cu energie electrică.…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share