Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Clujul vrea să atragă 4 mil. euro din taxa pe turism

Primăria Cluj-Napoca și-a propus să atragă 4 milioane de lei din taxa specială pe turism pe care o va introduce de la 1 ianuarie.

Cazarea în Cluj-Napoca va costa cu 5 lei mai mult, de anul viitor, indiferent de hotel, banii fiind folosiți pentru a alimenta un buget dedicat turismului, creat pe model european, potrivit Digi24. Taxa de turism funcţionează de mai mulți ani în ţări ca Italia, Franţa sau Spania.

În Italia, aceasta variază între 0,50 și 7 euro, în funcție de câte stele are hotelul unde e achitată. “Anul trecut am avut una dintre cele mai mari creșteri, 470.000 de sosiri și respectiv 870.000 de înnoptări în oraș”, a menționat Marius Oprea, reprezentant al Centrului de Turism Cluj-Napoca.

Banii se rețin la sursă de structurile de cazare. Taxa va fi încasată de instituțiile de cazare turistică și virate lunar în bugetul local. Acestea vor fi colectate prin Direcția de impozite și taxe locale într-un cont unic. Primăria a anunțat și ce va face cu banii rezultați.

Fondul a fost fi instituit pentru promovarea și dezvoltarea turismului în Cluj, prin Direcția generală de comunicare dezvoltare locală și management de proiecte, cu scopul de a atrage mai mulți turiști, de a crește calitatea serviciilor turistice, de a dezvolta proiecte turistice inovative, respectiv de a promova produse locale și gastronomia tradițională.

În ultimii ani, numărul turiștilor a crescut la Cluj. Conform datelor Direcţiei Judeţene de Statistică, în perioada 1-30 iunie 2018, unităţile de turism în funcţiune cu minim 10 locuri-pat, au oferit turiştilor 4.822 de camere, cu 9.813 locuri.

În primul semestru au fost cazaţi 289.811 turişti, din care 64.029 străini (22,1% din total). Comparativ cu aceeaşi perioadă din 2017, numărul străinilor a crescut cu 10,4%. Cei mai mulţi străini provin din Ungaria (10.328), Germania (8.086), Italia (7.156), Marea Britanie (4.434), Franţa (3.833).

La Oradea, hotelierii percep o taxă de 2% din tariful de cazare, pe care o virează apoi în contul primăriei. Banii sunt folosiţi pentru promovarea oraşului, prin intermediul unei asociaţii înfiinţate de municipalitate în acest scop. La Iași, taxa reprezintă 0,75 % din tariful de cazare.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Peste 100 de tone de aur vor fi exploatate în Hunedoara

Articolul următor

Un segment din Autostrada Vestului, redeschis trafiului. Constructorul UMB, mobilizare foarte bună

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share