Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Bistrițeanul Cristian Bodnar a câștigat Premiul Nobel pentru Informatică

Bistrițeanul Cristian Bodnar, absolvent al Universității din Manchester, a câștigat Premiul Nobel Junior pentru Informatică, relatează site-ul Positive News România, citat de Mediafax.

”Premiul a fost câștigat în baza proiectului „De la text la sinteza imaginii. Folosind rețele generative adversariale”. Folosind acest proiect, o persoană poate spune sintagma „floare roșie”, iar programul va desena o floare roșie, așa cum este imaginată de cel care a dat comanda. La competiție au participat peste 5.000 de persoane, în cadrul a 25 de categorii. Fiecare categorie a fost jurizată de un grup de oameni de știință de la universitățile Harvard, Cambridge și Yale. Premiul Nobel Junior este cea mai importantă distincție pentru mediul academic, acoperind mai multe domenii, printre care artă, știință exacte și științe umane” arată Mediafax.

De asemenea, tânărul în vârstă de doar 21 de ani a primit o medalie de la Michael D. Higgins, președintele Irlandei, pentru performanțele sale în domeniu. El a mai fost premiat și în cadrul unui summit din Dublin, la care au participat câștigători ai Premiului Nobel, astronauți de la NASA și cercetători.

Cristian Bodnar s-a născut în Bistrița, iar după finalizarea studiilor liceale la Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” a ales să continue la Universitatea Manchester din Marea Britanie, unde a optat pentru Informatică.



Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Scrisoare deschisă a editorilor de presă europeni pentru Guvernele Statelor Membre

Articolul următor

Târgul de Crăciun USAMV: Produse apicole, pomicole, agricole sau agroalimentare

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

Adrian Baron este noul președinte ABSL

Asociația Business Service Leaders în România (ABSL) anunță alegerea lui Adrian Baron în funcția de Președinte al Consiliului…
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Citeste mai mult

TuȘiTulcea – Festival de savori dobrogene

Tulcea celebrează din nou gustul unic al scrumbiei dunărene și tradițiile pescărești, în cadrul Festivalului „Scrumbii de Rusalii”,…
Educație
Citeste mai mult

Vizită regală la Oradea

Marți, 22 aprilie 2025, Primăria Oradea a avut onoarea de a-i primi pe Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei…
Citeste mai mult

Aeronave militare la Aeroportul Oradea

Aeroportul Oradea va găzdui luni, 21 aprilie 2025, un eveniment special dedicat publicului, organizat cu ocazia împlinirii a…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share