Transilvania Business
Agricultura Arad Ultimele stiri

Proprietarul unei podgorii de lângă Arad, desemnat enologul anului în Ungaria

Arădeanul Géza Balla a devenit primul viticultor din afara graniţelor Ungariei care a câştigat premiul Viticultorul Anului în Ungaria.

Potrivit adevarul.ro, Géza Balla, proprietarul Podgoriei Miniş-Madarat (judeţul Arad), a fost desemnat viticultorul anului în Ungaria. Premiul a fost acordat pentru a 28-a oară de Academia Ungare de Vinuri (MBA). În faza finală, pe lângă Géza Balla au ajuns şi Tamás Borbély (regiunea viticolă Badacsonyi), Mihály Figula (regiunea viticolă Balatonfüred-Csopaki) şi Csaba Koch (regiunea viticolă Hajós-Bajai şi Villányi).

Balla a absolvit facultatea de Horticultură din Cluj. Este doctor în oenologie şi lector universitar, şeful catedrei de Viticultură şi Vinificaţie din cadrul departamentului de Horticultură al facultăţii Sapienţia din Târgu-Mureş. Este expert degustător, autor a mai multor cărţi şi publicaţii de specialitate.

La prima sa nominalizare, Balla a câştigat, în calitate de primul viticultor de peste hotare, “premiul Kossuth al lumii viticole”.

“În fiecare an, Academia Maghiară de Vinuri lansează această competiţie de cel mai bun enolog. Indiferent că este vorba de enologi din Ungaria şi din afara graniţelor. În primă fază, se trimit scrisori pentru specialişti în gastronomie, enologie şi ziarişti de specialitate, iar aceştia stabilesc cinci finalişti, în urma voturilor. În fiecare an, pe 5 decembrie, este finala. Se deschid plicurile cu voturile Academiei Maghiare de Vinuri, care alege câştigătorul din cei cinci finalişti. Anul acesta, eu am primit cele mai multe voturi. Aşa am ajuns enologul anului. Este un lucru care se acordă pentru întreaga carieră, nu pentru un vin sau un produs. Sunt bucuros pentru această performanţă, e extraordinară pentru mine şi pentru podgoria Miniş”, a declarat Géza Balla, pentru Adevărul.

Podgoria lui Balla se află în regiunea viticolă Miniş, la 20 de kilometri de Arad. Minişul are o poziţionare geografică excelentă, favorabilă vinurilor roşii prin climă, compoziţia solului (granit, diorit şi ardezie) şi microclima dată de vecinătatea răului Mureş. Regiunea viticolă este o continuare a liniei Villány-Szekszárd.

Podgoria Géza Balla este compusă din 120 de hectare de vie, din care 80 de procente sunt soi albastru şi 20 la sută alb, iar capacitatea de stocare este de 8.000 de hectolitri.

Comentarii

Comentarii

Related posts

Fermierii campioni la porumb din județele Alba și Sibiu

redactia

Sala Unirii din Alba Iulia, reabilitată cu fonduri județene și guvernamentale. Valoarea proiectului, peste 9 mil. lei

Stefana Muresan

Industria aeronuatică românească la Paris Air Show

Ligia Voro

Comentarii

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More