Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Familia Șanta reia producția de medicamente în fosta fabrică a britanicilor de la GlaxoSmithKline din Brașov

Compania Șanta SA, deținută de familia Șanta, a demarat activitatea în fosta fabrică a britanicilor de la GlaxoSmithKline din Brașov, după ce achiziționase clădirea la finele anului trecut în urma contractării unui credit de 8 milioane de lei de la OTP Bank, scrie bizbrasov.ro.

Compania a primit la sfârșitul lunii octombrie certificatul GMP (Good Manufacturing Practice) din partea celor de la Agenția Națională a Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale (ANMDM), iar acum a început procesul de recrutare pentru chimiști, laboranți, ambalatori manuali, analiști calitate, manipulanți mărfuri, operatori fabricație și tehnicieni energeticieni.

„Anul viitor vrem să ajungem de la 230 la 300 – 310 angajați”, a declarant pentru sursa citata Attila Santa, managing director & business development al Santa SA și asociat al companiei.

Potrivit oficialului companiei, în a doua parte a anului viitor fosta fabrică a britanicilor va funcționa în două schimburi, urmând să producă medicamente pentru partneri din țările scandinave, Anglia, Belgia, Spania sau Portugalia. Santa nu a vrut să facă publică valoarea investiției, mărturisind că dezvoltarea acesteia va continua anul viitor și că se va realiza și cu sprijinul partenerilor externi, noteaza publicatia citata.

Compania Santa și-a început activitatea în 1992 cu o farmacie, după care business-ul s-a extins atât pe producție de medicamente, cât și pe distribuție de produse farmaceutice.

Foto: bizbrasov.ro

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Arad, Brasov, Cluj, Prahova, Sibiu, Timis - judetele cu cele mai multe investitii straine. Care sunt cei mai importanti parteneri economici

Articolul următor

Perspective pentru România de la Franz Weiler, CEO Uniqa Asigurări și președinte Foreign Investors Council

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Mozart
Citeste mai mult

Primul festival în bijuteria de la Colina

Grupul clujean E-Infra va finanța evenimentele organizate pe parcursul acestui an universitar de către Academia Națională de Muzică…
Citeste mai mult

COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România

Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
Investiții

Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Recomandare de weekend-Visit Timiș

Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…
Educație
Mozart
Citeste mai mult

Primul festival în bijuteria de la Colina

Grupul clujean E-Infra va finanța evenimentele organizate pe parcursul acestui an universitar de către Academia Națională de Muzică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share