*Studiu realizat pe un eșantion reprezentativ la nivel național de 1000 de persoane
*Contribuție la strategia Vision Zero a Continental
*Potrivit studiului, conducerea defensivă este necesară pentru a reduce intoleranța și agresivitatea din trafic
Continental România și Academia Titi Aur au comandat agenției Merlin Research un studiu referitor la obiceiurile și atitudinea în traficul din România. Acesta a fost efectuat în luna noiembrie, pe un eșantion reprezentativ pentru mediul urban, de 1000 de persoane, cu o eroare de eșantionare de +/-3,1%.
Studiul scoate în evidență faptul că nesemnalizarea la schimbarea direcției, viteza excesivă și folosirea telefonului mobil în timpul șofatului sunt principalele comportamente care îi deranjează pe participanții la trafic.
De asemenea, potrivit analizei, taximetriștii sunt considerați cei mai puțin amabili participanți la trafic în timp ce șoferii mijloacelor de transport în comun inspiră cea mai mare siguranță pe șosea.
8 din 10 participanți la trafic utilizează sistemele de navigație pentru a scurta drumul spre destinație. În același timp, pneurile de iarnă sunt considerate a oferi siguranță în deplasarea pe zăpadă.
„Acest studiu contribuie la strategia Vision Zero a companiei Continental. Continental și-a setat un obiectiv ambițios ce trebuie realizat în trei etape succesive: evoluția de la cei mai buni timpi în frânare la zero accidente fatale, zero accidente cu victime și zero accidente. Vision Zero este un obiectiv pe termen lung al companiei“, spune Cristian Enculescu, Head of Passive Safety and Sensorics Continental România.
Bicicliștii îi consideră mai amabili pe ceilalți bicicliști, opinie care nu este împărtășită de șoferi sau motocicliști.
Trei sferturi dintre participanții la trafic sunt de părere că o educație mai bună, sub forma de cursuri de conducere defensivă, este necesară pentru a reduce intoleranța și agresivitatea din trafic. Cu toate acestea, mai puțin de jumătate consideră că ei, personal, ar avea nevoie de astfel de cursuri de conducere defensivă/ educație rutieră/ legislație.
„Este o initiațivă laudabilă a Continental România, pentru că astfel de studii sunt o oglindă a percepției traficului și, din înțelegerea acestei percepții, se pot găsi soluții pentru îmbunătățirea atitudinii în trafic. Deși cifrele și graficele plictisesc și enervează câteodată, dau totuși informații clare despre modul în care gândește participantul la trafic, în cazul nostru, și atunci, cei care acționează, producătorii de echipamente, entitățile implicate în educație și securitate rutieră și, nu în ultimul rând, presa care transmite toate aceste informații, pot să și dirijeze mai bine activitățile și comunicarea“, declară Constantin Aur, directorul general al Academiei care îi poartă numele.
Un aspect care a reieșit din răspunsurile participanților la studiu vizează violența din traficul din România: 30% din respondenți admit că au fost implicați sau martori la altercații sau comportamente agresive în trafic în ultimul an.
Cei mai puțin politicoși șoferi sunt cei care au mașini foarte scumpe; aceștia nu par a-i respecta pe ceilalți participanți la trafic.