Cluj Ultimele stiri

La 100 de ani de la înfiinţarea universităţii româneşti din Cluj, UBB țintește recunoaștere internațională după modelul Harvard

La 100 de ani de la înfiinţarea universităţii româneşti din Cluj, care va fi aniversată în 2019, UBB ţinteşte să fie recunoscută la nivel internaţional drept o instituţie academică de tip world class, având ca model instituţii de învăţământ superior precum Harvard, scrie monitorulcj.ro.

Prorectorul responsabil cu cercetarea al Universităţii Babeş-Bolyai, Daniel David, a declarat luni, în cadrul unei ceremonii de premiere a celor mai bune cadre didactice şi cercetători din acest an, că, prin asumarea acestei ştachete, UBB nu doar că încearcă să îşi consolideze poziţia de cea mai bună universitate din România, dar continuă tradiţia începută acum sute de ani la Cluj.

“În 2019 UBB împlineşte 100 de ani. Pentru noi este foarte important să vedem cum stăm, ţinând cont de tradiţia pe care am avut-o, fiindcă universitatea românească, la 1919, era o universitate cu respiraţie internaţională. Universitatea maghiară din 1872 era o universitate gândită să aibă respiraţie europeană. Universitatea din sec XVIII, pe linie germană, era o universitate bine ancorată în mişcarea europeană, Colegiul iezuit era, la vremea lui, bine ancorat european şi atunci întrebarea este cum stăm, astăzi, la UBB”, a precizat Daniel David, amintind de cele mai recente clasamente în care a fost inclusă universitatea.

UBB a trecut recent şi printr-un audit QS Stars, în urma căruia a fost clasificată ca universitate de patru stele. Potrivit lui David, auditul prevede un clasament care acordă de la 1 la 5 stele, în care o stea înseamnă universitate locală, două stele – regională, trei stele – naţională cu impact internaţional, patru stele – o universitate internaţională, iar cinci stele – universitate de tip world class.

“În acest moment, UBB are 4 stele, asta înseamnă o universitate internaţională cu excelenţă în cercetare şi predare. (…) Această universitate, şi prin tradiţia pe care a avut, s-a definit ca o universitate world class, adică pune accent pe toate cele trei componente – predare, cercetare, relaţia cu societatea. Este foarte imortant pentru noi să ţinem acest profil. Foarte multe universităţi care aveau pretenţii în România, văzând că nu reuşesc să meargă pe linia world class au început să ia bucăţele din world class. Unele spun că vor să fie antreprenoriale sau sociale, civice. Fiecare ia câte o bucăţică. Noi, în acest moment, putem să fim o universitate world class, pentru că o astfel de universitate este şi antreprenorială. Cine este mai antreprenorial decât Harvard este şi o universitate socială şi civică – uitaţi-vă ce implicare socială şi civică are Harvard şi alte universităţi world class. Are excelenţă în predare şi are în acelaşi timp excelenţă în cercetare”, a spus Daniel David, potrivit publicației citate.

În prezent, UBB finanţează cercetarea din granturi FDI (Fondul de Dezvoltare Instituţională), precum şi resurse interne ale universităţii.

În cadrul unei ceremonii, rectorul Ioan-Aurel Pop şi Daniel David au acordat, luni, premii celor mai buni profesori şi cercetători din acest an.

Related posts

Gala Women in Economy 2020 premiază excelența în business

Ligia Voro

Peste 800 de locuri de parcare vor deservi Sala de Sport Polivalentă din Oradea

Traian Dan

Investiții de 12 mil. euro în Parcul Industrial Eurobusiness II din Oradea

redactia

Conferința directorilor generali ai aeroporturilor membre în AAR  

Ligia Voro

Povestea Bers Nova – bere artizanală pe muzică rock

Traian Dan

Modelul belgian de zootehnie de familie va fi promovat în România

Nora Dumitrescu

Au fost selectate proiectele ce vor primi finantare nerambursabila de la Consiliul Judetean Cluj

Stefana Muresan

Fabricile din Sebeș și Cugir ale Daimler vor produce componente pentru maşinile hibride din gama Mercedes-Benz

Stefana Muresan

Universitatea de Vest din Timișoara a lansat comunitatea absolvenților din capitală

Stefana Muresan

Consiliul Concurenței analizează preluarea de către Hans-Ewald Reinert şi Wolfgang Kuhnl a 3 companii

Papuc Irina

Primăria Cluj vrea aproape 5 mil. euro, fonduri europene, pentru a amenaja “Parcul Tineretului – Pădurea Clujenilor” pe 21 de hectare

redactia

Costurile de producție în agricultură, comparativ cu cele din vestul Europei

redactia

Băuturile și tutunul, singurele produse pe plus la export în 01.I – 30.XI.2020

Traian Dan

Tu cum foloseşti sursele de încălzire din locuinţă?

Ligia Voro

Din fonduri europene, parc cu spații de agrement, sport și sănătate în Târgu Mureș

Ligia Voro

Baia Mare își bagă gunoiul sub pământ. Drusal va taxa doar firmele

Nora Dumitrescu

Cu o tradiţie de 50 de ani în industria textilelor, Secuiana trimite 57% din producţie la export

redactia

Raiko Transilvania debutează la bursă în toamnă

Nora Dumitrescu

Lucrări de infrastructură apă în regiunea Turda – Câmpia Turzii în valoare de 150 milioane euro

Stefana Muresan

ADR Vest, seminar online pentru microîntreprinderi. Aflați despre finanțări

Ligia Voro

Kaufland și Lidl, în loc de ferma Amareto

Nora Dumitrescu

Transilvania are cele mai multe proiecte de Smart City în România

Nora Dumitrescu

Zalău Value Centre, gazdă pentru produsele locale din Sălaj

Nora Dumitrescu

Primele zboruri exotice ale anului din Ardeal

Nora Dumitrescu

Leave a Comment