Sanatate Timiș Ultimele stiri

Tratamentul inventat de bănățeanul Adrian Bot, doctor în biotehnologie, rezultate uluitoare în leucemie

A inventat una dintre cele mai eficiente imuno-terapii oncologice din lume şi în urmă cu nici o lună a primit echivalentul Premiului Nobel în Biotehnologie, în America.

Adrian Bot e bănăţean şi prin ştiinţa sa le demonstrează americanilor că un român poate schimba în bine lumea medicală a următorilor 100 de ani.

Potrivit stirileprotv.ro, tratamentul inventat de echipă pe care o conduce, în cadrul unui gigant farma, dă rezultate uluitoare în leucemie, unde unul din doi pacienţi sunt vindecaţi după o singură cura. E drept că tratamentul nu ajunge decât în 4 ţări din Europa, iar România nu este printre ele, însă cercetătorul Adrian Bot speră ca în curând să fie accesibilă la scară largă.

Adrian e doctor în biogenetică şi vicepreşedinte la una dintre cele mai mari companii farma din Statele Unite, cu filiale pe toate continentele. Şi cu doar 4 zile înainte de discuţie, compania sa a câștigat prestigiosul premiu Galien Prix, care este echivalentul Premiului Nobel în Biotehnologie.

Adrian Bot, dr. cercetător imunoterapie: „În categoria cel mai bun produs de biotehnologie, premiul Întâi Galien este Kite, pentru Yescarta. Yescarta va aduce o nouă eră în tratamentul cancerului. Nu ne oprim aici, înaintăm cu viteza luminii! Ştim că viaţa oamenilor depinde de asta! A fost prima terapie aprobată în limfomul malign, s-a întâmplat în 2017, cu o rată de răspuns foarte mare. Premiul este oferit în fiecare an pentru inovaţii din toată lumea care îmbunătăţesc omenirea, iar Adrian Bot s-a remarcat pentru că, în calitate de specialist în biogenetică, a lucrat la o terapie nouă, cu celule îmbunătăţite genetic, care odată reintroduse în corpul pacienţilor bolnavi de cancer îi vindecă de leucemie şi alte câteva maladii ale sângelui. Celulele perfecţionate genetic se numesc CAR T-cells şi devin nişte super soldaţi care apar organismul şi ucid celulele tumorale.”

Adrian Bot, doctor cercetător în biotehnologie: „Sunt administrate o singură dată, ele sunt activate şi se multiplică. E un tratament viu și sunt propriile celule, nu e un fenomen de rejecţie, e your own cell.”

E un român care activează în cel mai înalt nivel al unui domeniu în care specialiştii par că se joacă de-a Dumnezeu şi le iese de minune.

Adrian Bot: „Lucrul cel mai uimitor pentru mine este ca omenirea a ajuns la un punct de inflexiune în istorie, noi putem la ora actuală să reprogramăm celule vii şi ţesuturi, la nivel genetic, să modificăm funcţiile cele mai intime ale organismului omenesc, noi ca şi specie nu mai suntem la cheremul evoluţiei darwiniste. E un moment important în medicină moleculară, dar şi în istoria omului. Care pune şi probleme etice remarcabile, probleme filosofice.”

În 2017, fotografia sa a fost afişată în Time Square din New York, atunci când terapia cu celule îmbunătăţite genetic a trecut de toate testele Agenţiei Federale a Medicamentului. E deocamdată o procedură extrem de costisitoare, ajunge la 400.000 de dolari, însă unul din doi pacienţi e complet vindecat, după cum spun soţii Bot. Iar Inovaţia în medicină moleculară este tot ce a visat Adrian încă din adolescenţă.

Adrian Bot, cercetător biogenetică: „Am avut onoarea extraordinară să reprezint România de două ori internaţional, la Olimpiada de Fizică, în ’86, de atunci mi-am canalizat energia şi am ştiu că vreau să fac ştiinţă.”

Simona Bot este la rândul său cercetător şi până la un moment dat au fost colegi de laborator, în Statele Unite ale Americii.

Simona Bot, cercetător biomedicină: „Faptul că am fost în acelaşi domeniu cred că ne-a salvat căsnicia, pentru că eu am înţeles câtă dedicaţie şi câtă muncă se ascunde în spatele unui succes. De 25 de ani suntem o echipă foarte bună.”

Adrian Bot a părăsit România în 1994, imediat după terminarea facultăţii de medicină, la Timişoara. Îşi aminteşte că a avut un mentor extraordinar, care i-a marcat cariera în Statele Unite. Lucra la San Diego şi a fost luat sub aripa celebrului Emil Palade, unul dintre marii români ai tuturor timpurilor.

Adrian Bot, cercetător, vicepreşedinte companie farma: „Regretatul profesor Palade, singurul laureat al premiului Nobel în medicină. Am petrecut 4 ani în San Diego. Era decan ştiinţific al UCLA în San Diego. Cea mai dulce limba moldovenească, româna cu accent moldovenesc, şi un simţ al umorului extraordinar şi un interes fantastic în ceea ce făceam noi şi alţii. Un om foarte cald, foarte bun, deschis să ne întrebe ce vrem să facem, care sunt visele noastre.”

Potrivit sursei citate, ambii soţi sunt bănăţeni şi au copilărit în comune diferite din judeţul Timiş. Au făcut aceeaşi facultate, la Timişoara, dar în ani diferiţi, şi s-au cunoscut mai târziu peste ocean, în Statele Unite. Ea a renunţat la carieră pentru a creşte cele 3 fiice pe care le au împreună, iar Adrian Bot a devenit peste ani doctor, expert în ştiinţe biomedicale, cu o cercertare de aproape 25 de ani, menită să ajute în tratarea celei mai grele boli a omenirii – cancerul.

Related posts

Mai mult de zece mii de specialişti în domeniul IT din Timişoara şi-au mutat integral activitatea la domiciliu

Robert Bloancă

Fonduri pentru fermierii din toată țara. Studiu de caz: Ridichile și ardeii de Apahida cresc cu tractorul european

redactia

Corina Crețu despre aderarea României la Zona Euro: ”Este un deziderat de urmărit”

redactia

Traficul de pasageri pe aeroporturile din România în semestrul I: Otopeni, Cluj și Timișoara, cele mai tranzitate

Stefana Muresan

Tenaris s-a pus pe angajări masive în România

Nora Dumitrescu

Brașovul pregătește terenul pentru construcția celui mai mare parc din municipiu – o investiție de peste 2 milioane lei și reconversia unei zone abandonate

Ion Surdu

Horváth & Partners a lansat în România Steering Lab

Ligia Voro

Nora Seroussi a impresionat întreg mapamondul, prin originalitate, la Royal Ascot

Ligia Voro

Mureșeanul Mircea Solovăstru va reprezenta Districtul 2241 România și Republica Moldova la Rotary International

redactia

WDP continuă să investească în România, conform raportului financiar pentru S1

Ligia Voro

Dedeman deține peste 5% din Transelectrica

Stefana Muresan

Acţionarii Borsec pregătesc investiţii de 30-40 mil. euro pentru brandurile de ape, sucuri şi bere

Stefana Muresan

Clusterele, noul motor al stabilității economice în lume

Stefana Muresan

Martin Slabbert – Prime Kapital: Iaşiul este noul Cluj. Proiect de 100.000 mp de birouri

redactia

George Copos investește încă șase milioane de euro în Poiana Brașov

Stefana Muresan

Bucureștiul își aduce tramvaie noi din țară, după exemplul din Ardeal

Nora Dumitrescu

Teraplast a preluat integral compania Politub

Stefana Muresan

Unifarm investește în producția de imunoglobulină în România

Stefana Muresan

Un producător de mezeluri va sponsoriza două spitale clujene

Nora Dumitrescu

Câți turiști și câți bani a atras Castelul Bran în anul 2019

Papuc Irina

UVT, pe podiumul național în clasamentele RUR Reputation Ranking și RUR Academic Ranking

redactia

Licitaţia pentru noua Maternitate a Spitalului Judeţean Timişoara a fost republicată pe SEAP

Robert Bloancă

Airbus va construi o fabrică de elicoptere în Ungaria, ”în pofida concurenţei regionale puternice”

redactia

Huennebeck și-a modernizat două depozite din România

Nora Dumitrescu

Leave a Comment