Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Peste 930.000 de numere portate în anul 2018

Pe parcursul anului 2018 au fost portate 930.522 de numere de telefon, din care aproximativ 92% (856.584) sunt numere de telefonie mobilă, și doar 73.938 sunt numere de telefonie fixă. „În total, în cei zece ani de când portabilitatea numerelor a fost introdusă în România, aproape 5,4 milioane de numere au fost transferate între rețele. Numărul utilizatorilor care au beneficiat de avantajele serviciului de portabilitate a crescut în general de la un an la altul și acesta este motivul pentru care măsurile de reglementare adoptate anul trecut au fost concentrate spre reducerea tarifelor de portare dintre operatori și păstrarea numărului de telefon fix la efectuarea portării dintr-un judeţ în altul”, a precizat președintele ANCOM, Sorin Grindeanu.

 

În total, în cei zece ani de când portabilitatea numerelor a fost introdusă în România, aproape 5,4 milioane de numere au fost transferate între rețele: 4,6 milioane numere de telefonie mobilă și aproximativ 800 de mii numere de telefonie fixă.

Media lunară de portări aferentă anului 2018 a crescut față de anul anterior la 77.543 de portări de la 74.391 în 2017, iar în lunile octombrie şi decembrie s-au portat cele mai multe numere – 109.887, respectiv 98.775.

 

Din totalul numerelor portate în 2018, 78% au aparținut persoanelor fizice, iar 22% persoanelor juridice. În procesele de portare desfășurate în anul 2018 au fost implicați 26 de furnizori.

 

Telefonie mobilă

Furnizorii de telefonie mobilă au reușit în anul 2018 să atragă prin portare 856.584 de utilizatori. Dintre aceștia, cei mai mulți au optat pentru rețeaua RCS & RDS – 278.070, în timp ce Orange a primit prin portare 176.124 de utilizatori, Vodafone – 156.323, Telekom Romania Communications – 148.675, iar Telekom Romania Mobile Communications – 97.350.

 

Furnizor Numere de telefonie mobilă portate în 2018
RCS & RDS 278.070
Orange 176.124
Vodafone 156.323
Telekom Romania Communications   148.675
Telekom Romania Mobile Communications 97.350
Alții 42

 

Din cele 856.584 de numere de telefonie mobilă portate în 2018, 46% au fost numere de cartele preplătite.

 

Telefonie fixă

În anul 2018 au fost portate 73.938 de numere de telefonie fixă, reprezentând 8% din totalul numerelor portate în acest an. Majoritatea numerelor de telefonie fixă portate au fost împărțite între principalii furnizori, astfel: Telekom Romania Communications – 28.516, RCS & RDS – 22.218, Orange – 10.498, UPC România – 4.577 și Vodafone – 3.479.

 

 

Furnizor Numere de telefonie fixă portate în 2018
Telekom Romania Communications   28.516
RCS & RDS 22.218
Orange 10.498
UPC România 4.577
Vodafone 3.479
Alții 4.650

 

În 2018 au fost portate 26.950 de numere independente de locație. 71% din numerele de telefonie fixă portate au aparținut unor persoane juridice.

 

Despre portabilitate

Portabilitatea numerelor de telefon oferă utilizatorilor libertate deplină de alegere pentru că permite păstrarea numărului de telefon la schimbarea furnizorului de telefonie.

ANCOM a creat pentru informare site-ul www.portabilitate.ro, unde utilizatorii pot afla în ce reţea funcţionează orice număr de telefon folosit în România, chiar dacă a fost portat. Site-ul oferă detalii cu privire la paşii care trebuie urmaţi pentru a porta un număr de telefon, răspunsuri la întrebări care apar frecvent în situaţia portării numerelor, dar şi sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare. Sfaturile sunt bazate pe situaţiile reale semnalate Autorității de către utilizatori.

Cei interesaţi să afle mai multe informaţii pot accesa pagina de internet a ANCOM sau site-ul www.portabilitate.ro. Pentru a face cea mai informată alegere atunci când își schimbă furnizorul de servicii, utilizatorii pot accesa www.veritel.ro, comparatorul de oferte administrat de Autoritatea de reglementare, care permite compararea tuturor ofertelor operatorilor de telefonie și internet disponibile pe piață.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Operațiile pe inimă la copii se vor relua la Timișoara

Articolul următor

Credite garantate de stat, dobândă zero, plafon de un miliard de lei

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share