Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Clinică-spital Dr. Leahu, în Cluj Napoca, investiție de 2 milioane euro. Pacienții pleacă cu toți dinții puși într-o singură zi

*Doctor stomatolog și fondatorul rețelei de clinici dentare Dr. Leahu, Ionuț Leahu vrea să învesteasă 2 milioane de euro într-o clinică-spital la Cluj, în această vară.

 

Considerat cel mai tanar doctor-antreprenor de clinici stomatologice, Ionuț Leahu are 34 de ani, a absolvit Facultatea de Medicină Dentară din cadrul UMF Carol Davila Bucureşti, apoi a urmat unul dintre cele mai bune programe de master în implantologia dentară – Master Course of Implant Dentistry – în Nurnberg, Germania, precum și multiple cursuri și specializări în țară și în străinătate, pe estetică dentară, endodonție și protetică.

Fiind ambasador Bredent fast&fixed, sistem de implanturi dentare germane, Dr. Ionut Leahu este lider de opinie pentru colegii săi medici. Participă în calitatea de speaker la cursuri și congrese medicale pentru a împărtăși și celorlalți din cunoștințele sale.

A deschis primul cabinet stomatologic în 2010, iar în acest moment deține o rețea cu șase cabinete în București, Timișoara și Pitești. Planul său este de a deschide 25 de clinici noi Dr. Leahu în următorii 5 ani.

”În anul 2019, vom ajunge la 10 clinici (în prezent, avem 6 clinici în București și la nivel național). Cea mai importantă investiție va fi în clinica-spital de la Cluj, în această vară, care va avea 18 scaune – estimare de investiție totală de 2 milioane euro”, afirmă acesta, adăugând faptul că a lansat pe final de an programul de parteneriere și se așteaptă la o extindere și pe acest plan, având deja primele discuții de alăturare de parteneri externi.

Dorim să păstrăm trendul de creștere din ultimii 7 ani (între 60-100%), cu procente mult peste media pieței (care este de 18-20%). Astfel, putem să facilităm accesul românilor și din afara Bucureștiului la un nivel crescut de calitate a serviciilor, la tehnologie nouă, dar și la eficiență din punct de vedere al timpului. Și, cu un nivel de reprezentativitate în creștere, sperăm să influențăm în bine domeniul nostru, cum aminteam mai devreme”, este planul pe care Ionuț Leahu îl are pentru dezvoltarea rețelei de cabinete medicale în acest an, potrivit start-up.ro.

Pacientul „daună totală” pleacă cu toți dinții puși într-o zi

Dr. Ionuţ Leahu, a vorbit, recent, într-un interviu acordat digi24.ro despre tehnologiile performante pe care le foloseşte pentru rezultate cât mai bune pentru pacienţii lui: ”Folosim o tehnică în care luăm pacientul care are totul stricat în gură – îi spunem noi că e pacient daună totală, nu mai putem păstra nimic – şi cu ajutorul unei singure intervenţii punem șase implanturi în partea de sus, patru implanturi în partea de jos şi a doua zi îi pune lucrări provizorii fixe, îi punem dinţii a doua zi”.

Sursa foto: cliniciledrleahu.ro

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Evoluția kilometrilor de autostradă deschiși circulației în ultimii zece ani. Creștere cu peste 200%

Articolul următor

Ordinul Arhitecților din România, sesiune de finanțare din Timbrul Arhitecturii, ediția 2019

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share