Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Dent Estet, investiție de 2 milioane de euro la Sibiu. „Aducem cele mai noi tehnologii din domeniul dentar din lume”

*Dent Estet, parte a grupului Medlife, a inaugurat astăzi două clinici dentare în Sibiu, dintre care una concepută exclusiv pentru copii, completând astfel obiectivul de zece unități dentare performante în România.  Valoarea investiției în cele două noi unități se ridică la aproape 2 milioane de euro, cea mai mare investiție în segmentul de clinici stomatologice din Sibiu și din regiune.

 

În total, cele două clinici cumulează un număr de 12 unituri dentare, iar printre dotări se numără singurul centru de radiologie integrat într-o clinică din Sibiu, complet echipat și 100% digitalizat, un studio foto digital, o sală de training și un centru de pregătire și certificare a profesioniștilor din medicina dentară.

Clinica Dent Estet Sibiu pentru adulți, situată pe strada Moldovei nr. 1 A, are o suprafață de 750 de metri pătrați și un număr de șapte unituri dentare. Este cea mai mare clinică stomatologică din Sibiu digitalizată complet.

De asemenea, Dent Estet 4 Kids Sibiu, amplasată pe strada Bahluiului nr. 9,  dispune de cinci unituri și se întinde pe o suprafață de aproape 200 de metri pătrați. Serviciile sunt adaptate nevoilor copiilor și adolescenților, iar medicii sunt specializați exclusiv în tratamente dentare dedicate copiilor și relaționării cu aceștia. Medicii de aici propun soluții și pentru micii pacienți anxioși, iar părinților le poate fi asigurată consultanță psihologică.

 

Negocieri cu medicii plecați

În cele două clinici sunt angajate 35 de persoane, dintre care aproape jumătate sunt medici. Compania își propune să crească numărul lor, inclusiv cu medici români plecați în afara țării, care au aplicat și doresc să revină în România și cu care deja se poartă discuții avansate. Odată cu deschiderile de la Sibiu, Dent Estet ajunge la un număr de 320 de angajați și colaboratori și rămâne cel mai mare angajator de pe piața serviciilor de medicină dentară din România.

Investiții în tehnologie și aparatură în premieră la Sibiu

Clinica Dent Estet Sibiu pentru adulți este dotată cu tehnologie high-tech integrată, dispune de un studio foto digital, de un centru de radiologie dentară integrat și de o sală de intervenții pentru chirurgia dentară. Pacienții vor fi preluați de un medic coordonator, asistat de o echipă multidisciplinară.

În premieră în Sibiu se regăsește un laser WaterLase®, una dintre cele mai avansate tehnologii stomatologice laser disponibile la nivel mondial. Considerat cap de serie în SUA, aparatul este folosit în intervenții pentru implant dentar, tratamente endodontice, terapie parodontală, intervenții stomatologice chirurgicale, intervenții asupra țesuturilor moi. Tomografia computerizată CBCT de la KaVo OP 3D™ (Germania) oferă acuratețe maximă în diagnosticarea unei afecțiuni maxilo-faciale prin imagistică 3D, fotografii 3D, panoramare în 2D și cefalometrii, toate într-un singur dispozitiv.

Clinica dispune și de un laborator propriu și integrat de tehnică dentară digitală Aspen. Aceasta permite termene reduse de execuție, astfel încât un produs similar dintelui natural să poată fi gata în mai puțin de 24 de ore.

Deschiderea celor două noi clinici de la Sibiu se înscrie în strategia de business a companiei în ceea ce privește planurile de investiții și extindere în alte orașe din țară, în afara Bucureștiului. Pe lângă cele două clinici din Sibiu și cele șapte din București (patru pentru adulți, două clinici Dent Estet 4 Kids și o clinică Dent Estet 4 Teens), Dent Estet mai este prezentă în Timișoara, cu o clinică pentru copii.

„Mi s-a instalat zâmbetul pe buze în momentul în care am făcut primii pași în această incintă și m-am gândit că încă un lucru extraordinar se întâmplă la Sibiu. Bun venit în Sibiu familiei Dent Estet. Suntem onorați că liderul absolut din piața stomatologiei în România a ales Sibiul ca partener în activitatea pe care o are”, a spus la ceremonia de inaugurare Daniela Câmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Mihai Marcu, Medlife: „Ne consolidăm prezența în regiune

„Piața de servicii stomatologice s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Suntem foarte încântați să aducem la Sibiu leadershipul și modelul de business pe care Dent Estet și l-a asumat cu succes încă de acum 20 de ani. După parteneriatul strategic cu Polisano de acum doi ani, ne consolidăm, astfel, prezența la nivel regional, dar și aria de servicii oferite pacienților. Poziționat în inima țării, Sibiul este o alegere strategică în planul nostru de investiții și ne propunem ca în scurt timp să polarizeze și pacienți din județele învecinate inclusiv pe segmentul de stomatologie”, spune Mihai Marcu, Președintele Consiliului de Administrație al MedLife.

Cristian Taban, director executiv Dent Estet: „Ne-au așteptat peste 300 de copii la Sibiu”

Este emoționant pentru noi să sărbătorim 20 de ani de Dent Estet tocmai la Sibiu, unde lansăm două clinici. Toată lumea ne-a întrebat de ce am venit la Sibiu, iar noi spunem că un oraș nu este definit de mărimea lui. Noi ne-am îndrăgostit de la primele vizite făcute aici. Foarte multe lucruri s-au întâmplat la Sibiu prima dată  aici – prima bibliotecă, primul spital, primul muzeu și multe altele. Nouă ne place să credem că îi vom ajuta pe sibieni să zâmbească mai mult de acum încolo. Cele mai noi tehnologii din domeniul dentar din lume sunt aici și acum la Sibiu. Stomatologia pediatrică este un mare succes al nostru. Ne-au așteptat și ne-au vizitat mai mult de 300 de copii și suntem convinși că și oamenii din alte județe vor veni la Sibiu să se trateze”.

Oana Taban, fondator și Director General Dent Estet: „Împreună putem crea în Sibiu un pol al excelenței în medicina dentară”

„Avem un respect foarte mare pentru comunitatea de medici stomatologi de aici și suntem convinși că împreună putem crea în Sibiu un pol al excelenței în medicina dentară și un reper de servicii premium în materie de stomatologie. Credem în educația și în pregătirea medicilor din țara noastră, dar și în puterea pe care o formare continuă o are atât pentru dezvoltarea pieței, cât și pentru educarea pacienților. În acest sens, am demarat deja și în Sibiu cursurile și programele educaționale ale școlii Dental Office Managers, prin care instruim continuu profesioniștii din domeniul medicinei dentare”.

Despre Dent Estet

Grupul Dent Estet a fost înființat în anul 1999 și este lider de piață în domeniul serviciilor de medicină dentară din România. În cei 20 de ani, echipa s-a extins la un număr de 320 de specialiști, dintre care 93 sunt medici. Aceștia au tratat de-a lungul timpului peste 80.000 de pacienți. Dent Estet deține 10 clinici stomatologice multidisciplinare în București, Timișoara și Sibiu, destinate tuturor categoriilor de vârstă, 3 divizii de excelență unice în România (Implant Division, Esthetic Division și Advanced Orthodontic Division), primul laborator de tehnică dentară digitală Aspen și 2 studiouri foto digitale specializate Future Dental Smile. Toate acestea reunesc un număr de 57 de cabinete pe o suprafață totală de 3000 de metri pătrați, care includ si  3 săli de chirurgie complet utilate și 3 centre de diagnostic și radiologie digitală cu expunere minimă la radiații.

 

Irina PAPUC

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Sibiul va avea o stație pentru tratarea anuală a 45.000 tone de deșeuri

Articolul următor

Mesajul unui elev după ce a fost acceptat la Universitatea Oxford: În mod cert, acolo se învață diferit

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share