Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Mesajul unui elev după ce a fost acceptat la Universitatea Oxford: În mod cert, acolo se învață diferit

Flavius Vlasiu este unul dintre cei trei elevi de la Colegiul Național „Unirea” din Târgu Mureș admiși la celebra Universitate Oxford, în urma unei serii de probe solicitante. Elevul a transmis un mesaj despre procesul de selecție al prestigioasei universități și despre munca depusă pentru a atinge această performanță.

 

„În clasa a IX-a, când am început să lucrez la informatică, m-am lovit de o problemă: cei cu care concuram la olimpiade și concursuri aveau deja minim 4 ani de experiență în spate, ceea ce mă făcea să mă gândesc la șansele mele ca fiind unele mici. Totuși, doar acum realizez că în tot acest timp nu am concurat cu ei, ci cu mine. Consider că această continuă dorință de a mă depăși pe mine însumi a jucat un rol esențial în formarea mea ca om.
Percepția pe care mi-a oferit-o Anglia odată cu vizita mea pentru interviurile la Oxford din decembrie a fost una total inedită. Nu spun neapărat că acolo se învață mai bine, dar în mod cert se învață diferit, mai practic, mai pe stilul meu. Toate concursurile și orele de muncă din liceu au dat roade; să fiu sincer, am fost destul de relaxat în timpul interviurilor, simțeam că locul meu este acolo. Atmosfera e una diferită comparativ cu cea din timpul ascultării clasice de la noi. Profesorii încearcă să te stimuleze cât mai mult, să scoată ce e mai bun din tine, nu unele lipsuri. Asta cred că este cea mai mare diferență care face balanța să încline în favoarea lor.
La începutul lui ianuarie am primit, împreună cu 2 colegi, oferte de a studia la Oxford. Consider un avantaj faptul că am fost mai mulți din același grup care am aplicat, s-a creat o competiție pozitivă între noi, care cu siguranță ne-a ajutat mai mult decât ne dăm seama. Pe lângă asta, titlul de „3 elevi din aceeași clasă, admiși la Oxford” probabil va aduce o reclamă destul de bună școlii. Mă bucur că putem da puțin înapoi din ce ne-au oferit ei până acum.

Șansa de a studia la una dintre cele mai bune facultăți din lume reprezintă o rampă de lansare considerabilă, indiferent dacă după terminarea studiilor voi continua aici sau în străinătate. Job-urile din acest domeniu încep să fie plătite bine și în România, însă comparativ cu vestul Europei încă au mult de recuperat, depinde de cum va înainta țara în următorii ani. Cel mai bine a spus-o Costin Oncescu, unul dintre etaloanele informaticii din România, totul ține de a fi tratați la adevărata noastră valoare. Rămâne de văzut ce ne rezervă viitorul“, consideră Flavius Vlasiu.

Sursa:  zi-de-zi.ro
Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Dent Estet, investiție de 2 milioane de euro la Sibiu. „Aducem cele mai noi tehnologii din domeniul dentar din lume”

Articolul următor

Care sunt furnizorii Casei Regale a României. Statutul, o recunoaștere a calității

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share