Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Parc acvatic pe o suprafață de 12 hectare, la Cluj. Investiție de peste 40 mil. euro

Un aquapark cu opt tobogane acvatice cu o capacitate de aproape 2.000 de persoane pe oră, un centru SPA, dar și un acvariu cu aproximativ 650 de metri cubi de apă va fi amenajat la Cluj-Napoca, pe o suprafață de 12 hectare. Investiția depășește 40 de milioane de euro și ar urma să fie gata cel târziu în 2022. 

Spațiul de agrement va fi amenajat pe o suprafață de 12 hectare, în fosta zonă de pășunat a orașului Cluj-Napoca.

Primarul Emil Boc a anunțat că în ședința de marți Consiliul Local Cluj-Napoca va discuta indicatorii tehnico-economici (studiul de fezabilitate) pentru construirea bazei de agrement – Aqua Park-ul din Gheorgheni (Becaș).

Potrivit documentului care va fi supus votului consilierilor, partea de interior a Aqua Park-ului va avea o suprafață construită de 20.900 de metri pătrați, iar partea exterioară va cuprinde bazine, spații verzi și alei pietonale desfășurate pe o suprafață de peste 100.000 de metri pătrați.

Zona de agrement va cuprinde opt tobogane acvatice cu o capacitate de aproape 2.000 de persoane pe oră, bazine de relaxare, pool bar, un loc de joacă și o piscină pentru copii, locuri de odihnă cu șezlonguri sau hamace, restaurante și terase.

“Vedeta” Aqua Park-ului va fi toboganul King Cobra – un echipament cu o înălțime de 17,5 metri și o capacitate de 480 de utilizatori pe oră, spune primarul Boc.

Parcul va include și un acvariu cu aproximativ 650 de metri cubi de apă, unde accesul va fi gratuit.

Vizitatorii Aqua Park-ului vor avea la dispoziție o parcare cu peste 1.200 de locuri. Conform devizului general întocmit de SC Novelty AE SRL la comanda RADP Cluj-Napoca, valoarea estimată a investiției este de 198,2 milioane de lei (fără TVA).

Costurile construcției și montajului sunt estimate la 125,5 milioane de lei (fără TVA), restul investiției reprezentând dotările.

Aqua Park-ul reprezintă prima etapă din cadrul Masterplanului Zona Verde – Est, proiect amplu care prevede realizarea etapizată a unui parc natural urban, a unui parc de recreere și a unei zone de activități sportive.

 

Foto: facebook/Emil Boc

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Studiu de fundamentare pentru realizarea în parteneriat public-privat a hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti, investiție de un miliard de euro

Articolul următor

Bistrițenii de la Transilvania Broker, profit net mai mare cu 16,24% în 2018

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share