Turism Ultimele stiri

UVT participă la proiectul de înființare a Universității Europene UNITA

În anul 2018, Uniunea Europeană a anunțat lansarea competiției de proiecte-pilot denumită Universități Europene, desfășurată sub egida programului ERASMUS+, prin care se vor finanța, până în anul 2024, 20 de rețele de instituții de învățământ superior, din spațiul întregii Uniuni Europene.

Obiectivul principal al unei Universități Europene este dezvoltarea cooperarii transfrontaliere, prin crearea unei viziuni comune și a unei strategii instituționale pe termen lung, pentru creșterea competitivității și atractivității universităților din Europa.

Universitatea de Vest din Timișoara va face parte din viitoarea Universitate Europeană UNITA, alături de alte 4 universități și de un institut de cercetare. Acești cinci parteneri instituționali sunt:

  • Universitatea din Pau (Franța), în calitate de coordonator de proiect ;
  • Universitatea Savoie Mont Blanc din Chambéry (Franța);
  • Universitatea din Zaragoza (Spania) ;
  • Universitatea din Torino (Italia) și
  • Institutul de cercetari Gran Sasso (Italia).

 

Însumând 160.000 de studenți, Universitatea Europeană UNITA se va fonda pe împărtășirea moștenirii culturale a limbilor romanice și pe preocupările comune în domeniul sustenabilității, propunându-și să reunească potențialul uman și al laboratoarelor și centrelor de cercetare de care dispun universitățile fondatoare. UNITA va avea ca obiectiv major să dezvolte programe academice ce vor oferi studenților săi acele cunoștințe, competențe și atitudini care pot să devină avantaje strategice ale viitorilor absolvenți în piața comună europeană, ajutându-i în asumarea rolurilor de actori activi în rezolvarea unor probleme globale.

 

În data de 27 februarie 2019, proiectul de formare a Universității Europene UNITA a fost transmis către Comisia Europeană, în vederea evaluării, participând astfel la prima rundă de aplicații din cadrul competiției organizate pentru realizarea Universităților Europene. Participarea UVT la această primă rundă de aplicații este strategică, deoarece permite extinderea și aprofundarea cooperării deja existente cu universitățile partenere și oferă în plus și beneficiul unei logisticii deja create, utile pentru concretizarea viziunii și aplicarea strategiei, acum sau în cadrul apelurilor de proiecte viitoare.

 

Comunitatea academică din Universitatea de Vest din Timișoara este încrezătoare în viitorul rețelelor europene de învățare, al comunicării transculturale, al deschiderii către diversitate și inovație, pentru întărirea rolului universităților în dezvoltarea sustenabilă a societății și în creșterea stării de bine a cetățenilor săi.

Related posts

Compania Prestări Servicii Coni-Trans din Covasna a vândut la export produse lactate şi vaci de carne de 500.000 de euro

Stefana Muresan

Cifra de afaceri în comerț, în creștere cu 7,1 la sută în primele zece luni

Papuc Irina

Apare Baia Mare Shopping Park, pe platforma industrială Mobam

Nora Dumitrescu

Italienii de la Astaldi, pregătiți să investească minimum 400 mil. euro anul viitor, în România

Stefana Muresan

Austriecii de la Rondocarton, cu fabrică în Apahida, cifră de afaceri de aproximativ 93 mil. euro în 2018

redactia

E.ON s-a înscris pentru obţinerea unui patent digital pentru controlul complet al datelor consumatorilor

Ligia Voro

Karpaten Meat pregătește un abator și o fabrică în Sibiu

Stefana Muresan

POZITIV TB: Daniel Metz, CEO NTT DATA Romania – “Orice criză este și o șansă”

Ligia Voro

Roman Braşov, în negocieri cu Pakistanul pentru un contract de 100 mil. euro

Stefana Muresan

Ce își doresc azi tinerii de la profesori și sistemul educațional românesc?

Ligia Voro

ANAT, așteptări mari de la noul Guvern

Stefana Muresan

Orbis deschide noi hoteluri, inclusiv la Arad și Sighișoara

Stefana Muresan

Alev Interiors, confort și calitate durabilă

Stefana Muresan

Universitățile clujene pompează în oraș sute de milioane de euro pe an

Nora Dumitrescu

Companiile din producţie pot primi fonduri europene pentru eficiență energetică

Ligia Voro

Francezii de la Auchan au pornit recrutările în Ardeal și Banat

Nora Dumitrescu

CATTIA Brașov, incubatorul de afaceri cu business plan elaborat de echipa Iceberg, nominalizat pentru Premiul UE pentru Arhitectură Contemporană

Ion Surdu

Antreprenorii din Maramureș, incluși în negocierile cu Comisia Europeană

Nora Dumitrescu

Lasselsberger va produce 8 milioane mp de plăci ceramice în România

Nora Dumitrescu

Dacia Plant donează gel igienizant pentru patru spitale mari din Braşov

Ion Surdu

Restaurantul Hotelului de Gheaţă va purta, în acest an, numele „Ferdinand I al României”

redactia

Universitatea de Vest din Timișoara se pregătește să găzduiască peste 100 de olimpici și pasionați de robotică

Ligia Voro

NTT DATA anunță lansarea raportului pe tema Covid-19: “Reîntoarcerea la valorile noastre pe timp de criză”

Nicolae Pop

Austriecii de la Implenia Baugesellschaft au semnat contractul de proiectare și execuție a celui mai important tronson de drumuri județene din Maramureș pe fonduri europene: 70 km, 40 mil. euro

redactia

Leave a Comment