Auto Cluj Ultimele stiri

Compania clujeană Masterfol, singura din Europa care a primit recunoașterea liderului mondial în aplicarea foliilor auto

Masterfol, singura firma din Europa care a primit recunoașterea companiei americane Eastman Chemical Company devenind partener Select Pro, montează cele mai moderne folii Stratos.

Compania clujeană Masterfol, specializată în montarea foliilor auto, este singura din Europa care a primit recunoașterea companiei americane Eastman Chemical Company, lider mondial al industriei, devenind partener Select Pro.

Eastman Chemical Company, producatorul folii LLumar a dezvoltat o nouă generație de folii auto folosind ultima tehnologie cu nanoparticule de ceramică numită Stratos Hybrid Marix, prin care nivelul de protecție solară ajunge la un nivel nemaiîntâlnit până acum.

Aceste folii ultramoderne sunt, însă, puse la dispoziția unui număr restrâns de montatori, care sunt verificați înainte de producătorul foliilor din SUA.

”Eastman Chemical Company a creat parteneriatul Select Pro, prin care a fixat o serie de condiții ce trebuie îndeplinite de către o companie pentru a putea monta aceste folii pe autovehicule. Astfel, se verifică cu foarte mare atenție calitatea lucrărilor, procedurile din firmă, calitatea tratării clienților, spațiile de primire și cele de lucru, condițiile de lucru, PR-ul de care se bucură firma montatoare în zona sa de influență. De asemenea, se ține cont și de rulajul mare de folii din anul anterior. După 18 ani de activitate am primit recunoașterea activității noastre de la Eastman Chemical Company și am semnat parteneriatul Select Pro. La ora actuală suntem singura companie din Europa cu care Eastman Chemical Company a semnat un astfel de parteneriat, iar Cluj-Napoca este singurul loc din Europa unde se pot monta foliile Stratos”, a declarat Iosif Salak, directorul general Masterfol.

Respectarea condițiilor impuse de Eastman Chemical Company se verifică anual, iar autorizația care permite montarea foliilor Stratos, respectiv statutul de partener Select Pro, se poate retrage oricând dacă acestea nu mai sunt respectate.

”Suntem mândri de performanța atinsă, de faptul că și în România se poate face performanță. De ce este important acest parteneriat pentru noi? Pentru că scopul nostru a fost întotdeauna să asigurăm oamenilor condiții cât mai bune pentru călătoriile cu mașina. Am fost preocupați, de fiecare dată, ca aceștia să beneficieze de protecție solară, intimitate și siguranță. Și, desigur, mașinile clienților noștri să fie mai estetice și mai sigure. Clienții noștri trebuie să știe că doar la Cluj-Napoca se pot monta foliile ultramoderne Stratos, înaintea țărilor din Vestul Europei, folii de care beneficiază acum și clujenii, nu doar cei care locuiesc în SUA”, a adăugat Iosif Salak.

Foliile auto sunt produse în primul rând pentru a asigura protecție solară persoanelor aflate în mașină, pe lângă celelalte avantaje cum ar fi intimitate, aspect estetic îmbunătățit, siguranță la spargerea accidentală a geamului.

”Dacă există o cale, o metodă prin care putem asigura clienților noștri o protecție solară și mai bună în interiorul mașinii, considerăm că este datoria și obligația noastră să facem totul ca această super folie Stratos să ajungă și la ei, pentru a le oferi performanță adevărată”, a completat directorul general al Masterfol.

Compania Masterfol a început aplicarea foliilor auto în anul 2000, fiind printre primele ateliere din țară care aplică folii profesionale. Din anul 2015 activitatea s-a mutat într-un sediu modern, construit pe teren propriu cu ajutorul fondurilor europene, al unor credite și al fondurilor proprii. Masterfol, partener special al mărcii de folii auto LLumar, a avut în anul 2018 o cifră de afaceri de aproape un milion de euro.

Related posts

Litens Automotive deschide în Timiș a doua fabrică de producție din Europa

Stefana Muresan

Trafic fluent pe Centura Oradiei prin finalizarea bretelei din zona Universității

Traian Dan

Vizita E.S., domnul Adrian Zuckerman, Ambasadorul SUA în România, la Porțile de Fier

redactia

Două terenuri din Maramureș, ochite pentru viitoare parcuri industriale

Nora Dumitrescu

Complexul Energetic Hunedoara își va reduce pierderile cu 80%

Stefana Muresan

Producătorul de cabluri IPROEB Bistrița, creștere cu 6,6 mil. lei a veniturilor și cu 1,9 mil. lei a profitului net

Stefana Muresan

Emisiune de mărci poştale „Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene”

redactia

Alstom va moderniza lotul 2 din tronsonul Sighișoara-Brașov cu 70 de milioane de euro

Ion Surdu

Antonio Souvannasouck, președinte PRBAR: “Problema pieței de asigurări este că este foarte mică, nedezvoltată”  

Ligia Voro

RePatriot pregătește Top 100 Români de Pretutindeni – Ediția 2020

Traian Dan

Cluj Business Campus: Ready for a new chapter

Ionut Oprea

Taxa auto 2019 va fi plătită de toţi proprietarii de maşini

redactia

Timișoara: Gala de Binefacere a antreprenorilor italieni dedicată copiilor din medii defavorizate

redactia

Producătorul de componente auto Preh România, investiții de 25 mil. euro în linii de producţie, în acest an

Stefana Muresan

Asociația Municipiilor, somată să demareze investiții în locuințe sociale

Nora Dumitrescu

Fonduri europene de aproape 846 de mil. euro pentru beneficiarii PNDR 2020

Stefana Muresan

New Nivy zone received BREEAM Communities certification at the Excellent level and ranks amongst the top 4 developments worldwide

Ionut Oprea

Pixxaro™ Super – Inovația cu cel mai larg spectru de buruieni dicotiledonate anuale și perene combătute din cultură de cereale păioase

Ligia Voro

Concernul Alu Menziken a inaugurat fabrica de la Medieșu Aurit, investitie de peste 50 mil. euro

redactia

Camerele de Comerț din Maramureș și Bihor au intrat în Euroregiunea Carpatia

Nora Dumitrescu

CJ | Padel ajunge la Cluj – Primele terenuri din Transilvania

A demarat megaproiectul de apă-canalizare pentru Cluj și Sălaj

Nora Dumitrescu

Producătorul de materiale abrazive Carbochim Cluj, profit mai mare cu 132% la nouă luni

redactia

Producătorul român de medicamente Antibiotice Iași a înregistrat venituri mai mari în 2019. Exporturile au crescut cu 25%

Papuc Irina

Leave a Comment