Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Muzeul ASTRA, trei stele în Ghidul Michelin

Muzeul ASTRA din municipiul Sibiu este recomandat turiştilor din toată lumea şi notat cu trei stele în ediţia tipărită a Ghidului Michelin din acest an, potrivit unui comunicat de presă.

„Muzeul ASTRA este dovada vie a faptului că investiţiile în muzee, atunci când sunt însoţite de profesionalism, produc efecte nu doar la nivel local sau regional, ci chiar pe plan internaţional”, aşa sună o parte din descrierea făcută Muzeului ASTRA de către autorii Ghidului Michelin.

„Pentru noi, aceste trei stele Michelin reprezintă confirmarea muncii noastre de a menţine Muzeul ASTRA în topul preferinţelor turiştilor din ţară şi din străinătate. Ca şi repere, intră aici atelierele interactive prin care sunt redate meşteşugurile autentice, dar şi componenta educaţională şi de patrimoniu. Este cunoscut faptul că aceste trei stele Michelin se acordă după anul 1930 pentru ‘o bucătărie excepţională, ce merită să faci o călătorie până acolo’. Cum nimic nu este întâmplător, Muzeul ASTRA reprezintă de ani buni un pol al gastronomiei româneşti. Spre exemplu, numai în 2018 au fost puse aici în scenă peste 200 ateliere şi demonstraţii culinare în avanpremiera Programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019. În acelaşi timp, sperăm noi, autorităţile locale, judeţene şi naţionale vor conştientiza importanţa instituţiilor de cultură în dezvoltarea societăţii şi mai ales a turismului cultural şi vor lua măsuri concrete de a investi în infrastructura culturală şi cea umană”, a declarat directorul general al Muzeului ASTRA, Ciprian Ştefan.

Potrivit sursei citate, peste 600.000 de vizitatori au fost înregistraţi în 2018, la Muzeul ASTRA din Sibiu, cei mai mulţi dintre aceştia, aproape o jumătate de milion, fiind atraşi de Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Umbrărescu a început lucrările la prima autostradă din Moldova

Articolul următor

O asociere condusă de Drumserv din Târgu Mureş va reabilita un drum judeţean din Sibiu pentru 45 mil. lei, fonduri europene

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
CNIPT
Citeste mai mult

Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share