Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Investiții de peste 2 mil. euro, fonduri europene, pentru cel mai nou loc de selfie al Clujului. Turnul Pompierilor, monument istoric din secolul XV

Lucrările la unul dintre simbolurile din perioada medievală a oraşului Cluj-Napoca ar putea fi finalizate în acest an. Lucrările se ridică la peste 2,1 milioane de euro, fonduri europene, scrie monitorulcj.ro.

 

Turnul Pompierilor, monumentul istoric cu origini în secolul XV, este pregătit să devină un adevărat obiectiv turistic al Clujului, care va găzdui recitaluri muzicale şi spectacole “la înălţime”, sub o oglindă uriaşă în care se vor reflecta atât evenimentele în desfăşurare cât şi împrejurimile. Interiorul turnului, care va fi restaurat, ar urma să le permită vizitatorilor conectarea virtuală la evenimentele din oraş.

Potrivit municipalității, lucrările ar urma să fie gata la sfârșitul acestui an. Primăria Cluj-Napoca a lansat în decembrie 2016 un concurs international de a găsi cele mai bune soluţii arhitecturale pentru revitalizarea Turnului Pompierilor.

“În acest moment, Turnul Pompierilor este în curs de reabilitate. Am avut un concurs internațional de soluții. Proiectul a fost finalizat. Este vorba despre o supraetajare a turnului cu două nivele, iar în acest moment lucrările sunt în desfășurare, urmând ca până la sfâșitul anului, după cum ne-au promis constructorii, să fie finalizat. Contractul este până în luna aprilie-mai anul viitor, dar dacă toate lucrurile merg bine, încercăm să îl finalizăm anul acesta. În concret, va fi un centru de cultură urbană, pe modul Turnul Croitorilor, va fi introdus în circuitul turistic. La ultimul nivel va exista o terasă de unde se va putea observa orașul, centrul istoric și împrejurimile. Terasă de belvedere, de observație. Dar vor putea fi organizate și evenimente culturale de mici dimensiuni, expoziții, lansări de carte sau alte evenimente de gen. Penultimul nivel va fi un spațiu cu pereți de sticlă, din nou, pentru evenimente careau nevoie de un spațiu închis”, spun reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca, potrivit sursei citate.

Arhitecţii au inclus în Turn, conform recomandării din dosarul concursului, un lift care va transporta vizitatorii de la baza obiectivului în vârful acestuia. Liftul a fost gândit ca un „miez translucid” care le va permite turiştilor să întrezărească, în timp ce urcă, diferitele etape ale evoluţiei Turnului. Obiectivul va găzdui o expoziţie permanentă orientată pe istoria sa, dar şi expoziţii temporare.

„Obiectivul poate deveni unul de mare interes turistic, în special dacă toată zona din apropiere se va regenera, iar turistul va putea parcurge la pas o zonă mai mare din centru”, a explicat arhitectul Şerban Ţigănaş, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), membru al Juriului de concurs. „Va fi cel mai extraordinar loc pentru selfie-uri”, a punctat specialistul, pentru monitorulcj.ro.

De precizat că proiectul de revitalizare a Turnului Pompierilor include și pietonalizarea străzii Tipografiei, pe care este situat.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Cel mai modern liceu tehnologic din țară, la Sebeș. Investiție de aproape 6 mil. euro, fonduri europene

Articolul următor

S-a deschis cel mai modern spital de cardiologie din Ardeal. Spitalul Monza-Ares Cluj Napoca, investiție de 7 mil. euro

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share