Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Primul proiect „smart street lighting“ al E.ON, finalizat în judeţul Arad

Cei circa 2.700 de locuitori ai comunei arădene Frumușeni beneficiază de un sistem de iluminat public inteligent, se arată într-un comunicat de presă al E.ON România. Iniţiativa face parte dintr-un program mai amplu prin care E.ON Energie România şi-a propus să dezvolte conceptul smart village în localităţile rurale din România.

 

O reducere substanţială a consumului de energie electrică, precum şi a emisiilor de CO2 şi, desigur, o economie semnificativă la bugetul local, sunt doar câteva dintre beneficiile generate de noul sistem de iluminat public care a fost instalat în comuna Frumuşeni, jud. Arad de compania E.ON Energie România.

Lucrările pentru eficientizarea consumului reţelei de iluminat public din localitate au urmărit înlocuirea tuturor corpurilor de iluminat stradal cu instalaţii LED performante, precum şi montarea de camere de supraveghere pe stâlpii stradali.

Noile sisteme LED vor putea fi echipate cu senzori care vor ajusta intensitatea iluminatului stradal în funcţie de lumina exterioară, precum şi cu senzori de mişcare, astfel încât să adapteze intensitatea luminii în funcţie de traficul auto sau pietonal. În acest fel se realizează o economie consistentă de energie, ţinând seama că în perioadele din noapte când nu există circulaţie pietonală sau auto intensitatea luminii este menţinută la un nivel redus. Totodată, prin interconectarea lor cu camerele video montate pe stălpii de iluminat se va obţine un beneficiu pe partea de creştere a siguranţei locuitorilor pe domeniul public.

Reducerea consumului, dar şi a costurilor de mentenanţă a reţelei, vor duce la diminuare semnificativă a facturii pentru iluminat public stradal. De altfel, proiectul smart village pe care l-am lansat în anul 2018 vizează, în perspectivă, şi montarea de panouri fotovoltaice pentru asigurarea necesarului de energie electrică al unor imobile aparţinând adminstraţiilor publice locale”, a declarat Frank Hajdinjak, directorul general al E.ON România.

Proiectul „smart street lighting” marchează cea de-a doua etapă a unui program mai amplu derulat de E.ON Energie România în comuna Frumuşeni. Astfel, în luna iunie 2018, compania a finalizat lucrările de eficientizare a sistemelor de iluminat interior din imobilele care aparţin administraţiei publice locale. Instalarea noului sistem de iluminat duce la scăderea poluării rezultate în urma consumului anual de energie de la 0,63 t CO2 la 0,19 t CO2. Mult mai performante, noile corpuri de iluminat au un număr de ore de funcţionare de peste 3 ori mai mare decât cele clasice.

În toate clădirile administraţiei publice, inclusiv în şcoala şi grădiniţa din localitate, lumina este neutră albă, de 4000 K (Kelvin), imitând perfect lumina naturală percepută pe timp de vară între orele 11:00 – 15:00.

E.ON are în vedere să extindă conceptul smart village la nivel naţional. Administraţiile locale care vor fi incluse în acest program vor beneficia din partea E.ON Energie România, atât de consultanţă în implementarea soluţiilor de eficientizare a consumului de energie, a unor sisteme de energie decentralizată, cat şi de facilitarea accesului la finanţare pentru realizarea acestor iniţiative, precum şi de proiecte la cheie pentru obiectivele identificate ca fiind fezabile.

Între obiectivele vizate în cadrul proiectului se numără spitale, şcoli, sălile de sport aferente, sedii ale administraţiilor locale, sistemele de iluminat public stradal dar şi alte categorii de obiective cum ar fi staţiile de purificare a apei.

 

Despre E.ON România

Grupul german E.ON a intrat în România în anul 2005, când a preluat fostele societăţi de stat din domeniul gazelor naturale şi energiei electrice. Companiile din structura grupului operează o reţea de distribuţie a gazelor naturale în lungime de peste 22.000 km, respectiv o reţea de distribuţie a energiei electrice de peste 81.000 km şi deservesc circa 3,1 milioane de clienţi din 20 de judeţe situate în jumătatea de Nord a ţării. De la intrarea pe piaţa locală, E.ON a investit circa 1,5 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe  de 1,9 miliarde de euro.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Ambasadorul Italiei în România, Marco Giungi, participă la Cluj-Napoca, pe 24 martie, la conferința ”Fraternitatea italo-română”

Articolul următor

Afacere de familie în Maramureș: ulei presat la rece, din semințe de la producătorii locali

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share