Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Aeroportul Internaţional Cluj, 87 de ani de la înființarea ca aerodrom civil. Noul program de vară

Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj marchează astăzi, 1 aprilie, 87 de ani de la înfiinţarea sa ca aerodrom civil. Pe parcursul a aproape 90 de ani de activitate, Aeroportul a fost un model de bune practici în rândul aeroporturilor regionale precum şi un promotor al dezvoltării economice din Transilvania.

Noul program de vară 2019 al Aeroportului Internaţional Cluj aduce pasagerilor noi rute atractive. De ieri 31 martie şi până în 26 octombrie, operatorii aerieni au programate peste 13.700 de zboruri către 44 de destinaţii regulate din 20 de ţări. În ceea ce priveşte numărul de bilete scoase la vânzare în noul sezon acestea sunt cu 328.000 mai multe faţă de locurile scoase la vânzare în sezonul de iarnă 2018/2019.

Noul program aduce o creștere atât a frecvențelor de operare pentru anumite destinații, cât și o extindere a rețelei de rute.

“Sărbătorim, astfel, startul sezonului de vară cu un nou operator aerian, Ryanair. Prima sa rută din Cluj-Napoca va fi către Londra Southend, serviciu  care va fi operat cu o frecvență de 3 zboruri săptămânale, având zborul inaugural în data de 2 aprilie”, transmit reprezentanții Aeroportului.

În sezonul de vară, ca parte a planurilor de dezvoltare a operaţiunilor sale pe Aeroportul Internaţional Cluj, compania aeriană ultra-low-cost Wizz Air adaugă o nouă rută spre operare de pe aeroport, spre Londra Gatwick.

“Această a 36-a rută a companiei aeriene de pe Aeroportul Internaţional Cluj contribuie astfel, la o mai bună deservire a zborurilor spre capitala Marii Britanii, destinaţie care a înregistrat creşteri de trafic consistente în anul 2018”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Noua rută va avea 7 frecvenţe săptămânale şi a debutat odată cu startul programului de vară, în data de 31 martie.

Londra Gatwick (Wizz Air) – 7 frecvențe/săptămână, de luni până duminică

Londra Southend (Ryanair) – din 2 aprilie – 3 frecvențe/săptămână, în zilele de marți, joi și sâmbătă

De asemenea, programul de vară 2019 aduce zboruri suplimentare pe rutele existente, înregistrând o creștere medie de până la 50 de zboruri pe săptămână faţă de cel de iarnă.

Dintre zborurile suplimentare oferite în orarul de vară 2019, amintim:

Lufthansa cu o creştere de 7 frecvenţe săptămânale a rutei populare Cluj-Munchen

Wizz Air care extinde serviciile oferite cu încă 3 frecvenţe săptămânale pe rutele Londra şi Madrid, cu 2 frecvenţe săptămânale pe rutele Barcelona, Bruxelles Sud Charleroi, Viena şi 1 frecvenţă săptămânală suplimentară pentru rutele: Bologna, Doncaster, Dortmund, Malmő, Malta, Paris-Beauvais, Tel Aviv, Valencia, Zaragoza.

TAROM se focusează pe rutele interne, intensificând cu încă 1 frecvenţă săptămânală destinaţiile Bucureşti şi Iaşi.

Blue Air, de asemenea măreşte cu 2 frecvenţele săptămânale pe ruta Cluj-Dublin,

Turkish Airlines creşte de la 4 la 7 frecvenţele săptămânale pentru Istanbul.

“Anul acesta, au fost anunţate până în acest moment, un număr de 14 destinaţii turistice din 6 ţări de destinaţie (Egipt, Grecia, România, Spania, Turcia şi Tunisia), cea mai bine deservită, rămânând Antalya, cu 15 zboruri pe săptămână, care, de altfel s-a aflat şi în anul 2018 pe primul loc în topul preferințelor ca destinaţie de vacanță cu plecare de pe Aeroportul Internaţional Cluj”, mai spun reprezentanții Aeroportului.

Noutăţile faţă de sezonul turistic precedent sunt date de zborurile charter turistice către Bodrum, (Turcia) care vor debuta în 6 iunie şi vor continua până în 16 septembrie, precum şi Enfidha (Tunisia) din 12 iunie şi până în 25 septembrie. Totodată, în luna aprilie se reiau zborurile sezoniere către Spania Continentală (Alicante şi Malaga), Spania Insulară (Palma de Mallorca) şi respectiv Grecia (Atena). Nu în ultimul rând, din 2 iulie se vor relua zborurile interne estivale Blue Air spre Constanţa (2 frecvenţe/săptămână, în zilele de marţi şi joi, până în 29 august).

Anul acesta, zborurile charter spre destinațiile de vacanță vor fi operate în zilele de luni până duminică de către 14 companii aeriene: Blue Air, Air Bucharest, Corendon Airlines, Aegean Airlines, Ellinair, Tarom,  Freebird Airlines, Atlasglobal, Fly Egipt, Tailwind Airlines (NOU), Al Masria Universal Airlines, Onur Air, Pegasus Airlines şi Nouvelair.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Cel mai mare producător de trenuri din lume, parteneriat cu Astra Vagoane Călători

Articolul următor

Peste 180 de participanți la evenimentul-referință dedicat inovării în România, Innoteque

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share