Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Centru naţional de radioterapie, inaugurat la Baia Mare. Echipamente de peste 2 mil. euro

Un centru naţional de radioterapie a fost inaugurat miercuri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, clădirea care îl găzduieşte fiind construită din fonduri proprii ale unităţii sanitare, iar echipamentul a fost achiziţionat de Ministerul Sănătăţii, în cadrul unui proiect cu Banca Mondială.

Compartimentul de radioterapie inaugurat la Baia Mare are 10 paturi, iar personalul medical care deserveşte centrul este format din trei medici specialişti, nouă asistenţi medicali specializaţi în radiologie şi radioterapie şi doi fizicieni, a informat Ministerul Sănătăţii.

Serviciile de radioterapie sunt acordate în sistem ambulator sau în spitalizare continuă, atât pacienţilor din judeţul Maramureş, cât şi din judeţele învecinate.

radioterapie

În cadrul proiectului “Reforma sectorului sanitar – îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemului sanitar”, finanţat printr-un împrumut de Banca Mondială, Ministerul Sănătăţii a semnat contracte în valoare de 17,9 milioane de euro pentru dotarea cu echipamente specifice de radioterapie a opt centre naţionale, care oferă soluţii complete de asigurare a tratamentului necesar pentru pacienţii care au nevoie de radioterapie.

Contractele pentru dotarea cu echipamente au fost semnate în noiembrie 2017, iar livrarea componentelor a început în iunie 2018. La Spitalul din Baia Mare, instalarea tuturor echipamentelor, în valoare de 2,2 milioane euro, a fost finalizată în august 2018. Instalarea echipamentelor şi punerea în funcţiune a acestora în celelalte şapte centre din ţară se va finaliza până în luna ianuarie a anului 2020, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Potrivit acestuia, se evaluează posibilitatea extinderii programului de dotare cu echipamente şi în alte centre de radioterapie din ţară.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Noi autobuze electrice pe străzile Clujului

Articolul următor

Încep negocierile pentru contractul de construire a autostrăzii Ploieşti-Braşov

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share