Povestea transformării unei banale saline într-o „bază intergalactică” a început cu un vis ce s-a transformat în realitate, din anul 2005, cu doar câteva ingrediente: inspiraţie, imaginaţie, voinţă şi fonduri PHARE. Astăzi, Salina Turda primeşte 700.000 de turişti anual, iar popularitatea acestei minuni a depăşit de mult timp graniţele României.
Zona s-a dezvoltat şi continuă să se ridice noi spaţii de cazare şi de agrement, în jurul salinei, care atrag ca un magnet vizitatori din întreaga ţară şi din străinătate. Toţi vor să vadă minunea demnă de a concura cu orice bază stelară din filmele SF.
Salina Turda este, astăzi, un exemplu de succes în turismul din România, arătând că se poate transforma orice loc într-o atracţie de nerefuzat. Este şi „bază intergalactică”, şi loc de joacă pentru copii şi adulţi, şi spaţiu pentru relaxare, şi bază de tratament, şi un adevarat muzeu al mineritului în sare, relatează Jurnalul National.
În inima Transilvaniei, Salina Turda funcţionează ca liant între toate zonele turistice, de la Oradea la Sighişoara, de la Braşov sau Sibiu, către Deva şi Hunedoara. Pe oricare dintre circuitele turistice importante ale Transilvaniei, se poate face măcar un popas la Salina Turda. Sau din fiecare zonă turistică se poate face măcar o excursie de o zi aici. În anul 2005, istoria salinei s-a schimbat, după ce oamenii gospodari ai locului au accesat fonduri europene, nu pentru reparaţii superficiale, ci pentru un proiect grandios, care a fost realizat şi a devenit celebru.
Salina Turda este societate pe acţiuni, având acţionar unic Primăria Municipiului Turda.