Fonduri Europene Sibiu Slider Ultimele stiri

Autostrada Sibiu-Pitești, finalizată în 2025

Autostrada Sibiu-Pitești, una dintre cele mai importante lucrări de infrastructură, va fi gata în 2025 potrivit oficialilor CNAIR, care au semnat contractul pentru construcția primilor 14 kilometri între Sibiu și Boița, dintr-un total de 123. Primul tronson ar urma să fie deschis circulației în patru ani.

Construcția primului lot al autostrăzii Sibiu-Pitești, lung de aproape 14 km, începe anul acesta și va costa aproximativ 130 de milioane de euro. Tronsonul conține opt poduri și pasaje, două noduri rutiere și ar urma să fie gata în 2023.

Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere vrea să semneze, anul acesta, și contractele pentru construcția loturilor IV și V, care leagă Tigveni de Curtea de Argeș și de la Argeș la Pitești. Mai rămân cele mai dificile segmente, II și III, care traversează munții, de la Boița la Tigveni. Pentru acestea, actele ar urma să fie semnate anul viitor, după ce vor fi gata toate studiile geo-tehnice.

Autostrada Sibiu-Pitești are o lungime totală de 123 de kilometri și va costa peste 1,5 miliarde de euro. 85% din investiție va fi realizată cu fonduri europene.

2.000 de persoane vor lucra la construcţia autostrăzii Sibiu-Piteşti

În acordul de mediu se menţionează că numărul total estimat de persoane/muncitori necesari în perioada de construcţie este de 2.000 persoane. Numărul de personal a fost considerat maximal la 400 persoane/zi pe fiecare lot al autostrăzii, în perioada de vârf a lucrărilor. Programul de lucru al acestora în perioada derulării lucrărilor va fi de 8 ore/zi, 5 zile/săptămână. De asemenea, construcţia autostrăzii va conduce la demolarea unui număr de 77 case, 55 anexe gospodăreşti şi 5 hale.

Pentru realizarea proiectului autostrăzii, pe şantierele care vor apărea între Sibiu şi Piteşti se vor folosi mai multe materii prime şi resurse naturale necesare acestui lucru, după cum urmează: peste 2 milioane de metri cubi de beton, circa 1 milion de tone de oţel, peste 2 milioane de tone de ciment, peste 30 milioane de metri cubi de motorină, 5.000 litri de vopsea pentru marcaje. Totodată, se estimează că va fi necesară utilizarea a patru tipuri de explozivi. În ceea ce priveşte deşeurile, se estimează că vor fi generate 150 tone de deşeuri menajere/an, peste 1.000 metri cubi de deşeuri de materiale de construcţie/an; vor fi scoase din uz 700 anvelope/an, iar 300 acumulatori/an vor trebui înlocuiţi.

Related posts

Municipiul Aiud, proiecte pe fonduri europene în valoare de 61 mil. euro

redactia

Cezar Ioan – autorul cărții document „Gastronomie Românească de secolul XXI”: “Cred că avem nevoie să ne mândrim cu gastronomia veche și să o modernizăm ca ea să rămână vie”

Stefana Muresan

Arheoparcul din Palatul Princiar al Cetății Oradea, aproape finalizat

Ligia Voro

Leave a Comment