Maramureș Turism Ultimele stiri

Maramureș: Turiştii preferă pensiunile din satele cu biserici vechi, de Paște

Turiştii care îşi vor petrece minivacanţa de Paşte în pensiunile din zona rurală a judeţului Maramureş preferă satele şi comunele cu lăcaşe de cult vechi, a declarat, vineri, pentru Agerpres, preşedintele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural Ecologic şi Cultural din România (ANTREC), filiala Maramureş, Livia Sima.

“Turiştii românii au fost destul de precauţi, iar rezervările au fost efectuate unele încă din luna februarie, pentru a prinde un loc cât mai bun(…) Au avut prioritate pensiunile din satele şi comunele cu lăcaşe de cult vechi, case vechi din lemn, dar şi locuri cu un peisaj care dau farmec unei vacanţe la sat. Trebuie să mai remarc că, anual, turiştii români exprimă pretenţii mai ridicate faţă de condiţiile de cazare, masă, program şi diverse varianta pentru a experimenta cât mai multe lucruri, locuri sau noi preparate culinare. Tendinţa aceasta a determinat şi o schimbarea din partea celor care deţin pensiuni medii şi mari, care au înţeles repede orientarea şi au încercat să se adapteze cererilor”, a spus Livia Sima.

Potrivit acesteia, turiştii care petrec minivacanţa de Paşte în Maramureş sunt în grupuri sau familii, “care doresc să participe la toate momentele religioase celebrate în timpul cele mai importante sărbători a creştinătăţii”.

“Familiile cu copii, dar şi grupurile de tineri au solicitat proprietarilor de pensiuni includerea în program a unui tur la cele mai cunoscute lăcaşe de cult din judeţ, inclusiv vizitarea celor opt biserici din lemn aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO, dar şi bisericuţe mai mici, aproape la fel de vechi. Majoritatea turiştilor care au ajuns în Maramureş vor participa la Slujba de Înviere, dar şi la slujba religioasă din duminica Paştilor sau o serie de tradiţii populare care au loc în unele sate în a doua zi de Paşti”, a declarat Livia Sima.

Un proprietar al unei pensiuni din comuna Botiza, Ioan Pop a precizat pentru Agerpres, că, pe lângă posibilităţile de cazare, turiştii au fost interesaţi de bucătăria locală la alegerea destinaţiei.

“Am fost întrebaţi înaintea rezervării locurilor dacă meniul cuprinde mâncare de post sau obişnuită (…) pentru că există şi persoane care au ţinut postul şi preferă ca, până-n duminica Paştilor, să consume doar preparate de post. Şansa noastră e că în funcţie de solicitări, încercăm să oferim un meniu diversificat, în care se află şi preparatele de post(…)De Paşti, toate preparatele provin din gospodărie, iar pe lângă drobul de miel, păscuţa, slana, pâinea coaptă pe vatră, cozonacul, turistul român sau străin este omenit cu vin, ţuică şi sucuri naturale, toate din producţia proprie”, a spus Ioan Pop.

Conform reprezentanţilor Visit Maramureş-biroul de turism al Consiliului Judeţean, anual de Paşti, judeţul este vizitat de câteva mii de turişti. Un avantaj îl reprezintă, din acest an, reluarea curselor interne Tarom spre Baia Mare, dar şi a curselor charter care pot ateriza pe aeroportul local, redeschis traficului aerian după trei ani în care au avut loc lucrări de modernizare. Totodată, turiştii pot închiria maşini sau microbuze pentru a ajunge în pensiunile rurale, însă majoritatea preferă să ajungă în sat cu propriul autoturism.

Foto: cultura-maramures.ro

Related posts

Cei mai buni elevi informaticieni din Balcani, premiați la UVT

Stefana Muresan

Staţia Transelectrica din Câmpia Turzii, retehnologizată cu 10 mil. de euro; lucrări realizate de asocierea Energobit, Siemens, Retrasib şi ELM Cluj

Stefana Muresan

[Enjoy Transylvania!] Borgo Pass. The place where Stoker placed Dracula

Transilvania Business

Japonezii de la Fujikura au trimis viziere muzeelor de la Babeș-Bolyai

Nora Dumitrescu

Investiție de 21 de milioane de lei la Zărnești. Două firme proiectează noua bază sportivă a orașului

Ion Surdu

Lufthansa conectează Sibiul cu restul lumii de 10 ani

Stefana Muresan

Premieră în cadrul UBB: Înscriere la admitere cu numere de ordine eliberate, monitorizate și programate online

Stefana Muresan

La Cluj, s-a dat startul luptei împotriva risipei de pâine, prin campania „nu arunca pâinea”

redactia

Județele din Transilvania și Banat, fruntașe la servicii poștale private

Nora Dumitrescu

CCIR – impozitarea diferențiată a locuințelor pentru eliminarea turismului clandestin

Stefana Muresan

Liviu Nistoran, reales în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Romgaz

Stefana Muresan

Pălinca produsă în Odorheiul Secuiesc, Sfântu Gheorghe și Bădăcin le-a luat europenilor toate medaliile

redactia

Companii de top la Târgul de Cariere Oradea

Traian Dan

Elite în business. Județul Mureș. Ranking 4: Darina, un brand construit cu muncă, pasiune și inspirație

Transilvania Business

Primul bazin acoperit din Zalău va fi construit cu 2,5 milioane euro

Nora Dumitrescu

Fashiontv Summer Festival debutează în data de 23 iunie la Mamaia

Stefana Muresan

Aria naturală protejată „Coasta Lunii” din Cluj, ținta unui proiect european de conservare

redactia

Timișul și Aradul, pe primele poziții în topul tranzacțiilor cu terenuri agricole; Bistriţa Năsăud, la coada clasamentului

Stefana Muresan

Un nou transplant de cord la Institutul Inimii din Târgu-Mureș

Stefana Muresan

Grădină botanică în locul terenului viran de lângă Parcul Salca Oradea

Traian Dan

Angajații de la Bosch au reabilitat traseul mocăniței din Sibiu

Nora Dumitrescu

Cine sunt câștigătorii concursului organizat de Studium Green

A. I.

Primăria Oradea restaurează statuia lui Emanuil Gojdu

Stefana Muresan

Ciugud continuă să atragă investitori: două noi fabrici se vor deschide până la sfârșitul anului

Papuc Irina

Leave a Comment