Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Martur măreşte capacitatea de producţie a fabricii din Argeş, investiţie de circa 83 milioane lei

Producătorul turc de componente pentru industria auto Martur Automotive Seating and Interiors a inaugurat lucrările de extindere a capacităţii fabricii din Oarja, judeţul Argeş, unde vor fi create 481 de locuri de muncă, în urma unei investiţii de 82,85 milioane lei, investiţia fiind cofinanţată prin ajutor de stat, potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

”Acest proiect este un exemplu foarte bun pentru strategia Guvernului de a atrage investiţii străine şi de a susţine proiectele industriale cu valoare adăugată mare, prin intermediul ajutoarelor de stat. Le-am transmis investitorilor turci să integreze cât mai multe IMM-uri din România în lanţul valoric, pentru că astfel putem genera o creştere economică sustenabilă, de care vor beneficia inclusiv investitorii străini”, a declarat ministrul Ştefan Radu Oprea, care a participat la inaugurarea lucrărilor.

Compania îşi suplimentează, prin unitatea de la Oarja, capacitatea actuală de producţie în vederea fabricării de componente auto şi scaune auto asamblate.

Prin intermediul proiectului, este vizată extinderea producţiei către scaune din faţă şi din spate pentru Logan şi Sandero, dar şi extinderea producţiei de structuri pentru scaune pentru Logan şi Sandero.

Noua capacitate de producţie va fi operaţională până la sfârşitul anului.

“Ca urmare a implementării proiectului, vor fi create 481 de locuri de muncă, având normă întreagă, atât posturi direct atribuite activităţii de producţie, cât şi posturi indirecte. Valoarea investiţiei este de 82.851.458 lei, din care asistenţă financiară nerambursabila în valoare de 41.277.223 lei, prin schema de ajutor de stat privind acordarea ajutoarelor de stat pentru stimularea investiţiilor majore”, se precizează în comunicat.

Intenţia companiei este să ajungă la o pondere de 80% exporturi din totalul producţiei.

Martur Automotive Seating and Interiors, parte a grupului de firme Ustunberk, a fost înfiinţată în decembrie 2012. În decurs de şase ani de la înfiinţare, cifra de afaceri a ajuns la valoarea de 273,92 milioane lei (2017), profitul fiind de 5,6 milioane lei (2017), iar numărul de angajaţi la 132.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Brașov: Primăria va achiziţiona 26 de troleibuze. Finanțare europeană de 77 de milioane lei

Articolul următor

Stomatologia, tranziție de la cabinete individuale la centre medicale

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share