Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Sibiul va deveni un oraș prietenos pentru bicicliști, pe bani europeni

Sibiul a fost primul oraș din România care a început să se apropie de standardele europene de civilizație urbană, încă de acum 12 ani, când a fost prima Capitală Culturală Europeană provenită din fostele țări socialiste. Majoritatea românilor își aduc bine aminte surpriza plăcută din 2007, când descopereau că un oraș din România – sau, cel puțin centrul lui – putea să arate și să aibă „feelingul” celor mai sofisticate localități din vestul continentului. Efortul de modernizare a orașului continuă de atunci încoace, iar aspectul și aerul orașului în timpul recentului summit european au smuls cuvinte de laudă și celor mai taciturni gazetari din corpul de presă aterizat de la Bruxelles. 

Mai sunt însă lucruri de făcut și la Sibiu, și nu trebuie să fii un mare specialist în mobilitate urbană ca să vezi că pistele de biciclete sunt aproape absente în oraș, iar unde există, sunt despărțite de carosabil doar de o linie trasată pe asfalt. Din acest punct de vedere, Sibiul a rămas în urma unor orașe ca Timișoara, Cluj-Napoca sau Alba Iulia. Situația urmează să fie rezolvată, însă, în următoarele luni, printr-o serie de proiecte finanțate cu fonduri europene, pe care Primăria Sibiu le-a depus la Agenția de Dezvoltare Regională Centru și se află în diverse faze de avizare.

Potrivit Primăriei Sibiu, cele mai importante proiecte care vizează transformarea Sibiului într-un oraș prietenos pentru bicicliști sunt legate de crearea unui coridor de deplasare cu bicicleta pentru conectarea cartierului Ștrand cu zona centrală și parcul Sub Arini. „Pistele de biciclete vor fi separate de traficul rutier, pentru asigurarea unor condiții de siguranță sporită pentru deplasările cu bicicleta”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Primăriei Sibiu, Mirela Gligore, șef serviciu Comunicare, Relații Externe și Marketing. Valoarea acestui proiect este de 3,91 de milioane de lei. Prin acest proiect vor fi disponibile

Al doilea proiect este mai amplu și presupune crearea unui traseu pietonal și pentru bicicliști de-a lungul râului Cibin. Este vorba de extinderea rețelei existente de piste de biciclete de-a lungul râul, pe tronsonul dintre șoseaua Alba Iulia și șoseaua de centură a municipiului. Valoarea proiectului este 56,46 milioane lei.

Alte două inițiative de amenajare a unor piste de biciclete sunt incluse în cadrul unor proiecte mai mari de mobilitate urbană. Este vorba de modernizarea Căii Dumbrăvii, prin crearea unei benzi unice dedicate exclusiv transportului public și amenajarea de piste de biciclete, trotuare si zone verzi pe anumite tronsoane ale străzii Calea Dumbrăvii, și, respectiv, de modernizarea străzii Podului, inclusiv prin crearea de piste de biciclete.

Potrivit datelor furnizate de Primăria Sibiu, la finalul proiectelor, lungimea pistelor de biciclete va fi de 2,4 km, pe Calea Dumbrăvii, 2,3 km în cartierul Ștrand, 3,7 km, pe malul Cibinului și 3,6 km pe strada Podului. Totalul este deci, de aproximativ 12 km.

Este de menționat că proiectele privind cartierul Ștrand, malurile Cibinului și strada Podului sunt gândite integrat, astfel încât pistele de biciclete nou create se vor conecta între ele. „Se va asigura un traseu continuu de deplasare cu bicicleta din cartierul Ștrand până în zona șoselei de centură a municipiului, conectând astfel mai multe cartierele ale orașului, inclusiv zona centrală”, mai spune Mirela Gligore.

Un alt proiect major legat de utilizarea bicicletei în Sibiu este introducerea unui sistem public, gratuit, de închiriat biciclete. Astfel de sisteme funcționează deja de câțiva ani în Cluj-Napoca sau Timișoara și și-au dovedit utilitatea. „Proiectul Sibiu Bike City vizează operaționalizarea unui sistem automat de închiriere biciclete în regim self-service, inteligent și independent energetic, utilizând biciclete inteligente, sisteme de andocare și terminale inteligente”, se arată într-o descriere oficială a proiectului. Vor fi amenajate 44 de stații cu 540 de biciclete, plus opt „triciclete inteligente mecanice” pentru seniori și patru pentru persoane cu dizabilități. Spre deosebire de marea majoritate a sistemelor de acest tip, care se adresează localnicilor, cel de la Sibiu va fi disponibil și turiștilor. „Sibiul este un oraș turistic vizitat de sute de mii de turiști anual. Și oaspeții noștri au nevoie de modalități alternative de transport”, spune Mirela Gligore, din partea Primăriei Sibiu.

Valoarea acestui proiect este de 13,42 milioane lei și, potrivit estimărilor Primăriei Sibiu, va fi funcțional anul viitor.

„Scopul acestor proiecte este dezvoltarea unor alternative ecologice și sănătoase de transport pentru cetățeni și turiști, care să promoveze mobilitatea alternativă durabilă în Sibiu și să sprijine în același timp descongestionarea traficului prin oferirea de alternative pentru înlocuirea autoturismul propriu cu soluții alternative: transport public, bicicleta, mersul pe jos”, se arată într-un răspuns transmis de Primăria Sibiu.

Potrivit sursei citate, prin implementarea tuturor proiectelor europene care vizează îmbunătățirea mobilității urbane „verzi”, se estimează o scădere de aproximativ 6% a deplasărilor cu autoturisme private la nivelul municipiului.

Implementarea fiecăruia dintre proiectele de mai sus este estimată la 12-18 luni de la semnarea contractului de finanțare. În prezent, proiectele se află în diverse etape ale procesului de evaluare la Agenția Regională pentru Dezvoltare Regională Centru. Fiind vorba de proiecte scrise pentru finanțări din cadrul alocării exclusive pentru Sibiu, fondurile necesare sunt asigurate. 

Proiectele au fost depuse prin Programul Operațional Regional, Axa prioritară 4: Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Obiectivul Specific 4.1 Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă. 

Foto: Vakarcs Loránd

Sursa: Presshub.ro

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

100 de ani de la vizita Regelui Ferdinand și a Reginei Maria la Oradea

Articolul următor

Bosch a înregistrat o creștere puternică în România

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share