Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

7 monumente, trei din Transilvania, pot fi revitalizate cu finanțare nerambursabilă

Apelul de proiecte privind restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice lansat pe 5 iunie 2019 de Ministerul Culturii și Identităţii Naţionale (MCIN) reprezintă o oportunitate unică de a reabilita și valorifica clădirile istorice din România. Artmark Historical Estate, singura companie de consultanță imobiliară din România specializată în promovarea și tranzacționarea de proprietăți istorice și artistice, prezintă șapte exemple de monumente istorice care pot beneficia de sprijinul financiar nerambursabil pentru a fi astfel redate circuitului public.

Programul RO-CULTURA este finanţat prin Granturile SEE 2014-2021, iar bugetul total al prezentului apel de proiecte este de 16.000.000 Euro. Valoarea sprijinului financiar nerambursabil ce poate fi acordat unui proiect este cuprinsă între 200.000 și 2.000.000 Euro, reprezentând 80% din totalul costurilor eligibile ale proiectului.
În portofoliul Artmark Historical Estate se regăsesc în acest moment 33 de monumente istorice din România, 23 de clasa B și 10 de clasa A. Zece dintre acestea se află în București. Iată șapte exemple de monumente istorice din țară al căror cost de restaurare se încadrează în valoarea maximă impusă de prezentul Apel de proiecte și poate fi acoperită în proporție de 80% prin sprijinul financiar nerambursabil. Prin conversia în spații cu destinație culturală, aceste imobile istorice pot fi redate circuitului public și valorificate cultural și economic.

1. La 30 km de București – “Palatul de Piatră” Udriște Năsturel
Singurul monument de arhitectură civilă românească din sec. XVII, ridicat în întregime din piatră, palatul Udriște Năsturel constituie o oportunitate de investiție de neratat. Proximitatea Capitalei, prețul de vânzare redus recent la 850.000 Euro, terenul generos de aproape 4 hectare, încărcătura istorică, valoarea arhitecturală și unicitatea ansamblului creează premisele dezvoltării unei afaceri profitabile în domeniul evenimentelor artistice sau culturale.

2. La 28 km de București – Conacul Oteteleșanu
Monument istoric de clasă B, conacul Oteteleșanu din Grădinari, județul Giurgiu, are o vechime de
peste 120 de ani și o istorie pe măsură. Terenul de 1,53 hectare, pe malul râului Argeș, apropierea de
pădure, stilul eclectic cu influențe neoclasice, priveliștea de vis și costul de achiziție de 360.000 Euro
constituie atuurile transformării proprietății într-un centru de evenimente.

3. București – Casa arhitectului Dimitrie Maimarolu
Imobilul din strada George Vraca nr. 6 a fost construit de reputatul arhitect în 1897, ca reședință
proprie. Monumentul de clasă B, cu o fațadă eclectică și o poziționare ultracentrală, creează
premisele ideale implementării unui centru cultural de un mare rafinament. Prețul de vânzare este
de 1.100.000 Euro.

4. Maramureș – Castelul Géza Teleki, reședința de vară a conților
Cu o valoare istorică impresionantă și un preț de vânzare de numai 275.000 Euro, acest castel de
secol XIX este clasat ca monument istoric de valoare națională și universală, clasa A. Proximitatea
față de granița vestică a țării, natura înconjurătoare, arhitectura deosebită și versatilitatea în
conversia imobilului constituie puncte forte pentru crearea unui centru de evenimente sau instituții
muzeale.
Proiect de restaurare a Castelului din Pribilești, simulare 3D

5. Sibiu – Casa Negustorească cu rădăcini din secolul al XIV-lea
Capitală europeană culturală în 2007, Sibiul a devenit o atracție turistică majoră în ultimii ani. Casa
de față, monument de clasă B, este situată chiar în centrul orașului. Amplasarea într-o zonă
pitorească din centrul vechi și arhitectura tipică pentru fondul construit sibian constituie atuuri
pentru transformarea proprietății într-un centru de evenimente, muzeu sau alt spațiu cu funcțiune
cultural-artistică. Prețul de vânzare este de doar 235.000 Euro, iar lucrările de reabilitare au fost deja
demarate în 2007 (fiind momentan sistate), ceea ce va reduce din costurile finale de restaurare,
deductibile prin programul de finanțare.

6. Sinaia – Vila Take Ionescu
Amplasată pe un teren generos de 5.020 mp, clasată ca monument istoric de valoare naţională si
universală, clasă A, vila marelui om politic Take Ionescu poartă semnătura arhitectului elvețian Henri
Susskind. Arhitectura emblematică, poziționarea lângă Mănăstirea Sinaia, cele 15 camere, suprafața
terenului și prețul de vânzare de 500.000 Euro constituie ingredientele ideale pentru reconversia
imobilului într-un spațiu de evenimente indoor și outdoor.

7. Transilvania – Castelul Wessélenyi din Jibou
Situat la 87 km distanță de Cluj-Napoca, acest monument de clasă A este cel mai mare ansamblu
arhitectural Baroc din Transilvania, cu o splendidă grădină botanică în curte și 6 anexe de secol XVIIIînceput
de secol XIX integrate într-un peisaj unic. Istoria impresionantă, dimensiunea castelului de
aproape 3.500 mp, cele 50 de camere, exteriorul bine conservat și interioarele grandioase constituie
puncte forte pentru implementarea unui centru de evenimente cultural-artistice. Prețul de vânzare
este de 900.000 Euro.

În urma lansării Apelului de proiecte, Constantin Prisecaru, managing partner Artmark Historical
Estate, a declarat: „Atunci când se investește într-un monument istoric, costurile aferente restaurării și reabilitării reprezintă un procent semnificativ, depășind în unele cazuri prețul de achiziție al proprietății.
Sprijinul nerambursabil oferit prin acest apel de proiecte reprezintă o oportunitate de investiție
extrem de tentantă. Oferim un portofoliu bogat de imobile istorice spre vânzare și consultanță
clienților interesați să demareze o afacere într-un imobil de patrimoniu. Lansarea apelului a stârnit
mult interes și am primit deja solicitări în acest sens.”

Monica Barbu, CEO Artmark Historical Estate, a subliniat, de asemenea, că: „Am analizat în Raportul de Piață publicat de noi în primăvară toate funcțiunile în care pot fi convertite clădirile istorice, implementate cu succes și în România: spații de birouri, instituții sau funcțiuni culturale, spații pentru evenimente și (cea mai des întâlnită utilizare) hotel. Clădirile istorice urbane amplasate central reprezintă o soluție extrem de tentantă pentru dezvoltatorii ce doresc să furnizeze produse care să își păstreze atractivitatea pe termen lung, atât din punctul de vedere al faptului că centrul unui oraș este în cele mai multe cazuri mai dorit și solicitat în defavoarea proiectelor amplasate în cartiere sau la marginea orașelor, precum și ca soluție la
aglomerarea orașului.”

Concepută ca promotor al valorilor patrimoniale naționale, divizia imobiliară a grupului Artmark și-a
impus ca misiune promovarea și reintroducerea în circuitul public a monumentelor istorice cu
valoare identitară. Compania oferă o abordare completă în tranzacționarea proprietăților: servicii de
documentare, evaluare, consultanță, promovare și know-how în: resurse de finanțare, cadru
legislativ și restaurare, prin specialiștii interni și colaboratorii externi, autorități în domeniu.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Industria aeronuatică românească la Paris Air Show

Articolul următor

Liber spre mare, pe Autostrada Soarelui, reparațiile se reiau din toamnă

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share